12405043674?profile=RESIZE_584x

Monumentul Wesselényi este un grup statuar aflat în centrul municipiului Zalău. Monumentul îi reprezintă pe contele Mikloș Wesselenyi şi pe ţăranul Samson Pop din satul Rona. Statuia de bronz a lui Wesselényi Miklós este amplasată pe un soclu placat cu plăci de marmură albă, reprezintând o scenă a revoluţiei de la 1848 în care un ţăran îşi exprimă recunoştinţa faţă de baronului Wesselényi, pentru abolirea iobăgiei. Ea fost conceputa de sculptorul Fadrusz Janos, autorul grupului statuar Matei Corvin din Cluj Napoca, turnata la atelierele Beschorner din Ujpesti si dezvelita la 18 septembrie 1902. Statuia a fost ridicată ca parte a unui program de marcare a 1000 de ani de la coborârea celor 7 triburi maghiare. În 1935, într-o noapte de aprilie, cele două ”personaje” ale grupului statuar au fost demontate de pe soclul şi depozitate într-o anexă a tribunalului. Au rămas acolo până în 1942, când în Ardealul intrat din nou sub stăpânire ungară prin Dictatul de la Viena, din august 1940, autorităţile maghiare au decis remontarea statuilor în centrul Zalăului.

12405044467?profile=RESIZE_584x

László László spune că grupul statuar nu a avut o prea lungă perioadă luminoasă, pentru că după venirea la putere a comuniştilor, în 1947, ”în centrul unui oraş pornit pe drumul construcţiei socialismului, statuia unui magnat maghiar nu „arăta” bine şi din acest motiv a fost acoperit cu scânduri şi „obiectivul” astfel mascat, a fost folosit drept afişier, că de afişe, de propagandă era mare nevoie”. Statuile au rămas acoperite până în 1956. Profesorul László László explică, în revista de cultură Caiete Silvane, că zbuciumul din preajma grupului statuar a început relativ la scurt timp după unirea Transilvaniei cu România, de la 1 Decembrie 1918, când unii români din Zalău, eliberaţi de stăpânirea austro-ungară, s-au simţit deranjaţi de prezenţa în plin centrul oraşului a unui simbol al fostei stăpâniri.

12405044501?profile=RESIZE_400x

”Iuliu Maniu, sălăjean, deci un bun cunoscător al realităţilor de aici, auzind că pe unii îi supără faptul că baronul are un monument în centrul Zalăului, a afirmat: «Marele Wesselényi la fel i-a eliberat pe iobagii maghiari şi români, ar fi un act de ingratitudine din partea posteriorităţii democratice să se atingă de statuie». Însă îndemnul lui Maniu nu a fost ascultat şi Comisia Interimară aflată în fruntea judeţului Sălaj a dispus ca prefectul să ia măsuri pentru îndepărtarea grupului statuar”, susţine profesorul. Cine este ţăranul care îşi exprimă recunoştinţa faţă de nobilul eliberator Potrivit scriitorului sălăjean György Györfi-Deák, ţăranul din grupul statuar a fost identificat de cronicarii vremii în persoana unui bătrân de 80 de ani dintr-un sat de lângă Jibou. “Fadrusz a venit câteva zile în Jibou, pentru a se familiariza cu zona şi temperamentul oamenilor. În Rona, sat ce aparţine administrativ de Jibou, sculptorul a întâlnit un cioban român, Samson Pop, ale cărui trăsături l-au convins pe artist să-l reprezinte alături de baron”, spune scriitorul. Statuia baronului Wesselenyi Miklos de Hodod a aprins, de-a lungul vremii, imaginaţia zălăuanilor sau a turiştilor care încercau să decripteze semnificaţia grupului statuar.

12405044078?profile=RESIZE_400x

Opera sculptorului Fadrusz îl reprezintă pe baron cu mâna pe umărul unui ţăran, iar cei care au admirat statuia au emis diferite ipoteze cu privire la posibilul dialog dintre nobil şi iobag. Scriitorul din Jibou susţine că, de-a lungul timpului, locuitorii din Zalău şi trecătorii prin oraş au interpretat în fel şi chip opera sculptorului Fadrusz. “Prima variantă suna cam aşa: Baronul: "Da' unde ţi-s oile, bade?" Baciul Samson: "Iaca or plecat să-şi coate un măgar". O variantă din 1988, care încă mai circula după Revoluţie, prezenta "poanta" într-o variantă radical schimbată. "Da' unde ţi-s oile tale, tovarăşe cioban?" "Iacă au trecut cu măgar cu tot în Ungaria"”, povesteşte scriitorul din Jibou.

12405044674?profile=RESIZE_400x

Baronul care a făcut afaceri cu cai de rasă şi a reformat sistemul de învăţământ Wesselényi Miklós (1796 – 1850) a avut o avere fabuloasă. Pe domeniul de la Jibou a dezvoltat o înfloritoare afacere cu cai de rasă (pur sânge englezesc), pe care îi exporta aproape în întreaga Europă. Preţul unui armăsar din herghelia de la Jibou echivala cu preţul unui Ferrari de azi - susţine Vasile Benedek, un profesor pasionat de istoria familiei Wesselényi. Baronul s-a remarcat şi prin ideile sale iluministe în ceea ce priveşte educaţia, militând pentru educarea ţăranilor de pe moşia sa. Din acest motiv, el a înfiinţat la Jibou prima grădiniţă pentru copii din ţară. Spre sfârşitul vieţii, în 1848, orb şi bolnav, baronul şi-a eliberat iobagii şi i-a împroprietărit cu fâşia de pământ pe care o munceau, fără a fi obligat de vreo lege să facă asta.

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/04/monede-euro-de-colectie-belgia-13.html

ÎȚI MULȚUMESC!


Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->