Mănăstirea Mihai Vodă este una din cele mai vechi construcții din București, păstrate până astăzi, ctitorie a lui Mihai Viteazu, având stattut de monument istoric. Zidită în anul 1594 și așezată în centrul unei incinte înconjurate cu ziduri, sub forma unei cetăți, complexul mănăstirii a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, îndeplinind variate funcții, cum ar fi: reședință domnească, spital militar, școală de medicină, Arhivele Statului. În incinta complexului mănăstirii, în centrul curții, se găsea un sit arheologic din perioada geto dacică (mileniul I Î.Hr.) inclusiv locuiri ulterioare), unde s-au găsit o vatră, numeroase vase precum și alte vestigii. Din complexul Mănăstirii Mihai Vodă a făcut parte și Biserica Albă - Postăvari (ca metoc al mănăstirii), care a fost construită în 1564, reconstruită în 1856-1857 și apoi demolată în 1984. În prezent, din întreg ansamblul mănăstirii s-au mai păstrat doar biserica și o clopotniță. Acestea se află amplasate pe Strada Sapienței nr. 35 din sectorul 5 al municipiului București, în spatele unor blocuri construite în timpul regimului comunist, din apropierea Splaiului Independenței și a Parcului Izvor. Ctitorită în anul 1594 de voievodul Mihai Viteazu, biserica a fost amplasată pe vârful dealului din fața Podului Mihai Vodă, deal care mai târziu se va numi Dealul Mihai Vodă. Construcția a fost ridicată pe locul unei bisericuțe din secolul al XV-lea, construită probabil din lemn de către Vlad Dracul (conform unor documente din 1696). Există și o legendă, cu mai multe versiuni, care explică motivația construirii acestei mănăstiri, de către Mihai Viteazu. Conform acestei legende, într-o iarnă deosebit de geroasă, undeva între anii 1589-1591, Mihai, fiul vitreg al lui Pătrașcu Vodă cel Bun este prins din porunca lui Alexandru Vodă cel Rău pe motiv că ar fi uneltit pentru a ajunge la domnie. Mihai este dus spre Piața Sf. Anton, locul în care trebuia să fie executat prin decapitare. Drumul spre piață trecea pe lângă Biserica Albă Postăvari de sub Dealul Spirei, iar Mihai cu permisiunea gărzilor se oprește la Sfânta Liturghie a bisericii și se închină la icoana Sfântului Nicolae, făcând totodată și legământul de a construi o mânăstire pe dealul din apropiere, dacă va scăpa cu viață din această situație. Versiunile legendei oferă două variante prin care Mihai a scăpat de osânda pregătită de Alexandru-Vodă cel Rău. Prima vorbește despre o garanție depusă de 12 boieri, iar a doua accentuează calitățile fizice ale lui Mihai, ,,un bărbat falnic și deosebit de arătos”. La vederea lui Mihai, gâdele înspăimântat ar fi aruncat securea și ar fi fugit. Conform acestei variante Mihai ar fi fost eliberat la presiunea membrilor comunității, strânși la locul execuției. Eliberat, Mihai își ține promisiunea luată în fața lui Dumnezeu și construiește mănăstirea. Cea mai veche menționare documentară a Mănăstirii Mihai Vodă se găsește în grammata patriarhală din 1591 întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos.
Conform documentului din 1591 ctitoria lui Mihai Viteazu avea statut de stavropighie patriarhală și era în jurisdicția canonică a patriarhiei de la Constantinopol. Ulterior bisericii i se vor adăuga turnul clopotniță, mai multe case domnești, case pentru stareți, o sală de mese (trapeză) și o bucătărie (cuhnie), pivnițe. Domnul Banul Mihai va înzestra mănăstirea cu mai multe moșii dar și cu suma de 472000 aspri. În anul 1595 lunile august-octombrie, armata lui Mihai Viteazu este atacată în interiorul mănăstirii de armatele otomane conduse de Sinan Pașa. Călătorii vremii descriu mănăstirea ca fiind construită din piatră, pe vârful unui deal (clădire splendidă și măreață, având trei cupole). În 1711 datorită unui egumen grec, bisericii îi sunt adăugate ornamente sculptate la ferestre și uși și îi sunt adăugate sculpturi la ușa principală. În 1761 lăcașul de cult suferă un incendiu, starea de ruinare agravându-se în anii următori. În 1775 în apropierea mănăstirii este construită Noua Curte Domnească, denumită ulterior Curtea Arsă, datorită unui incendiu devastator, fapt care a permis mănăstirii să devină reședință domnească pentru unele figuri istorice ale României. Pentru scurte perioade de timp, în casele domnești ridicate în jurul mănăstirii de Mihai Viteazul și-au avut reședința domnească Constantin Mavrocordat, Alexandru Constantin Moruzzi și Alexandru Ipsilanti. În 1802 mănăstirea e afectată de un cutremur de 7,9 grade pentru ca în 1825 să fie renovată pentru a sevi ca reședință domnitorului Grigore al IV-lea Ghica. După războul ruso-turc (1828 - 1829) armata rusă instalează un spital în casele domnesti. Ulterior casele domnești devin spital al armatei române și după 1862 sediul școlii de medicină. După secularizarea averilor mănăstirești edificiul devine sediul Arhivelor Statului, iar după 1877 aici sunt instalate primăria și poliția unui sector. Edificiul este restaurat complet în 1900 datorită insistențelor directorului Arhivelor Statului din acea vreme, Dimitrie Onciul. Datorită strădaniei acestuia de a readuce la o formă demnă de „cel mai de seamă monument al Bucureștilor”, bustul lui Dimitrie Onciul a fost amplasat alături de bustul cărturarului Bogdan Petriceicu Hașdeu în grădina din fața bisericii. Ambele busturi au fost turnate în bronz și realizate de sculptorul Mihai Onofrei. În perioada următoare, între anii 1900-1916, complexul este transformat pentru a răspunde nevoilor Arhivelor Naționale și este construit printre altele Palatul Arhivelor Naționale, viitorul sediul al Arhivelor statului, conform planurilor arhitecților Petre Antonescu, Cristofi Cerkez, Al.Băicoianu și M.Gabrielescu. Palatul a fost ridicat pe locul vechilor pivnițe ale mănăstirii, aripa de nord fiind renovată între anii 1940-1941. Începând cu anul 1920, odată cu înființarea Ordinului Mihai Viteazu de către regele Ferdinand și transformarea bisericii în sediul cavalerilor Ordinului, mănăstirea devine locul în care militarii vor depune jurământul de credință. Între anii 1928-1935 mănăstirea a fost renovată din nou, de Comisia Monumentelor Istorice a vremii, sub îndrumarea arhitectului Emil I. Costescu. Pictura interioară este refăcută de către Costin Petrescu într-un stil neobizantin. Deși ansamblul Mănăstirii Mihai Vodă, format din turnul clopotniței și biserica mănăstirii, a fost considerat și în perioada comunistă unul dintre cele mai prețioase monumente ale Bucureștiului un edificiu reprezentativ pentru arhitectura românească a secolului al XVI-lea, nu a scăpat de politica de excludere a lăcașelor de cult din perimetrul vizual, adoptată în cei 10 ani (1980-1990) de lucrări la construcția Centrului Civic din București. În perioada comunistă între anii 1977-1989 au fost demolate 20 de biserici, iar altele 8 au fost mutate în alte amplasamente. În ultima categorie se înscrie și Biserica Mihai Vodă; acesteia dar și altor biserici din București, li s-a rezervat o soartă care este valabilă și în prezent - să fie ascunse de ochii trecătorilor în spatele unor blocuri înalte. În ianuarie 1985 biserica a fost propusă pentru demolare și la scurt timp propunerea a fost pusă în practică. Anexele mănăstirii precum și zidul au fost dărâmate și nu mult a mai trebuit ca întregul complex să fie demolat. Datorită protestelor și memoriilor trimise de unii intelectuali ai vremii către mai multe instituții (Patriarhie, Consiliul pentru Cultură din Comitetul Central etc.), Biserica Mănăstirii