Bicaz-Chei (în limba maghiară - Almásmező) este o comună din județul Neamț, care include și satele: Bârnadu, Gherman și Ivăneș, fiind situată în extremitatea vestică a județului, în zona cursului superior al râului Bicaz, la poalele munților Ceahlău, Hășmaș și Tarcău. Prin comună trece șoseaua națională DN12C (Piatra Neamț - Gheorgheni) și calea ferată industrială Bicaz-Bicaz Chei. La recensământul din anul 2021 comuna număra 3862 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 4089 locuitori) dintre care: români – 88,27%, romi – 2,85% și restul – necunoscută sau alte etnii. Componența confesională a comunei nemțeme Bicaz-Chei astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,53%, baptiști – 1,94% și restul – nedeclarată sau alte religii. La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul comunei făcea parte din Regatul Ungariei din Austro-Ungaria, fiind arondată districtului Gheorgheni din comitatul Ciuc. Astfel, anuarul Socec din 1925 o consemnează cu numele românesc de Bicaz, cu o populație de 6994 de locuitori, în plasa Tulgheș a județului Ciuc. În 1950, comuna Bicaz-Chei a fost transferată raionului Piatra Neamț din regiunea Bacău. În anul 1968, comuna a fost arondată județului Neamț. Atracțiile turistice ale comunei sunt:
- situl arheologic Munticelu, unde s-au găsit urmele unei așezări din paleoliticul superior (cultura Gravettian).
- rezervațiile naturale: Cheile Bicazului și Cheile Șugăului, ambele de tip mixt.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/savigliano-italia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
Răspunsuri