Bulevardul Nicolae Bălcescu, continuând cu Bulevardul Gheorghe Magheru (aflate unul în continuarea celuilalt, între Piaţa Romană şi Piaţa Universităţii) fac parte din axa nord-sud a Bucureştiului, axă care apare în proiectele administraţiei locale din secolul al XIX-lea. Bulevardul a fost inaugurat în anul 1906 pe locul Bulevardului Colţea. Aici domină blocuri înalte, ridicate în primele decenii ale secolului al XX-lea, dintre care cel mai impunătorm este blocul Malaxa-Burileanu, construit în perioada 1935 - 1937.
Acest tronson al axei a reprezentat o soluţie de dublare a Căii Victoriei, axa principală pe această direcţie pentru multă vreme. Această nouă arteră trebuia să descongestioneze Calea Victoriei, care suporta cea mai mare parte a traficului pe axa Nord-Sud. Dezvoltarea bulevardului a durat mulţi ani, implicând exproprieri, demolări, găsirea unor soluţii pentru viitoare proiecte. Arhitecţi renumiţi au construit clădiri importante pe axa nord-sud a capitalei, multe dintre ele fiind distruse de cutremurele din anul 1940 și 1977, este cazul blocurilor Scala, Wilson și Dunărea, unele dintre ele fiind refăcute.
Între cele mai cunoscute clădiri de pe acest bulevarde se numărau Restaurantul "Grădiniţa" (unde acum este magazinul unei cunoscute reţele de fast-food), Cofetăria "Casata" (reconstruită după 1977), Casa D.A. Sturdza (unde până în 1990 a fost sediul Casei de cultură a copiilor din sectorul 1, iar în prezent aici funcţionează librăria Cărtureşti), Magazinul "Eva", blocul ONT, Blocul ARO (Cinema Patria) - construit între 1929-1931, Cinema Scala, Teatrul "Constantin Nottara" (clădire construită de inginerul Ciulley, tatăl cunoscutului regizor Liviu Ciulei), Hotel Ambasador, Hotel Lido, Clădirea CICLOP (prima parcare supraetajată, construită în 1928), Blocul Scala şi Blocul Dunărea (reconstruite după 1977), Blocul Wilson (grav avariat la cutremurul din 1977, refăcut ulterior).
În perioada 1923-1930, aceste bulevarde, cuprinse între Piaţa Romană şi Piaţa Universităţii, au devenit una dintre cele mai moderne artere bucureştene. Au fost construite de o parte şi de alta multe clădiri cu câte 10 etaje . Bulevardul nu a avut un aspect unitar, datorită faptului că aceste construcţii moderne coexistau cu vechi case boiereşti şi locuri virane. Partea centrală a bulevardului era strangulată de diverse case, ai căror proprietari influenţi nu s-au lăsat expropriaţi.
Bulevardul a primit înfăţişarea actuală abia după 1950, când a fost demolat acest perimetru, realizându-se o circulaţie fluentă între Piaţa Romană şi Universitate. Blocul Scala, situat la intersecţia străzii C. A. Rosetti cu bulevardele Bălcescu şi Magheru reprezenta o emblemă a şcolii interbelice de arhitectură de la noi. Denumirea a primit-o de la cinematograful "Scala" (devenit apoi "Republicii", iar ulterior revenind la denumirea iniţială), aflat în vecinătate. La parterul blocului era cofetăria "Scala". După cutremurul din 1977, în locul lui a fost construit alt imobil, iar autorităţile de la acea vreme au mai demolat câteva case pe strada Rosetti si una pe bulevardul Bălcescu, pentru a construi un bloc şi acolo. Blocul Wilson, aflat la intersecţia dintre bulevardul Bălcescu şi fosta stradă Wilson (azi Dem. I. Dobrescu), a fost inaugurat în 1933, arhitect fiind State Baloşin. Construcţia a fost finanţată de Compania Creditul Agricol şi făcea parte din avangarda art deco a oraşului, printre primele edificii înalte de pe axa Universitate-Romană. Mai ales colţul era spectaculos, amintea de arhitectura americană a epocii.
Blocul Dunărea era o construcţie modernistă situată între Biserica Enei (dispărută între timp) şi Facultatea de Arhitectură, vizavi de fostul maidan al Primăriei (actualul amplasament al Teatrului Naţional). Salla Dalles, situată pe bulevardul Nicolae Bălcescu, poartă numele unei importante familii din Bucureştiul secolelor XIX-XX şi la acea vreme reprezenta un loc reprezentativ pentru viaţa culturală a capitalei. Aici se organizau, în perioada interbelică, expoziţii, conferinţe, cursuri iar numele Fundaţiei Dalles e legat de personalităţi importante ale culturii - Mircea Vulcănescu, Ştefan Luchian sau George Enescu. În multe dintre intersecţiile importante, care la acea vreme nu erau semaforizate automat, agenţii de circulaţie aveau posturi fixe, numite popular "borcane" (nişte cabine cilindrice pentru miliţienii care operau manual schimbarea culorilor semafoarelor). "Borcanele" au fost montate pe la mijlocul anilor '50, iar spre jumătatea anilor '70 au dispărut.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/12/assen-olanda.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri