Palatul Braunstein din municipiul Iași este un monument de arhitectură construit la începutul secolului al XX-lea (anii 1912 1914) și este situat în Piața Unirii, pe Strada Cuza Vodă, la nr. 2, aproape de intersecția cu Bulevardul Ștefan cel Mare. Clădirea este realizată după proiectul arhitectului Herman Clejan și astăzi adăpostește "Galeriile Cupola" ale Uniunii Artiștilor Plastici. Impresionant prin somptuozitate, palatul a fost construit pe locul unor mai vechi construcții aflate în proprietatea lui Adolf Braunstein, un antreprenor evreu care deținea mai multe magazine în împrejurimi la acea vreme. Cupola palatului a fost inaugurată în anul 1915.
De-a lungul timpului, clădirea a avut diverse funcții, printre care hotel, bancă, sediu de gazetă sau sediu de partid. În anul 1935 la parterul clădirii era magazinul de bijuterii “Cristal” iar la etaj era sediul Partidului Țărănesc. Clădire-emblemă a orașului Iaşi, în timpul celui de-al doilea război mondial, Palatul Braunstein a fost unul dintre puţinele imobile din Piaţa Unirii care a rămas în picioare după bombardamentele germane. Palatul Braunstein este format din trei etaje şi parter.
Întregul imobil are o suprafaţă construită desfăşurată pe 2530 de metri pătraţi. Fundaţia clădirii este realizată din cărămidă şi piatra iar pereţii sunt din cărămidă. În perioada comunistă, clădirea a fost naționalizată, funcționând aici, pentru o perioadă, Magazinul Victoria, apartamentele de la etaj având destinație de locuințe sociale. După căderea comunismului unele părți din clădire au fost retrocedate, ulterior fiind răscumpărate, clădirea ajungând astfel în proprietatea primăriei Iași. În prezent, clădirea se află într-un stadiu avansat de degradare, având gradul ridicat de risc seismic, căutându-se soluții pentru a fi consolidată și restaurată.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/09/info-numis-mondo-63.html
ÎȚI MULȚUMESC!
Răspunsuri