Mihai Vodă și turnul clopotniței au putut fi salvate. Pentru a face loc simbolului comunismului din România, Casa Popoarului, dar și pentru a-i mulțumi pe protestatari, persoanele de decizie ale regimului au ajuns la un compromis și anume mutarea bisericii de pe dealul pe care a fost ctitorită de Mihai Viteazul. Translatarea în pantă a bisericii, pe o distanță de 289 m și coborâtă pe verticală cu 6,2 m, a avut loc în anul 1985. Operațiune în sine de translatare a edificiului, de pe Dealul Mihai Vodă, fosta stradă a Arhivelor nr.2 și până în locul în care se află și astăzi, Strada Sapienței nr.4, în apropierea malului Dâmboviței, a fost considerată la vremea respectivă o performanță deosebită. Biserica cu o fațadă asemănătoare Mănăstirii Dealu este împărțită în 2 registre. Planul mănăstirii este realizat după tipul bizantin și are forma unui trilob lung cu absida altarului flancată de două absidiole dreptunghiulare: proscomidia și diaconicul, ambele supraînălțate prin 2 turnuri mai mici. Inițial biserica a fost construită în cărămidă goală, fără tencuială și fără pietre cioplite. În anii '30 renovarea a inclus și reconstrucția turnurilor, după modelul celor vechi, conform planurilor detaliate ale restaurării precedente. La început pronaosul mănăstirii era despărțit de naos prin 3 arcade, arcade des utilizate în construcția de biserici din România, sprijinite pe doi stâlpi izolați. Valoarea estetică deosebită a mănăstirii este dată de arhitectura exterioară, care „reprezintă chintesența formelor căutate în tot lungul ultimilor ani ai secolului al XVI-lea”. Fațadele mănăstirii sunt împărțite de un brâu median în două registre, construite din fâșii alternative de cărămidă aparentă și zone tencuite, conform unei tradiții de a construi astfel de edificii din secolul al XVI-lea. Zidurile sunt decorate cu o serie de arcade oarbe, raportate la fața zidului, încadrate de ciubuce rotunjite de cărămidă, asemănătoare cu cele de la Mănăstirea Dealul, dar mai însuflețite și mai atrăgătoare decât acestea, datorită diferenței de material folosit și a culorilor acestora. Ramele ușilor și ale ferestrelor sunt realizate din piatră și sunt împodobite cu sculpturi de la începutul secolului al XVIII-lea de către un egumen grec (1711). Construcția are și câteva rânduri de cărămidă special tăiată și așezată în dinți de fierăstrău, reprezintă transpunerea unui model folosit și la construcția Mănăstirii Curtea de Argeș. În interiorul bisericii pereții sunt pictați cu ctitorii lăcașului de cult: Mihai Viteazul, soția acestuia Stanca, Boierul Stoica și voievodul Constantin cu soția lui, Ioana. În anul 1994 Biserica Mihai Vodă este redeschisă pentru credincioși. Tot acum are loc restaurarea picturii neobizantine din biserică a lui Costin Petrescu, de către pictorii Mihai și Ștefania Stinghe, Irina Petrescu restaurează icoana Maicii Domnului Hodighitria, sunt refăcute stranele și este pardosită biserica cu marmură. În prezent în interiorul bisericii există o raclă în care sunt păstrate moaștele următorilor Sfinți: Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Sf. Xenia Petrovna, Sf. Teofil, Sf. Mc. Sevastiana, Sf. Mc. Ciprian, Sf. Mc. Iustina, Sf. Mc. Clement, Sf. Mc. Trifon, Cuv. Auxenție, Sf. Dionisie Zakynthos, Sf. Mc. Anastasie, Sf. Mc. Panaghiotis, Sf. Spiridon, Sf. Nifon II, Sf. Ignatie Zagorski, Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, Cuv. Sava cel Sfințit, Sf. Mc. Eustatie, Sf. Mc. Theodor Stratilat, Cuv. Paisie, Cuv. Stelian Paflagonul, Sf. Mc. Mercurie, Sf. Mc. Arhidiacon Ștefan, Sf. Apostol Andrei, Sf. Mc. Dimitrie, Sf. Mc. Haralambie.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/noyales-franta.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri