Călimănești este un oraș din județul Vâlcea, situat pe Valea Oltului, care include și localitățile: Jiblea Nouă, Jiblea Veche, Păușa și Seaca. Orașul e situat la 20 km depărtare de Râmnicu Vâlcea și 80 km depărtare de Sibiu. Localitatea este cunoscută din vremea dacilor care au descoperit efectele benefice ale apelor termale din zonă.
Localitatea sub denumirea de Călimănești este atestată documentar prima dată la 20 mai 1388 de către Mircea cel Bătrân"...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire...la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă pe care cu dragoste și multă osârdie, după voia domniei mele, l-a închinat mai înainte zisei mănăstiri".
Enumăr câteva dintre aracțiile turistice ale orașului: Mănăstirea Cozia, ctitorie a marelui voievod Mircea cel Bătrân, Schitul Ostrov, ctitorie a lui Neagoe Basarab, considerat a fi prima mânăstire de maici din Țara Românească, Mănăstirea Turnu una din mânăstirile izolate din Vâlcea dar care beneficiază de un peisaj înconjurător spectaculos, Mănăstirea Stânișoara, Schitul Sfântul Ion (Biserica de sub stâncă sau Cozia 2), Biblioteca orășenească A.e.Baconski, clădire monument istoric, Cascada Lotrișor, Gara Călimănești și Castrul roman Arutela.
La recensământul din anul 2011 orașul număra 7622 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 89,6%, romi – 5,64% și restul – necunoscută sau altă etnie.
Componența confesională a orașului Călimănești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 94,43% și restul – nedeclarată sau altă etnie. La recensământul din anul 2011 orașul număra 7622 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 8605 locuitori) dintre care: români – 89,6%, romi – 5,64% și restul – necunoscută sau altă etnie.
Componența confesională a orașului vâlcean Călimănești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 94,43% și restul – nedeclarată sau altă religie. În oraș și în proxima vecinătate sunt frumoase atracții turistice. Masa lui Traian, un promotoriu stâncos care prelungește Muchia lui Teofil până în albia Oltului; odinioară se aflau aici o masă și o cruce, iar azi se mai zărește doar o mică insulă. Se spune că în acest loc a luat masa împăratul Traian în timpul expediției spre Sarmizegetuza, împotriva lui Decebal. Dimitrie Bolintineanu a fost inspirat de această stâncă cănd a scris poezia „Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare”.
Parcul Național Cozia este unul din cele mai spectaculoase parcuri din țară, fiind amplasat în partea central-sudică a Carpaților Meridionali. Parcul se întinde pe o suprafață de 17.000 ha, din care 7.000 ha sunt destinate cercetărilor științifice. Parcul este acoperit aproape în întregime de păduri de fag, brad, molid, stejar, ce coboară până spre malurile Oltului, oferind un peisaj mirific. Tot aici se mai întâlnesc și specii de plante provenite din zone mai îndepărtate (Caucaz, Alpi, Balcani), precum laleaua pestriță traandafirul de Cozia Centaurea stoebe coziensis, stipa crassiculmis, Gulium baillonii, Silene dinarica, floarea de colț, iedera albă, irisul, crinul galben de pădure, dedițelul.
Parcul Național Cozia găzduiește și specii de animale sălbatice precum: capra neagră, căpriorul, cerbul carpatin, pisica sălbatică, râsul, lupul, ursul. Pe stâncile însorite se întâlnesc și unele specii de vipere (comună și cu corn). Cascada Urzicii sau Gardului, situată pe cursul pârâului Gardului sau Urzicii, afluent al Păușii, are o cădere de 17 m și este o atracție spectaculoasă pentru turiști. Drumul Geniului/Drumul de cură balneară/Drumul muncitorului este un alt punct de atracție turistic. A fost construit la sfârșitul secolului trecut de către geniști, în scop militar și civil, pentru transportul lemnelor din pădure.
Drumul care se întinde pe o distanță de 2 km, dispune de electricitate, numeroase bănci pentru odihnă, fiind străjuit de copaci seculari. Un punct de atracție pentru turiști este „Podul suspendat”, un pod metalic situat la înălțime, peste un pârâu, fără pilon de susținere la centru. Călimăneștiul,a fost vizitat dealungul existenței sale de oameni deosebiți ai culturii române.
