Penitenciarul din orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea, dispărut odată cu surparea salinei, a reprezentat până în anul 1948 unul dintre centrele în care, alături de deținuți de drept comun, au fost încarcerați și membri ai Partidului Comunist din România, printre care și Gheorghe Gheorghiu- Dej.
După instaurarea regimului comunist, penitenticiarul a devenit unul dintre cele mai importante lagăre de concentrare a luptătorilor din Mișcarea Națională de Rezistență Anticomunistă. Unul dintre cele mai semnificative figuri intelectuale încarcerate la Ocnele Mari a fost și gânditorul Petre Țuțea.
De numele acestuia se leagă unul dintre puținele evenimente fericite din istoria pușcăriei, și anume încetarea procesului de reeducare, ca urmare a protestului înaintat de Țuțea directorului penitenciarului, prin care amenința cu sinuciderea în masă a tuturor deținuților politici. Evenimentul se petrecea prin anul 1958, când conducerea de stat a luat hotarârea de a înființa un centru de reeducare pentru minori (cunoscut ca școală de corecție), dar scopul fiind acoperirea detenției politice care exista în continuare însă sub denumirea de "drept comun". Nimeni din localitate nu îndrăznea să spună ce se petrece acolo și nimeni nu "vedea" căruța pușcăriei care ducea morții la cimitir.
La Ocnele Mari au fost exterminați prin împușcare o serie de figuri însemnate ale intelectualității românești și oameni simpli, legați de idealul luptei anticomuniste, îngropați ca anonimi în cimitirul Bozeasca. Penitenciarul rămâne în istoria României drept unul dintre cele mai dure centre de detenție, unde condițiile insuportabile contribuiau decisiv la distrugerea psihică și fizică a deținutului. Principala formă de exterminare a deţinuţilor din Penitenciarul Ocnele Mari a fost foamea planificată. Paznicii ajunseseră să calculeze cu exactitate ziua când un deţinut înfometat trebuia să moară. Condamnaţii erau supuşi şi torturii fizice şi psihice care, în opinia conducerii închisorii, însemna „reeducare”. Penitenciarul din orașul Ocnele Mari a fost construit în 1838. Aici ajungeau de obicei deţinuţii de drept comun condamnaţi pe viaţă.
În perioada interbelică şi cea de după instaurarea regimului comunist, la Ocne au fost închise persoane care s-au opus dictaturii comuniste. Meniul deținuților consta în terci (mălai fiert), ciorbă de cartofi, fasole sau arpacaş şi zarzavaturi.Un ocnaş nu avea dreptul la mai mult de 800 de grame de cartofi pe săptămână, 100 de grame de arpacaş, 300 de grame de ceapă şi câteva zeci de grame de mălai și zahăr. La Ocnele Mari au fost exterminaţi prin împuşcare o serie de figuri însemnate ale intelectualităţii româneşti şi oameni simpli, legaţi de idealul luptei anticomuniste, îngropaţi că anonimi în cimitirul Bozeasca. Penitenciarul rămâne în istoria României drept unul dintre cele mai dure centre de detenţie, unde condiţiile insuportabile contribuiau decisiv la distrugerea psihică şi fizică a deţinutului.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/03/lumea-bancnotelor-lumii-153.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri