Scoala Nationala de Poduri si Sosele, reorganizata conform decretului din aprilie 1881 al regelui Carol I, ducea lipsa unui local propriu. Fapt semnificativ, Parlamentul Romaniei a aprobat prompt un credit special pentru constructia unui local nou, ce urma sa fie inaltat „intr-o parte sanatoasa a orasului, aproape de tramvai si de gara". Operativ, Ministerul Finantelor face platile, iar in martie 1885 incepe turnarea fundatiei. Planurile cladirii poarta semnatura aceluiasi arhitect francez Cassien Bernard. Astfel ca, dupa Banca Nationala a Romaniei, Scoala Nationala de Poduri si Sosele este a doua cladire monumentala din Bucuresti imaginata de arhitectul Cassien Bernard. Ambele fiind embleme ale timpului istoric marcat de ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, cand societatea romaneasca a stiut sa dezvolte cultura performantei, reusind astfel sa asigure inzestrarea Bucurestiului cu opere de anvergura europeana.
Fondatorul învățământului în limba română în Țara Românească, marele iluminist și patriot Gheorghe Lazăr, înființează în 1818 la București, la mănăstirea Sfântu Sava, „o Academie cu știință, chiar în limba maicii sale”, în cadrul căreia apare prima școală tehnică în care au fost pregătiți, într-o grupă specială, primii ingineri hotarnici. Universitatea Tehnică de Construcții București este continuatoarea “Școlii de Poduri și Șosele” (cu grad de facultate) înființată în anul 1851 la București. Această Școală a cunoscut transformări succesive de nume și misiune, după cum urmează: „Școala de Poduri și Șosele, Mine și Arhitectură”, înființată în anul 1864 la București, transformată în 1867 în „Școala de Poduri, Șosele și Mine” și în 1888 în „Școala Națională de Poduri și Șosele”. În 1921, „Școala Națională de Poduri și Șosele” s-a transformat în „Școala Politehnică din București”, în cadrul căreia pregătirea inginerilor constructori s-a făcut în cadrul Secției de Construcții, denumită din 1938 Facultatea de Construcții. În anul 1948, ca urmare a Reformei Învățământului, Facultatea de Construcții s-a desprins din Școala Politehnică (care a devenit Institutul Politehnic) și s-a transformat într-o instituție de învățământ superior de sine-stătătoare, numită Institutul de Construcții din București. Începând cu anul universitar 1994-1995, Institutul de Construcții a devenit Universitatea Tehnică de Construcții București.
Inceputul invatamantului tehnic superior in tara noastra este legat de domnia domnitorului Barbu Stirbei care la 1850 elaboreaza un plan de organizare a invatamantului ingineresc. In baza acestui plan, in ianuarie 1851 se deschide Scoala de Poduri si Sosele, careia ii este conferit titlul de Facultate, fiind complet independenta in raport cu invatamantul gimnazial. Scoala de Poduri si Sosele a fost organizata pe trei sectiuni: poduri si sosele; topografie si arhitectura, avand profesori intre altii pe Alexandru Orascu, Alexe Marin, Achille August. Este de remarcat ca in aceasta perioada in Tara Romaneasca, la solicitarea guvernului, este trimis din partea guvernului francez, inginerul Leon Luis Chretien Lalanne, cu sarcina de a sprijini organizarea Directiei Centrale a Lucrarilor Publice. In paralel cu activitatea de la Ministerul Lucrarilor Publice, inginerul Leon Lalanne se implica activ in organizarea Scolii de Poduri si Sosele care functiona in Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti. In evolutia invatamantului superior tehnic din tara noastra, anul 1881 reprezinta un moment important sub aspectul reorganizarii pe baze moderne a vechii Scoli. In acest sens trebuie subliniat contributia directa a inginerului Gheorghe Duca, care ocupa functia de director. Sub conducerea sa scoala capata denumirea de Scoala Nationala de Poduri si Sosele. Prin eforturile corpului profesoral din acel timp, planul de invatamant al scolii este imbogatit cu discipline de specialitate inginereasca: mecanica, drumuri, poduri, drumuri de fier, hidraulica etc. Printre profesorii care au predat la Scoala Nationala de Poduri si Sosele trebuie mentionata personalitatea inginerului Anghel Saligny, care in perioada sfarsitului de secol se remarca prin realizarea unor lucrari ingineresti de exceptie pentru acel timp: Podul de la Cernavoda, cel mai lung pod metalic din Europa continentala in acel moment 1895, Silozurile din portul Constanta, bazine pentru exportul petrolului, alte lucrari portuare. Pentru realizarea acestor lucrari inginerul Anghel Saligny a apelat la absolventi ai Scolii Nationale de Poduri si Sosele, care au probat cu aceasta ocazie calitatea pregatirii ingineresti care se realiza in Romania. Dezvoltarea economica a tarii noastre in primele decenii ale secolului XX a necesitat dezvoltarea invatamantului superior prin adaugarea unor specializari noi in pregatirea studentilor. In acest mod in anul 1920 ia fiinta Scoala Politehnica din Bucuresti prin transformarea si completarea vechii Scoli Nationale de Poduri si Sosele. In cadrul acestei noi unitati de invatamant pregatirea inginerilor constructori se realizeaza in 4 sectiuni, din care una era cea de constructii.Dupa cel de-al II-lea razboi mondial, incepe un proces indelungat de modificari ale unitatilor de invatamant superior de Constructii si Arhitectura, astfel incat in anul 1959 invatamantul superior de constructii era organizat sub denumirea de Institutul de Constructii Bucuresti. In cadrul acestuia functiona Facultatea de Cai Ferate, Drumuri si Poduri cu doua sectii: CFDP si Geodezie. Dupa 1993 Institulul de Constructii Bucuresti devine Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti cu 6 facultati, una din acestea fiind Facultatea de Cai Ferate, Drumuri si Poduri. In prezent Facultatea de Cai Ferate, Drumuri si Poduri pregateste specialisti pentru domeniul constructiilor in transporturi, numarul mediu de studenti variaza intre 600 si 700. In cursul timpului Facultatea de Cai Ferate, Drumuri si Poduri a fost condusa de cadre didactice de mare valoare care prin aportul lor au ridicat prestigiul facultatii. Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții București s-a angajat în formarea profesională a tinerilor care optează pentru aceasta și transformarea lor în ingineri de elită. La acest lucru contribuie deopotrivă prestigiul dobândit de-a lungul existenței sale, profesorii foarte bine pregătiți și devotați muncii lor, dar și standardele ridicate la care numai cei foarte bine pregătiți se încumetă să năzuiască.
***
Localul fostei Școli de Șosele și Poduri este și azi în picioare, fiind situat pe Strada Polizu, nr. 1-7 sau Calea Griviței nr. 132, adăpostind în prezent Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor din cadrul Universității București.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/12/assen-olanda.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri