11022847852?profile=RESIZE_400x

Parcul Trivale, situat în partea vestică a oraşului Piteşti, cuprinde 1171,3 ha din renumita pădure Trivale, întinsă pe o suprafaţă de 7000 ha. Vegetaţia abundentă, aerul curat şi răcoros, fauna specifică pădurilor colinare şi alţi factori asigură condiţii optime pentru odihnă şi plimbări reconfortante. Parcul Trivale este cel mai mare parc natural din țară, numele lui fiind strict legat de Pitești.

11022847475?profile=RESIZE_400x

Când spui Pitești, spui Trivale și invers. Considerat unul dintre simbolurile oraşului, Parcul Trivale a fost amenajat începând cu anul 1900 în cadrul unei păduri seculare de stejar, devenind un loc favorit de promenadă al piteştenilor. Oraşul se poate mândri cu faptul că are o pădure la doar cinci minute de mers pe jos din centru.

11022847866?profile=RESIZE_400x

Plimbarea până la pădurea Trivale, printr-un cartier de case şi vile cochete, acoperite de verdeaţă, este una foarte plăcută. Aici se întâlnesc trei văi ale unor pâraie, de unde și denumirea de Trivale. Este formată din stejari termofili, diversitatea vegetației și însemnătatea fitogeografică plasând-o în rândul pădurilor de importanță deosebită.

11022848053?profile=RESIZE_400x

La intrare, se află Schitul Trivale, iar la intersectia pârâului Trivale cu drumul principal se găsește și o grotă, care servește atât ca element decorativ, cât și ca bar-restaurant. De interes deosebit în acest loc este și Grădina Zoologică. Codrul piteștean este amenajat cu băncuțe, poduri, foișoare, felinare. Decorul (natural și artificial) te determină să privești parcul dintr-o altă perspectivă: un pic ireală și plină de romantism.

11022847688?profile=RESIZE_400x

Frumosul parc a început să fie amenajat din anul 1900, când Primăria Pitești a apelat la contele Thedeus Graf Lubenschi, din Austria, pentru a cumpăra arbori ornamentali, care să fie plantaţi în parc. S-au comandat, așadar: 25 bucăţi brad, 1.000 bucăţi pin de Austria, 100 pin rigidă, 25 pin cembra, 100 pin alb, 100 molid, 20 măslin sălbatic, 100 bucăţi paltin. În 1903, arhitectul peisagist Edouard Redont s-a ocupat de un plan de înfrumuseţare al parcului.

11022847698?profile=RESIZE_400x

În 1913, arhitectul Pinard din Bucureşti se preocupă, și el, de împodobirea perimetrului verde. Parcul chiar merită vizitat deoarece atmosfera plăcută, deloc obositoare, chiar te face să zâmbești. Raritatea pădurilor de stejari termofili, diversitatea vegetaţiei, însemnătatea fitogeografică deosebită conferă rezervaţiei forestiere Pădurea Trivale o adevărată importanţă.

11022847900?profile=RESIZE_400x

Parcul a fost declarat monument al naturii în anul 1939.  La intrarea în pădurea Trivale se află schitul cu acelaşi nume, monument istoric din secolul al XVII-lea. Monumentul este situat pe platoul unui mamelon, care deschide o frumoasă perspectivă. Urcând cele 64 de trepte cioplite în piatră de Albeşti şi trecând apoi pe sub clopotniţă, se ajunge la biserica schitului.

11022848092?profile=RESIZE_400x

Construită din zid, pe un plan trilobit, cu acoperiş de lemn acoperit cu tablă şi streaşină înfundată, este de mici dimensiuni. Brâul ce-i înconjoară faţadele decorate cu panouri dreptunghiulare este din piatră de Albeşti. Iniţial, biserica a fost construită din lemn pe delişorul numit „Măguricea”. Decorarea parcului a fost completată şi îmbogăţită de construcția unei grote. Parcul Trivale a fost declarat monument al naturii în anul 1939.

11022848659?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/07/neustadt-baden-wurttemberg-germania.html

ÎȚI MULȚUMESC!

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->