13361210456?profile=RESIZE_400x

Moscheea din orașul Ineu, județul Arad, a fost un lăcaș de cult musulman din orașul aflat o vreme sub ocupație turcească, ce era situat în imediata vecinătate a cetății Ineu (spre sud-vest). Construit în secolul al XVII-lea, edificiul, care dispunea și de un minaret, a fost demolat complet după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în ciuda importanței istorice pe care o deținea. Din relatările lui Marki Sandor despre moscheea din Ineu, între secolele al XVI-lea – al XIX –lea se reține că în anul 1595, Ineul avea în jur de 4 moschei, de dimensiuni mici. Una din ele a fost reconstruită, după anul 1658.

13361210679?profile=RESIZE_400x
Așa cum se observă în imagine, moscheea din Ineu are formă pătrată, construită din piatră, cu acoperiș din lemn, apoi din clădire se înalță un minaret, din piatră, cu o înălțime de aproximativ 17 metri. După plecarea otomanilor din Ineu, moschea a fost folosită o perioadă drept biserică romano-catolică. Minaretul a fost modificat și a servit drept coș de fum pentru o fabrică de oțet din zonă. Moscheea a fost folosită ca biserică catolică după 1693, până la construirea bisericii parohiale Ineu, în anul 1858.

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/07/lituania.html

ÎȚI MULȚUMESC!

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->