13537291057?profile=RESIZE_400x

Cazarma guarzilor comunali (jandarmilor), denumiri ulterioare Cazarma Pontonierilor sau Comandamentul Regimentului II Grăniceri, destinație și denumire actuală Colegiul național “Gheorghe Munteanu Murgoci” este o veche clădire din municipiul Brăila, situată pe Bulevardul Independenței, la nr. 4, spre capătul sudic. Initial sediul liceului “Gh. Munteanu Murgoci” de azi , a gazduit prima școală secundară de fete din Brăila. În anul 1922 Comitetul Școlar a cumpărat de la Primăria Brăila clădirea Comandamentului Regimentului II Grăniceri cu suma de 1000000 lei din care a achitat imediat suma de 400000, iar restul sumei a fost donată de Primărie, în data de 18 septembrie 1923. La 30 octombrie 1922 școala s-a mutat în localul său propriu. 

13537291260?profile=RESIZE_400x

În 1923 a absolvit cursurile, prima promoție iar 192 de absolvente au susținut pentru prima dată examen de bacalaureat. Curând dupa înființare școala s-a extins creându-și anexele necesare: bibliotecă, muzeu, laboratoare, internat și cantină. Un moment important în viața școlii a fost marcat de transformarea sa în liceu de fete de tip E, începând cu anul 1929. Aceasta era recunoașterea faptului ca reușise să se impună ca un puternic așezământ de cultură românească și de educație sănătoasă, capabil să creeze adevarate personalități, prezente în viața economică și socio-culturală a zonei țării. În anul 1929, în școală a fost fondată Societatea de lectură, devenită în 1933 Societate literară. 

13537291281?profile=RESIZE_400x

Tradiția a fost continuată după 1954 de Cercul literar “Mihai Eminescu” condus de profesoara Lica Paulescu. Institutia a funcționat ca școala de fete până în anul 1956, când în urma mixtării învațământului secundar a devenit școală mixtă. Numele Liceul teoretic ”GHEORGHE-MUNTEANU MURGOCI”, a fost adoptat în cadru festiv, în anul 1971, în semn de prețuire pentru cel ale cărui începuturi de viață și muncă se leagă de municipiul Brăila. În data de 19 septembrie 2000 se aprobă denumirea de Colegiul național “GHEORGHE-MUNTEANU MURGOCI”.

13537291660?profile=RESIZE_400x

Gheorghe Munteanu Murgoci (n. 20 iulie 1872, Vădeni, Brăila - d. 5 martie 1925) a fost un geolog, mineralog și pedolog român, care împreună cu Nicolae Iorga și Vasile Pârvan și a înscris numele printre fondatorii "Institutului de Studii Sud Est Europene" din București. A fost membru corespondent al Academiei Române. Profesorul Gheorghe Munteanu Murgoci s-a născut la Vădeni, județul Brăila, ca fiu al ciobanului Radu Manolache din Murgoci. Numele de Munteanu este dat de învățătorul său, la care geologul adaugă pe cel de Murgoci, după numele unui munte în care tatăl său își ținea turma. Urmează școala primară în localitatea natală, iar studiile liceale la liceul real "Nicolae Bălcescu" din Brăila. În 1892, susține bacalaureatul și se înscrie la Facultatea de științe a Universității din București, la secțiile de matematică și științe fizico-chimice. În timpul studenției împreună cu profesorul Ludovic Mrazec face cercetări geologice și petrografice în regiunea Dobrogei și a Carpaților Meridionali. După terminarea studiilor universitare, pleacă la specializare în Austria și apoi în Germania. Teza sa de doctorat (1900), tratând probleme de petrografie, este distinsă cu mențiunea "Magna cum laude" a Universității din Munchen.

13537291672?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/07/adlwang-austria.html

ÎȚI MULȚUMESC!

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->