Mănăstirea Dragomirna din localitatea Mitocul Dragomirnei, judeșul Suceava este un complex mănăstiresc fortificat, având statut de monument istoric, construit în perioada anilor 1602-1609 de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Ea este situată în apropierea pădurii Dragomirna, la o distanță de 12 km nord de orașul Suceava.
Ansamblul mănăstiresc este format din cinci obiective:
- Biserica "Pogorârea Sf. Duh" - construită în anul 1609
- Paraclisul "Sf. Nicolae” - construit în secolul al XVII-lea
- Egumenia - datând tot din secolul al XVII-lea
- Trapeza - datând din anul 1609
- Zidul de incintă - construit în secolul al XVII-lea
De asemenea, pe lista monumentelor istorice este inclusă și Biserica “Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Teologul” – Dragomirna Mică. Aceasta se află în afara incintei complexului mănăstiresc, dar aparține de Mănăstirea Dragomirna, fiind biserica cimitirului monahal. Mănăstirea
Dragomirna este menționată pentru prima dată într-un document din 4 septembrie 1605 prin care a primit danii de la marele logofăt Lupu Stroici. Într-un document din 20 august 1616 se menționează faptul că biserica cea mică a fost ctitorită de mitropolitul Anastasie Crimcovici, de marele logofăt Lupu Stroici și de soția lui, Pascalina. Urmașii logofătului Stroici menționau la 22 august 1641 că mănăstirea a fost construită de Lupu Stroici și de mitropolitul Anastasie Crimca.
Însuflețit de dorința de a mări vechiul schit de lemn, Anastasie Crimca a zidit biserica mare a Mănăstirii Dragomirna, cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh", una dintre cele mai de seama creații arhitectonice ale Evului Mediu românesc. Aceasta a fost finalizată și sfințită în anul 1609. Biserica mare nu are pisanie, ia datarea construcției se face pe baza unei însemnări dintr-un Tetraevanghel din 1609. Ca urmare a vremurilor tulburi din primele decenii ale secolului al XVII-lea, în anul 1627 domnitorul Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633) a înconjurat Biserica "Pogorârea Sf. Duh" cu ziduri de apărare masive și înalte.
Mănăstirea a căpătat astfel aspectul unei fortărețe, având la colțuri patru turnuri de apărare, iar la mijlocul laturii sudice un turn-clopotniță înalt, pe care s-a amplasat o pisanie. Mitropolitul Anastasie Crimca a murit în anul 1629, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii "Pogorârea Sf. Duh", sub o lespede de piatră fără nicio inscripție. Neinscripționarea pietrei de mormânt este atribuită de unii autori vremurilor tulburi care explicau un asemenea gest de discreție.
În primele decenii ale secolului al XVII-lea, Mănăstirea Dragomirna a reprezentat un puternic focar de cultură românească, aici copiindu-se cărți religioase împodobite cu miniaturi. În decursul timpului, Mănăstirea Dragomirna a trecut prin încercări grele, fiind jefuită de mai multe ori de năvălitorii străini.
- luna mai 1653 cazacii lui Timuș Hmelnițki au atacat mănăstirea furând toate odoarele de preț
- 2 octombrie 1658 (după o însemnare de pe zidul portalului), mănăstirea Dragomirna a fost jefuită de tătari.
Una dintre perioadele de înflorire a mănăstirii este considerată perioada 1763-1775 în care a viețuit aici ieromonahul Paisie Velicicovshi. În această perioadă, împărăteasa Ecaterina a II-a Rusiei a dăruit Mănăstirii Dragomirna în 1767 un policandru de cristal (expus astăzi în sălile muzeului de la Dragomirna) și clopotul cel mare numit Zaporojanul, în greutate de peste 1100 kg, care se află în clopotnița mănăstirii.
În anul 1775 localitatea Mitocu Dragomirnei a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci. După ocuparea nordului Moldovei de către austrieci (1775) și impunerea de către aceștia din urmă a unor restricții cu privire la viața monahală (mănăstirile nu avea voie să aibă mai mult de 25 de călugări), Paisie Velicicovschi pleacă în octombrie 1775 cu cea mai mare parte a obștei la Mănăstirea Secu.La sfârșitul secolului al XVIII-lea (prin 1793), în biserica Mănăstirii Dragomirna s-a adus și montat catapeteasma lucrată în lemn și aurită (1613) a fostei mănăstiri Solca. Vechiul iconostas al Mănăstirii Dragomirna a fost dus în 1795 la Biserica Arbore, el aflându-se în prezent la Solca. În partea de nord-vest a curții a fost construit în perioada 1843-1845 un nou corp de chilii. Din fostul corp se păstrează până astăzi doar temelia care se vede înaintea intrării în noul corp. De asemenea, tot atunci s-a supraînălțat cu un etaj turnul clopotniță. Clădirea egumeniei și paraclisul "Sf. Nicolae" au fost reparate în 1846. Prin dispoziția mitropolitului Iustin Moisescu, Mănăstirea Dragomirna a devenit în anul 1960 mănăstire de maici. Biserica "Pogorârea Sf. Duh” este construită în formă de navă, fiind asemănătoare ca plan, dimensiuni și împărțirea spațiului interior cu unele biserici construite în secolul al XVI-lea. Totuși, ea se deosebește de acestea printr-o absidă poligonală în partea de vest. Edificiul lăcașului de cult are o structură îngustă și alungită, înălțimea clădirii fiind excesivă în raport cu lățimea sa. El se remarcă prin dimensiuni: lungime de 35 m, lățime de aproximativ 9,5 m și înălțime de aproximativ 42 m. Biserica este construită din piatră, având un soclu din bucăți mari de piatră cioplită, așezate în trepte. Fațadele bisericii sunt lucrate din piatră brută, pe când pilaștrii cu rol decorativ sunt alcătuiți din blocuri de piatră cioplită și șlefuită. Pe la mijlocul înălțimii pereților, edificiul este împărțit în două registre de un brâu-torsadă din piatră cu trei tori răsuciți alternativ ca o funie. În plan vertical, fațada este împărțită în zece panouri realizate prin opt pilaștri clădiți din blocuri masive de piatră și sprijiniți la bază de contraforturi. Sub cornișă, între acești pilaștri se află două șiruri de arcaturi în acoladă, dintre care unul este puțin reliefat față de suprafața zidului, iar celălalt bogat ornamentat cu modele florale. Turla bisericii are o formă rotundă în interior și octogonală în exterior, ea remarcându-se prin sculptura decorativă de o mare bogăție, varietate și măiestrie, cu un vast repertoriu de motive ornamentale, geometrice și vegetale, rozete stilizate, stele formate din două romburi, pătrate asociate cu un ornament polilobat etc. Ancadramentele ușilor și ferestrelor sunt de factură gotică. În biserică se intră prin două uși amplasate pe fațadele laterale ale pridvorului. Portalul de intrare în biserică are un ancadrament din piatră cioplită și este terminat în acoladă.
Ferestrele pridvorului sunt de dimensiuni mai mari și au ancadramente cu muluri terminate în arc frânt, iar cele din pronaos și din naos sunt terminate în acoladă, fiind încadrate în rame dreptunghiulare, cu baghete încrucișate. Interiorul bisericii este compartimentat în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Încăperile sunt înălțate treptat de la pridvor și până la altar. În pridvor se pătrunde prin urcare a șapte trepte. Pridvorul este o încăpere joasă, fiind acoperit cu o boltă în sfert de sferă. Între pridvor și pronaos se află un perete având la mijloc un portal cu ancadrament gotic, terminat în formă de acoladă și înscris la rândul lui într-un alt chenar dreptunghiular. Pronaosul are formă dreptunghiulară, el având un nivel mai ridicat decât cel al pridvorului. Spațiul interior al pronaosului este împărțit în două de un arc median transversal, care separă două calote inegale ca dimensiuni. Pronaosul este separat de naos printr-un perete străpuns de trei arcade sprijinite pe doi pilaștri poligonali masivi. Naosul are formă dreptunghiulară, având absidele laterale semicirculare înscrise în grosimea zidurilor. Deasupra naosului se află o turlă înaltă sprijinită pe pandantivi. Între naos și altar se află o catapeteasmă nouă, din lemn de stejar. În părțile laterale ale altarului sunt înscrise în grosimea zidului cele două nișe tradiționale: proscomidiarul și diaconiconul. Altarul are o absidă de formă semicirculară și este acoperit de o boltă în sfert de sferă. Această încăpere este luminată prin trei ferestre mari. Mobilierul din biserică este nou, fiind confecționat în 1975 de către familia meșterilor Croitoru. El este realizat din lemn de stejar cu ornamentația inspirată din sculptura turlei. Biserica are o catapeteasmă din lemn aurit, cu sculpturi artistice, care a fost confecționată în 1613. Aici se află o icoană a Maicii Domnului, ferecată în argint și considerată a fi făcătoare de minuni.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/10/aviz-portugalia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri