Monumentul din parcul brăilean cu același nume a fost ridicat în anii 1833 -1834, din ordinul generalului Pavel Kiseleff, la un kilometru de centrul orasului Braila, în locul unde o ghiulea turcească a căzut în apropierea țarului rus Nicolae I, pe când acesta inspecta fortificațiile. Monumentul ridicat din initiativa administratiei ruse, in anii redesteptarii orasului la o noua viata romaneasca, a ramas profund intiparit in constiinla brailenilor, ca un simbol al eliberarii fostei raiale dupa trei secole de stapanire otomana. Generalul Pavel Kiseleff a cerut maghistratului orasului Brăila, paharnicul Iancu Slătineanu, sa dea "tot ajutorul inginerului Blarenberg", în activitatea de realizare a monumentului.
Spre sfârșitul anului 1833 monumentul a fost încadrat de patru tunuri turcești sub pază permanentă. In decembrie 1834, domnitorul Alexandru Ghica porunceste Departamentului Pricinilor din Launtru ca monumentul să fie luat în păstrare pentru vecie și în deplină întregime. Rezolutia domnitorului, considerata si respectata de braileni ca un testament ce nu poate fi incalcat, consfinteste de fapt trecerea grandiosului monument in patrimoniul national. Părțile principale ale monumentului erau: "piatra mare in patru colturi, inalta, la virful careia se afla o cruce de alama , patru vulturi cu capete de arama vopsite cu negru- verde, patru coroane, patru tunuri asezate la cate patru colturi ale monumentului" etc. În general monumentul reprezenta un obelise instalat pe un soclu flancat de patru tevi de tun , deasupra carora se aflau cei patru vulturi. Obeliscul se sfarsea printr-o cruce care era infipta in semiluna, simbolizand victoria crestinismului asupra rautatii pagane.
La ceremonia inagurării au participat, în ziua de 1 iulie 1834, generalul Pavel Kiseleff și paharnicul Iancu Slatineanu, supranumit „Richelieu al Brăilei”. Autoritajilor centrale si locale s-au preocupat continuu pentru buna conservare a monumentului. Astfel în martie 1839, cu aprobarea domnitorului Alexandra Ghica, Departamentul Visteriei accepta sa platesca cele doua placi de fier si o cruce, lucrate in Austria (la Stiria) si transportate la Braila cu vaporul. Tot din acelasi an se pastreaza si schita grandiosului edificiu, desenata de arhitectul orasului, Hartl, care intentiona sa protejeze obeliscul printr-un gard din stalpi de piatra legati cu un lant de fier. Incepand cu deceniul al optulea, Primaria municipiului Braila dispune construirea unui serviciu special pentru intretinerea si amenajarea monumentului si a parcului, plata personalului, format dintr-un custode (Al.Campeanu) si doi randasi, era asigurata din bugetul orasenesc. Apropierea marii conflagratii mondiale care a dominat cel de al doilea deceniu al secolului al XX-lea a facut sa scada interesul pentru parcuri, gradini si monumente. Fondurile luau o cu totul alta destinatie. Mai mult decat atat, in perioada ocupatiei orasului Braila de catre trupele Triplei Aliante (23 dec 1916 - 11 nov 1918) soldatii turci au distrus din temelii monumentul caci le amintea dureroasa infrangere. Cele patru tunuri care, dupa unele surse, fusesera cucerite de rusi la Silistra, in campania din anii 1828 - 1829, au fost luate ca trofeu si duse in Turcia. Asadar, incepand din 1916, monumentul a incetat sa mai existe dar numele lui - devenit toponimic - dainuie si astazi. Trecerea timpului nu i-a putut sterge amintirea, pentru ca monumentul, ridicat la marginea orasului, in 1834, se identificase cu insasi renasterea Brailei
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/07/adlwang-austria.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri