10960690454?profile=RESIZE_400x

Casa Halder din municipiul Galați, a fost o frumoasă și impunătoare clădire în peisajul arhitectural al zonei, la intersecţia străzii Domnească cu Strada Fraternităţii, mai exact pe Strada Domnească, la nr 14. M. Helder a fost un evreu născut în Austria și cel mai cunoscut bijutier al orașului de la Dunăre. Helder era bogat şi serios, vorbea româneşte corect, dar se vedea cât de colo, că-i vine peste mână, că a învăţat româneşte dintr-un manual cu gramatică şi cuvinte aşezate după alfabet. Era îmbrăcat întotdeauna în negru ca un cioclu, cu cămaşă albă scrobită şi cu cravată fiong atârnând de gulerul scrobit foarte tare, după moda primului război mondial. M. Helder era furnizor al casei regale după cum se afla scris pe marea vitrină a magazinului, sub stema casei regale române, coroana de monarh, închisă deasupra şi ţinută de lei. Prăvălia era amenajată la parter şi avea vitrine largi, acoperite cu parasolare din pânză în zilele însorite de vară.

10960690488?profile=RESIZE_400x

Deasupra fiecărei vitrine scria, cu litere mari, pentru ca magazinul să poată fi reperat cu uşurinţă dacă mai era nevoie, „M. Helder”. Magazinul avea intrarea pe colţ, printr-o uşă înaltă, în două canate, cu o supralumină terminată în arc în plin cintru. Două felinare din fier forjat, cu gaz lampant, asigurau iluminarea intrării,  la momentul înserării. Deasupra uşii se afla, din stuc, un fronton cu elemente decorative cu motive vegetale. Două console ample, pornind cam din dreptul supraluminii uşii de la intrare susţineau un balcon din zidărie, fiind decorat cu motive vegetale. Deasupra intrării, pe colţi, se afla un bovindou cu acel balcon, aflat la primul etaj al imobilului. În continuarea uşii de acces la balcon, la etajul al doilea se afla un alt balcon pur decorativ, împodobit, la rându-i cu o mulură cu elemente vegetale, fereastra acelui balcon fals fiind înaltă şi arcuită. Dacă la primul etaj, ferestrele erau dreptunghiulare, la etajul al doilea ferestrele aveau aceeaşi dimensiune ca şi ferestrele de la etajul inferior, fiind, însă, terminate în arc de cerc. Fiecare fereastră de la etajul al doilea avea câte un balcon fals, împodobit cu elemente ornamentale, între ferestre aflându-se şi un medalion în pandativ din stucatură. Zona cornişei era însă deosebit de decorată cu o mulură ornamentală cu elemente decorative, apoi cu o suită de console profilate care susţineau acoperişul ascuns, la care puteau fi observate luminatoarele tip «ochi de bou». Bovindoul de pe colţ, cel care juca rolul turnului se termina cu un uriaş acoperiş în vârful căruia se afla un lanternou.

10960690865?profile=RESIZE_400x

În zona acoperişului, într-un chenar bogat împodobit, se afla ceasul, binecunoscutul ceas, după care gălăţenii îşi fixau, la rândul lor, ceasurile. Clădirea a fost construită în stilul roccoco, o arhitectură unică în Galaţiul acelor vremuri. Dacă la parter se afla magazinul, etajele, la care accesul se făcea prin intrările din spate, adăposteau birouri sau locuinţe.  Clădirea era o casă mare, cu două etaje şi cu turn, parcă ar fi fost unul din turnurile primăverii vieneze, şi-n turn un ceas mare cât o roată de car care bătea orele şi jumătăţile de oră şi care mergea cu precizie astronomică. Cel al lui Helder era perfect şi tot oraşul se lua după el. Clădiriele Străzii Domnești, multe aparșinând evreilor, au fost minate de nemți în retragerea lor și distruse fără milă. Printre acestea s-a aflat şi grandioasa casă cu turn a bijutierului şi ceasornicarului M. Helder. Numele lui Helder poate fi, astăzi, întâlnit, gravat pe ceasurile şi tacâmurile aflate la diverşi colecţionari de pe întreg Mapamondul, semn al seriozităţii, priceperii şi puterii financiare a celui care a fost comerciantul din Galaţii sfârşitului de veac al XIX-lea şi primele decenii ale veacului al XX-lea, M. Helder.

10960691075?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/malaezia.html

ÎȚI MULȚUMESC!

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->