Palatul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, inițial sediu al comitatului Cluj, este un monument de arhitectură construit la sfârșitul secolului al XIX-lea pe strada Mănășturului, în prezent str. Moților nr. 1-3. Edificiul, operă a arhitectului Ignac Alpar, este înscris pe lista monumentelor istorice clujene. Impunătoarea clădire a Primăriei Cluj-Napoca, situată la intersecţia dintre Calea Moţilor cu strada Petru Maior, a fost ridicată la cumpăna anilor 1900, de către firma lui Benedek Endstrasser, după un proiect al arhitectului budapestan Alpár Ignác (1855-1928), un foarte cunoscut arhitect de la acea epocă.
După 1867, guvernul maghiar a finanţat construcţia de palate administrative, atelierul lui Alpár Ignác executând cinci clădiri de acest gen pe teritoriul Transilvaniei − la Sighişoara, Târnăveni, Deva, Cluj şi Aiud – dintre care palatul clujean fiind cel mai mare. Cu destinaţia de Casă a Comitatului Cluj, edificiul și-a păstrat funcția administrativă până în zilele noastre, sub regimul comunist fiind sediul Consiliului Popular Judeţean. După revoluţie, această instituţie, devenită între timp Consiliului Judeţean Cluj se mută în fostul sediu al Comitetului Judeţean al P.C.R. (actuala clădire a Prefecturii Judeţului Cluj), iar în locul ei se stabilesc alte două intituţii cu rol administrativ: Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. La parterul clădirii a funcţionat, între 1974 şi 1993, şi redacţia revistei maghiare Korunk. Turnul robust şi înalt, cu acoperiş din tablă de plumb marchează colţul clădirii şi, într-un anumit fel, un punct de orientare pentru vizitatorii centrului oraşului. Timpanul faţadei principale, construită în stil eclectic combinat cu elemente baroce, a fost decorat, la începutul construcţiei, cu stema Ungariei, în locul căreia se poate vedea astăzi stema nouă a oraşului. Globul pământesc, de deasupra timpanului, face referire la principiul universalităţii.
Acelaşi caracter monumental este imprimat şi interiorului. Sala mare de şedinţe, dispusă pe două nivele şi situată în spatele aripilor amintite, este iluminată de două şiruri de ferestre pe latura sudică. La nivelul superior al sălii s-au amenajat iniţial balcoane pentru publicul doritor să urmărească şedinţele instituţiilor administrative locale, dar care, ulterior au fost zidite. Această sală, bogat decorată în zona ferestrelor, printr-o structură aurită a panourilor dintre deschideri, comunică cu aripile lungi prin scara de onoare, respectiv printr-o scară secundară. Aripile clădirii delimitează două curţi interioare despărţite de corpul scării de onoare. În preajma anului 1980 una dintre curţi a fost transformată în aşa numita Sală de sticlă.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/12/antiesenhofen-austria.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri