10811691882?profile=RESIZE_400x

Podul de fier de peste râul Mureș din orașul Lipova, județul Arad, a fost construit de către autoritățile austro- ungare și a fost dat în folosință în anul 1896.

10811692273?profile=RESIZE_400x

Podul face legătura între Lipova și gara Radna și are o lungime de 145 metri. Este podul Marei lui Ioan Slavici, din romanul ,,Mara,,.

10811694278?profile=RESIZE_400x

De pe pod se poate admira fostul Hotel Arhiducele Iosif și în depărtare de silueta Basilicii Maria Radna.

 10811691896?profile=RESIZE_400x

Cu peste o sută de ani în urmă, locuitorii din Radna au fost uniți cu cei din Lipova printr-un pod gigantic.

10811694668?profile=RESIZE_400x

Acesta a fost o binecuvântare pentru ei pentru că greu le mai era oamenilor să treacă de pe o parte pe alta a Mureșului. Multă bucurie și voie bună a fost în rândul locuitorilor acestor localități când podul a fost dat în folosință.

10811692462?profile=RESIZE_400x

De-a lungul timpului, acesta a fost arendat mai multor oameni care aveau grijă de el și cereau o taxă simbolică celor care doreau să-l treacă. Până și comercianții se adunau aici și expuneau diferite mărfuri pentru mulțimea de trecători.

10811695275?profile=RESIZE_400x

Afacerile mergeau de minune pentru toată lumea. Podul s-a dovedit a fi un adevărat punct de legătură pentru toate păturile sociale.

10811692853?profile=RESIZE_400x

În ziua de astăzi, rezistența podului este destul de scăzută, având nevoie de o renovare capitală. Datorită acestui aspect, doar pietonii și bicicliștii au voie să îl traverseze. Deseori, mulți nostalgici sau chiar îndrăgostiți se plimbă pe aici. Podul oferă o priveliște minunată peste Mureș și un aer de poveste celor care cunosc istoria lui. Primăria dă asigurări că are fondurile și în scurt timp podul va fi renovat.

10811693054?profile=RESIZE_400xRedau mai jos povestirea unui bătrân localnic lipovan: “ Era o frumoasă zi cu soare când mă plimbam pe unul din malurile Mureșului. Razele soarelui ardeau cu putere și îmi doream să găsesc un izvor sau un han la care să îmi potolesc setea. Am mers eu ce am mers dar nimic. Nici o așezare, nici un susur de apă bună de băut. Hotărât să nu mă dau bătut prea ușor am decis să măresc pasul. Hotărârea mea nu a durat mult. Soarele puternic al amiezii își spunea cuvântul și lipsa de apă nu mă lasă să țin ritmul pe care l-aș fi dorit. Mergeam eu ce mergeam agale, toropit de căldură și sete când am întâlnit un tânăr vesel care vedea din față.
– Ziua bună! strig eu de departe.
– Să trăiești! îmi spune în timp ce se apropia.
– Găsesc un izvor cu apă rece sau un loc unde să-mi astâmpăr sete în partea aceea?
– Pe partea asta a Mureșului nu ai să găsești. Mergi înainte până dai de un pod. Treci dincolo și vei găsi mai multe locuri cu apă rece.
– Sănătate!
– Noroc!
Am continuat drumul parcă puțin mai hotărât. Nu la mare distanță, în fața mea se zărea un pod uriaș din fier. Pe măsură ce mă apropiam, parcă devenea din ce în ce mai mare. Pe el se vedea o mulțime de oameni care treceau dintr-o parte în alta. Erau până și tarabe care încă nu știu ce aveau la vânzare. Am ajuns imediat la pod și aud o voce de femeie zdravănă:
– Ziua bună tinere! Un leu e taxa de trecere a podului!
– Bună ziua! Găsesc ceva de băut pe partea cealaltă?
– Da bineînțeles! Depinde ce vrei. Ai un birt exact la capătul celălalt sau un izvor de apă rece mai spre stânga.
– Atunci trec! Mă duc la izvor, nu mai pot de sete!
– Sănătate!
Am trecut în grabă și am ajuns în câteva minute la izvor. Aproape că nici nu am observat priveliștea de pe pod. Mureșul învolburat se vedea în splendoarea lui cum coboară spre alte zări. După ce mi-am astâmpărat setea am mai aruncat o privire la uriașul de metal de peste Mureș. Dacă nu ajungeam aici nu mi-aș fi astâmpărat setea așa curând. Cu setea potolită am putut să mă bucur cu adevărat de priveliștea de pe pod. Chiar am aflat câteva lucruri despre femeia care administrează podul. Este arândașă aici și cu banii câștigați îți crește cei doi copii și le pregătește o viață mai bună. Mara este numele ei și am observat că este o femeie foarte hotărâtă. Am realizat că sunt la marginea unui orășel așa că am pornit în explorarea acestuia.”
 10811693654?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/07/lituania.html

ÎȚI MULȚUMESC!     

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->