Institutul (Casa sau Azilul) Sofian din Botoșani este valoros prin faptul că aparţine Evului mediu târziu şi a fost construită în stilul vienez „secession”. Casa a fost ridicată înainte de anul 1900 şi a aparţinut filantropului grec Nicolae Sofian. Acesta a ridicat casa în scop de locuinţă dar apoi a fost donată fundaţiei sale în scop social, adică pentru a fi folosită ca azil de bătrâni. Locuitorii din preajma casei, situată în strada I.C.Brătianu, nr.59, vecină cu Liceul Pedagogic, îşi amintesc şi acum de mândreţea şi frumuseţea clădirii clădirii şi a parcului care o înconjura. Arhitectul istoric Eugenia Greceanu, care a studiat cu mare atenţie ansamblul medieval al oraşului Botoşani a consemnat în scrierile sale că arhitectura Casei Sofian îi dă valoare internaţională, doar în Veneţia mai pot fi văzute astfel de imobile.
În timp clădirea a găzduit diverse stabilimente spitaliceşti, iar la sfârşitul perioadei interbelice şi imediat după instaurarea comunismului, vastul parc aferent clădirii a fost sacrificat, făcând loc sub administraţia Direcţiei Sanitare a Judeţului Botoşani unor clădiri anexe de îngrijire, leagăn de copii, distrofici, lehuze, persoane afectate de sindromul imuno-deficitar, şi altele care, ca şi corpul principal de clădire, erau total improprii unui act medical corespunzător. O perioadă clădirea a fost în gestiunea Consiliului Judeţean Botoşani. În anul 2005 Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice s-a decis să finanţeze un proiect de renovare a clădirii. S-a obţinut avizul 158/M/2005 iar Consiliul Judeţean Botoşani a emis autorizaţia de construcţie nr. 304/2007. Proiectul de refacere a fost întocmit de arhitectul Cristina Andrei iar lucrările de renovare au fost încredinţate firmei sucevene SC Restaco SRL.
Prin testament, Fundaţia Sofian a lăsat clădirea statului român cu scopul de a-i păstra destinaţia de social, adică de azil. Numai că preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Constantin Conţac, în împrejurări pe care nu le cunosc, a donat clădirea Mitropoliei Iaşi. Din momentul donaţiei ceva n-a mai funcţionat iar Programul de consolidare şi restaurare pentru punere în valoare au fost întrerupt. De atunci clădirea stă în ruină şi continuă să se degradeze de la o zi la alta. Mitropolia nici gând nu are să investească în renovarea ei iar vreun program cu finanţare europeană nu poate fi accesat câtă vreme clădirea rămâne în proprietatea Mitropoliei.
Corect ar fi ca actuala conducere a Consiliului Judeţean să declanşeze formalităţile de recuperare a clădirii pentru renovare şi punere în valoare. Clădirea ar fi nemaipomenit de potrivită pentru a funcţiona în ea Secţia de artă a Muzeului judeţean Botoşani. Iar presiune asupra CJ ar trebui să o facă cei de la Direcţia de Monumente din cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură Botoşani şi cu sprijinul de resort din Ministerul Culturii. Din nefericire, nimănui nu-i pasă de această bijuterie a arhitecturii unicat prin Botoşani.
Nicolae Sofian, fost primar al oraşului Botoşani, parlamentar şi un renumit boier moldovean din secolul al XIX-lea, care şi-a folosit averea pentru sprijinirea săracilor, pentru construirea de şcoli, spitale şi de orfelinate. Moştenirea sa materială, o casă în stil Secession din centrul Botoşaniului, se dărâmă sub ochii nepăsători ai autorităţilor. Nicolae Sofian, mare boier şi milionar al secolului al XIX-lea, a fost mai presus de toate cel mai apreciat administrator şi om politic din Moldova acelei perioade, spun istoricii botoşăneni. Totodată, aceştia îl consideră pe Sofian un mare filantrop român şi un personaj desprins din romanele clasice. „Nicolae Sofian a fost boierul filantrop, politicianul responsabil, edilul în adevăratul sens al cuvântului. Nu dorea să acceadă politic sau în vreo funcţie publică pentru avere sau pentru notorietate. Avere avea. Dorea ca boierii vechi, care se credeau unşi din mila lui Dumnezeu să conducă gloatele, să-i miluiască pe cei sărmani, să-i lumineze şi să-i ajute. A fost un personaj excentric chiar şi atunci, fiindcă, pe scurt, era o raritate: un om cinstit“, spunea regretatul istoric botoşănean Ionel Bejenariu, într-un interviu din anul 2009. Momentul în care boierul Nicolae Sofian apare pe scena istoriei este învăluit în mister. Născut la 1812 în târgul Botoşanilor, Sofian are o origine incertă. Numele lui apare pentru prima dată menţionat în lucrarea „Boierii moldoveni“ a cărturarului Constandin Sion, la sfârşitul secolului al XIX-lea. „Sofian, moldovean; un Neculai, ficior unei Sofia, născut în dudaie cu mai mulţi taţi, s-au înfiinţat porecla de pe numele maică-sa, decât, ca să nu poată nimeni zice că e ficior de curvă“, se arată în cronica lui Constandin Sion. Astfel, din acest manuscris reiese faptul că Nicolae Sofian ar fi fost un copil din flori al Sofiei Sofian. Acelaşi document ne indică faptul că Nicolae Sofian nu a beneficiat de averea familiei şi a trebuit să-şi caute singur norocul, ceea ce a şi reuşit până la vârsta de 34 de ani, când a obţinut un rang boieresc. „Slujind pe la boieri au strâns parale şi pe la 1846 şi-au cumpărat un decret de stolnic“, scrie Sion în manu-scrisul său. De altfel, istoricii botoşăneni spun că Nicolae Sofian, cu tot cu statutul de bastard din copilărie, a reuşit prin diferite mijloace să ajungă la o avere colosală pentru acele vremuri, aproximativ şase milioane de lei. Boierul Nicolae Sofian şi soţia sa Ruxandra Sofian. „Nu ştim foarte multe despre trecutul său. Informaţiile sunt sărace. A reuşit să acceadă prin negoţ, dar şi prin slujbe boiereşti. Este clar că, la un moment dat, nu a fost recunoscut de familie. Dar în acelaşi timp, după 1846, are loc o schimbare de atitudine, Nicolae Sofian rămânând singurul moştenitor al familiei. Înainte de a beneficia de moştenirea familiei, era deja bogat. Şi educaţia şi-o asigurase prin intermediul boierilor pe care îi impresionase cu priceperea sa în administraţie“, spune istoricul botoşănean Gheorghe Median. După 1860, Nicolae Sofian a început să urce pe scara socială. De la rangul de stolnic, a ajuns primar al Botoşaniului în 1865. Într-un an, cât a stat la Primărie, a organizat urbanistic oraşul, a amenajat trotuare, a asigurat canale de scurgere şi a contribuit decisiv la înfiinţarea Grădinii Publice Vârnav, care există şi astăzi în municipiul Botoşani, locul preferat de plimbare al poetului Mihai Eminescu. Apoi, în 1876, Nicolae Sofian a fost ales senator de Botoşani. Casa boierului Sofian în zilele sa de glorie „A fost unul dintre parlamentarii din acea perioadă care au insistat pentru scoaterea ţăranilor din bezna analfabetismului. A militat pentru înfiinţarea şcolilor de meserii şi pentru modernizarea agriculturii, dar mai ales pentru asistenţă socială şi pentru îmbunătăţirea condiţiei ţăranului. Era un om bogat care vedea în acel mandat o misiune. Se credea responsabil pentru ţăranii şi pentru oamenii care l-au trimis acolo. Era o raritate şi în acele vremuri. Era un boier sadea cu o educaţie aleasă“, povestea Ionel Bejenariu. În 1893, a înfiinţat Institutul Sofian, o organizaţie privată însărcinată cu acte filantropice, în principal îngrijirea orfanilor şi a bătrânilor, de care se ocupa în special soţia sa, Ruxandra Sofian. „Filantropia devenise meseria sa principală. În casele