Amintim, că Mihai Eminescu, poetul național al românilor, trecând prin această așezare venind dinspre Ardeal și vizitând Mănăstirea Cozia, în anul 182, face o remarcă zguduitoare a stării de fapt a ceea ce ajunsese locașul ctitorit și totodată loc de odihnă veșnică al marelui domn Mircea cel Bătrân. Arată poetul în ziarul Timpul din data de 12 sptembrie 1882: "Cozia, unde este îmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până în mare, Cozia locul unde e îmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime ca țara - ce-a devenit aceasta? Pușcărie."
Într-o iarnă geroasă a anului 1909, "poetul pătimirii noastre", Octavian Goga, a venit la Călimănești pentru a pregăti apariția volumului "Ne cheamă pământul". A stat într-o căsuță din Căciulata, aproape de malul Oltului înghețat, al acelui Olt căruia la Budapesta fiind, îi dedicase poezia cu același nume, fără să-l vadă vreodată.
Fiecare epocă și-a pus amprenta asupra localității, mărturiile fiind păstrate și astăzi, constituind prețuirea de care ele s-au bucurat din partea localnicilor. Legenda spune că un cioban se spovedește călugărilor mănăstirii Cozia spunându-le că el s-a vindecat de "metehnele trupului" scăldându-se într-un lac din "câmpul lui Căliman".
Crede că acest lac are "puteri cerești din moment ce el nu mai are dureri de spate, iar oile rănite s-au vindecat". Călugării au verificat mărturia ciobanului și au găsit chiar în jurul mănăstirii izvoare de unde "cură piatră pucioasă". Meșteri în a vindeca diferite "metehne ale trupului" construiesc pe lângă mănăstire o "bolniță" (un fel de spital) unde oamenii bolnavi vin să se trateze. Însuși ctitorul Mănăstirii Cozia domnitorul Mircea cel Bătrân a venit și s-a tratat aici la bătrânețe. Mai târziu va veni spre vindecare și urmașul său Matei Basarab. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata.
Apa era îmbuteliată și dusă cu poștalionul la Paris. De asemeni Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Căciulata. Datorită faimei apelor miraculoase stațiunea Călimănești nu a mai parcurs toate etapele dezvoltării de la cătun la sat, comună, oraș, ci a trecut direct la stadiul de stațiune.
Frumusețea locurilor este aceea care-i determină pe marii potentați ai începutului de secol 20 să-și construiască splendide vile în stil elvețian, un sanatoriu și cazinouri (clădirea actualei biblioteci și unul pe insula Ostrov) pentru petrecerea vacanțelor într-un peisaj încântător a Văii Oltului, plină de verdeață și de aerul curat al munților.
După 1900 la Călimănești se construiește "Hotel Central", dotat cu o bază de tratament, la început băi, iar apoi cu diferite proceduri balneare. Totodată pacienții fac și cure interne cu ape minerale de la izvoarele care se află atât la Călimănești-Centru, cât și la Căciulata.În anul 1912, pe insula Ostrov, unica insulă a râului Olt locuibilă, de fapt unica insulă a unui râu interior din România, în cadrul mirific al unei păduri seculare de brad se construiește un cazinou în partea de sud la locul numit la Vâltoare.
În acest loc de-a lungul timpului au avut loc întreceri sportive ale înotătorilor locali. De asemeni a fost amenajată o popicărie și o scenă, locul prezentării unor spectacole artistice. Insula a atras viligiaturiștii nu numai prin prezența cazinoului, pădurii seculare și susurului cristalin al apelor bătrânului Alutus. De remarcat este faptul că în anii 1975 – 1980, datorită lucrărilor de amenajare hidrotehnică a Oltului insula a fost supraînălțată, de asemeni și schitul, însă autoritătile de atunci au considerat că nu este necesară și reconstrucția cazinoului.
Dar ce a fost mai dezastros a fost ca toată pădurea seculară a fost distrusă, aceea replantată nefiind nici pe departe de ceea ce a fost cândva. Și mai mult, fără niciun respect cel puțin de o ctitorie a unuia din importanții domnitori ai neamului românesc, ce să mai discutăm de un lăcaș de închinăciune, lângă schit au construit un ștrand. După 1989, lucrurile au intrat într-un făgaș normal, insula fiind acum cedată schitului. Stațiunea, în timp se extinde către Căciulata unde există izvoare termale și minerale din belșug, iar apoi către Cozia, prin construirea de hoteluri și baze de tratament.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/04/mauritania.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri