10663008681?profile=RESIZE_400x

Școla comercială Gheorghe Chițu, din municipiul Craiova, denumire actuală - Colegiul Național Economic Gheorghe Chițu, este o prestigioasă instituție de învățământ economic din Oltenia. Școala a fost înființată în anul 1877 prin Ordonanţa nr. 3992 dată de Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor, condus de Gheorghe Chiţu, mentorul şi promotorul învăţământului comercial din Oltenia. De-a lungul existenţei sale, actuala şcoală a avut diferite denumiri care au reflectat conţinutul ofertei sale educaţionale.Într-o primă etapă (1877-1893) instituţia s-a numit Şcoala Publică Comercială din Craiova, având 5 clase. Într-o a doua etapă (1893-1903) aici au activat Şcoala inferioară de gradul I, creată prin decizia ministrului P.P.Carp în 1893, şi Şcoala Comercială de Gradul II, creată la 1 septembrie 1898. Ulterior, prin aplicarea “ Legii Haret”, în 1899, Şcoala Comercială de Gradul I devine Şcoala Comercială Elementară “Gheorge Chiţu” (1909). În anul 1936 prin Decretul nr. 660 școala devine Liceul Comercial “Gheorghe Chiţu”, iar în anul 1938 a urmat unificarea acestui liceu cu Liceul comercial “Banul Mihai”. Important este să amintim că între 1921-1926, şcoala a folosit localul din strada Ion Maiorescu, nr.5, iar în anul 1926, şcoala a intrat în localul său propriu din strada Brestei, nr.10. In 1936, Liceul Comercial “Gheorghe Chiţu” s-a mutat în noul local de pe strada Petru Rareş (unde funcţionează azi Facultatea de Medicină), iar localul din strada Brestei a revenit Şcolii Comerciale de fete. În anul 1948, prin Decretul 175, liceul se transformă în Şcoală Medie Tehnică de Administraţie Economică băieţi. În anul 1950 devine Şcoală Medie Tehnică de Comerţ de băieţi. În anul 1952 se unifică cu Şcoala Medie Tehnică de Comerţ de fete şi devine Şcoala Medie de Comerţ mixtă.

10663008697?profile=RESIZE_400x

Anul 1955 aduce o nouă schimbare a denumirii, şcoala devenind Şcoala Tehnică de Comerţ cu durata de 2 ani, având ca obiectiv pregătirea cadrelor medii şi tehnicieni, contabili şi merceologi numai pentru comerţ. Din anul 1968 se numeste Şcoala de Specializare Postliceala de Comerţ (şcoala postliceală şi şcoala profesională). În 1972 şcoala a primit denumirea de Liceul de Alimentaţie Publică care deţinea clase de liceu, şcoala profesională şi postliceala. În anul 1977 se unifică cu Liceul Economic nr. 2 şi devine Liceul Economic şi de Drept Administrativ. În anul 1983 devine Liceul Economic și zece ani mai târziu devine Grupul Şcolar Comercial “Gheorghe Chiţu”. Din anul 2000 poartă numele actual - Colegiul Naţional Economic “Gheorghe Chiţu”. Această școală a fost proiectată de arhitectul olandez Jas Schiffeleere și executată de cunoscutul antreprenor italian Adotti Pietro între anii 1903-1911.

10663009086?profile=RESIZE_400x

Adotti Pietro s-a născut în anul 1872 în localitatea Artegna, Udine, din Italia și în anul 1894 a venit în România unde a construit foarte mult în zona Olteniei.

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/09/arville-belgia.html

ÎȚI MULȚUMESC!

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->