sale din Botoşani, înfiinţase orfelinate şi cămine de bătrâni. De altfel, şi-a vândut şi donat o parte din moşie pentru a întreţine 50 de persoane într-un ospiciu pentru infirmi din Botoşani. Totodată, prin intermediul Institutului Sofian, peste 20 de şcolari sărmani din Botoşani primeau burse lunare de câte 20 de lei până la majorat“, mai relata Bejenariu. La toate acestea, s-a adăugat o operă filantropică uriaşă. Avea peste 300 de fini numai din rândul săracilor de pe moşii, pe care îi ajuta cu bani şi cărora le-a lăsat moştenire pământ. Nicolae Sofian a fost primul care a implementat ajutorul pentru calamităţi dat ţăranilor pentru a nu muri de foame. Din testamentul său reiese faptul că, în fiecare an, ţăranii de pe moşia sa de la Pelipăuţi, judeţul Botoşani, primeau de Sfântul Nicolae câte 1.000 de lei despăgubiri pentru grindină şi pentru incendii. Sofian a fost un deschizător de drumuri şi în ceea ce priveşte înfiinţarea şcolilor agricole. „Îi alfabetiza pe ţărani, îi pregătea pentru prefacerile economice ce urmau şi, mai ales, încerca să îi ajute să ţină pasul cu noile tehnologii. A dat dispoziţie să se înfiinţeze patru şcoli agronomice pe moşiile sale. Una dintre cele mai mari ctitorii ale sale a fost Şcoala Elementară de Horticultură din Pelipăuţi Lunca. A decis viitorul a sute de copii săraci din acea zonă. I-a ajutat să-şi câştige pâinea“, spune istoricul Gheorghe Median. Ultima sa faptă caritabilă a fost făcută înainte de a muri, când a donat statului bijuteria arhitectonică pe care o construise în centrul municipiului Botoşani, o casă în stil Secession. A lăsat cu limbă de moarte ca imobilul să fie transformat în azil. Tot pentru sărmani a donat şi averea ce-i mai rămăsese şi care se ridica la suma de trei milioane de lei. A murit în anul 1900, la vârsta de 88 de ani, şi a fost înmormântat în Cimitirul Pacea din Botoşani, alături de soţia sa, Ruxandra. Prezint mai jos testamentul lui Nicolae Sofian:,,Subscrisul Nicolae Sofian, proprietar din Botoşani, las întreaga mea avere mobilă şi imobilă Institutului Nicolae Sofian din oraşul Botoşani, înfiinţat de mine şi recunoscut ca persoană juridică prin legea sancţionată la 23 iunie 1893 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 75 din 4 iunie 1893. Institutul Nicolae Sofian, legatarul meu universal, va înfiinţa şi întreţine câte o şcoală practică de agricultură pe moşiile mele Havârna şi Livenii din judeţul Dorohoi, Zosin sau Băluşenii din judeţul Botoşani, precum şi Pelipăuţii din judeţul Dorohoi. Partea din moşia Pelipăuţii, lâsată Institutului de defuncta mea soţie Ruxandra Sofian, va fi anume afectată, conform testamentului acesteia, la întreţinerea ospiciului, cu veniturile moşiei Pelipăuţii şi la trebuinţa, cu venituri de la cealaltă avere a sa, de la 25 până la 50 de infirmi. Institutul va da la 20 de şcolari sărmani din oraşul Botoşani câte o bursă lunară până la 20 lei. Fiecăruia din copii, botezaţi de mine sau de soţia mea (n.n. soţii Sofian neavând copii) ai soţilor Căpitan Eugeniu Guriţă, Institutul va da de la vârsta de 7 ani şi până la terminarea cursurilor secundare câte 300 lei pe an. Institutul va da lui Grigore Sofian din Botoşani câte 100 lei lunar pensiune viageră. Doamnei Tinca Săndulache, Institutul va da 1500 lei o dată pentru totdeauna spre a-şi cumpăra o casă în Botoşani. Numesc Epitropi ai Institutului Nicolae Sofian din Botoşani şi executori ai prezentului testament pe d-nii Al. T. Callimaki, Ştefan Stamantin Nei din Bucureşti şi Ion Arapu din Botoşani, cu dreptul ce le dă legea citată mai sus. Cheltuielile de administraţiune nu vor putea depăşi 25% din venitul întregii averei a Institutului. Institutul va mai da în ziua de Sf. Nicolae în fiecare an până la una mie (1000) lei de fiecare moşie la sătenii care vor suferi daune de grindină şi incendiu, precum şi la săracii de pe acele moşii. Testamentele cele precedente le defiinţez cu totul.” Documentul este semnat de; N. Sofian proprietar, domiciliat în Botoşani, actualmente în Bucureşti, strada Sculpturii N. 11. și martori; T. Stelian avocat, Calea Victoriei, 132. și N. Constantinescu funcţionar, str. Columbelor, nr. 3.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/02/lumea-bancnotelor-lumii-150.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri