Podul de peste râul Bistrița din municipiul Piatra Neamț, cunoscut ca și - Podul de „Peste Vale” (Căprioara) sau Podul „Traian Moșoiu”, a fost inaugurat cu mare pompă la data de 23 noiembrie 1925, în prezența generalului Traian Moșoiu, pe atunci ministrul Industriei și Comerțului în guvernul Ion I. C. Brătianu. Construit de astă dată din beton armat și vădind certe și frumoase soluționări arhitectonice, noul pod a durat până la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, când, din motive strategice, a fost parțial aruncat în aer. Reparat și completat inițial din lemn, iar apoi refăcut în anii noștri defintiv și modernizat ca suprastructură, podul de «Peste Vale» constituie astăzi o invitație la plimbare spre frumoasele locuri de sub culmile Cernegurei. Inițial, trecerea peste Bistrița se făcea cu Căula, plută mică, întrebuințată ca pod umblător.
Ziarul Timpul din 22 martie 1881 amintea ulterior despre construcția unor poduri de lemn. “Amplasamentele podurilor de lemn au fost: unul în dreptul fabricii de mucava (Comuna din Paris, ulterior Petrocart – n.a.) și altul pe locul actualului pod de beton. Podurile de lemn durau până venea câte un un puhoi mare, care le lua ca niște jucării, inundând și orașul. Podul umblător nu mai prididea încărcat cu tot felul de admiratori, iubitori și dornici de petreceri, tineri de însurătoare, codane de măritat cu părinții lor, apoi copilandri, copii, un iarmaroc în toată puterea cuvântului – zburau, nu mergeau – peste vale, până seara târziu.” – scria presa vremii. Mai devreme, în 1839, Alecu Russo relata în nuvela „Piatra Teiului” despre podul umblător de la Piatra, proprietate a generalului Lăscescu. Autorul „Cântării României” a petrecut câțiva ani (1841-1844), ca asesor judecătoresc la Piatra-Neamț.
Postul i-a fost încredințat de domnitorul Mihail Sturza.“Bistriţa limpede şi măreaţă vine şi-şi sfarmă valurile de stâlpii podului, aducând cu ea aerul răcoros al munţilor. Soarele în asfinţit se joacă cu undele. Iată-l cum le suceşte ca pe nişte solzi, iată-l într-un snop de raze lăsându-se la vale, şi de câte ori valul bate ţărmul, parcă rămâne o rază la mal. Între munţii care o strâng, apa lunecă sub o plută uşoară, pe care o cârmuieşte un copil, repetându-şi refrenul, modulat, ca şi plângerea pitulicii, enigmă dureroasă de îndoială şi de nădejde, de prelungă tristeţe, blând, tărăgănat, pe care munteanul îl şuieră de când începe să rostească cuvântul de mamă! Întunecată şi îmbrăcată cu brazi bătrâni, cu coastele brăzdate de râpi, care se prefac la topirea zăpezilor în şuvoaie mânioase, rostogolindu-se cu tunete, şi trezind în fuga lor nebună ecourile, se prelungeşte la stânga lanţul Cernegurei, numită aşa fel în limba figurată a ţării pentru că culmea ei cea mai înaltă stă aproape totdeauna învăluită de aburi; din dreapta, între Cozla şi Chetricica, care par două străji puse de pază oraşului încă din copilăria lumii, se desfăşoară Piatra.(…) Curiozităţi: Podul de pe Bistriţa, proprietatea domnului general Lăscescu.” - Plimbare măreaţă - Alecu Ruso. În încheiere, redăm cuvintele preotului Gheorghe Verșescu: “Acum, podul de beton nu mai periclitează viața trecătorilor, acum, mașinile frânează în fața restaurantului «Căprioara» … Tempora mutantur et nos mutamur illis!”
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/01/savigliano-italia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri