Statuia lui Mihail Kogălniceanu din municipiul Iași este un monument de bronz, cu statut de monument istoric, închinat marelui istoric, literat, om politic, militant neobosit pentru unire, Mihail Kogălniceanu (1817-1891), care și-a desfășurat o mare parte din activitate în orașul Iași. Statuia a fost realizată de către sculptorul italian Raffaello Romanelli (1856-1928) și dezvelită la data de 28 septembrie 1911, cu ocazia sărbătoririi jubileului Universității din municipiul Iași. Statuia a fost amplasată în fața corpului de sus a clădirii Universității "Al. I. Cuza" din Iași. La momentul dezvelirii sale, s-a scris în presa ieșeană a vremii că a fost făcută pentru bulgari și ei au refuzat-o. Și cine putea s-o primească? România. Pe trupul bulgarului au pus cei de la guvern capul lui Kogălniceanu și iaca statuia. Cu siguranță ca la mijloc e o învârteală. Și cine plătește? Tot săracul! Rușine! Rușine de trei ori... Pe soclul statuii se află două basoreliefuri de bronz cu următoarele semnificații: basorelieful din dreapta îl prezintă pe Mihail Kogălniceanu vorbind țăranilor cu prilejul elaborării Legii împroprietăririi, iar basorelieful din stânga prezintă alegerea lui Cuza Vodă ca domn al Principatelor Unite. Pe partea din față a soclului se află o placă de bronz pe care este gravată următoarea inscripție: Lui Mihail Kogălniceanu Poporul Român recunoscător MCMXI.
"N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume", afirma la Luneville, în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX lea”. Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti. Mihail Kogălniceanu este fiu de basarabeni de pe Kogîlnic, dar născut la Iaşi la 6 septembrie 1817, om politic, democrat, istoric, scriitor, ziarist şi orator român. Şi-a făcut studiile în Franţa şi Germania (Berlin). A fost profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană şi membru al Academiei Române, prim-ministru în Moldova (1860-1861), apoi prim-ministru al României (1863-1865). Mihail Kogălniceanu a fost căsătorit cu Ecaterina Jora (1827-1907), văduva colonelului Iorgu Scorţescu. În anul 1839, Kogălniceanu redactează "Foaea sătească a prinţipatului Moldovei", publicaţie nevinovată cu efecte modeste, dar sigure.
Rugându-se lui Dumnezeu „să ne păstreze români.)" în aprilie 1840, în "Întroducţie", publicată în „Arhiva românească", Mihail Kogălniceanu propune să se publice o colecţie a tuturor cronicarilor Valahiei şi Moldovei, „spre a le păstra românilor", colecţie ce va fi publicată în 1841 în 6 volume. Avem, deci, o recunoaştere directă de către Mihail Kogălniceanu a apartenenţei sale la naţionalitatea română. Deja în august 1848, în „Dorinţele partidei naţionale din Moldova", M. Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Muntenia, „o Unire care este dictată atît de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri şi interese". El spunea: „...Pe lîngă toate aceste radicale instituţii, singurele cari ne pot regenera Patria, apoi partida naţională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amînduror Principatelor, o Unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mînă au vroit să o săvîrşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului". În articolul „Profesie de credinţă" Kogălniceanu declară: „Sunt şi voi fi toată viaţa mea pentru Unirea Principatelor Române . Voturile din 5 şi 24 ianuarie 1859, prin care am înălţat pe Alexandru Ioan I pe tronul Principatelor Unite, nefiind decît sublime expresie a eternei dorinţi a românilor, voi susţine cu orice preţ tronul la a cărui fundare am participat şi eu". La nouă ani de la Revoluţia din 1848, Kogălniceanu participă ca deputat de Dorohoi la adunarea ad-hoc de la Iaşi unde este chemat să se pronunţe în privinţa Unirii. M. Kogălniceanu nu numai că vroia Unirea Principatelor Române, ci era şi un partizan hotărît al independenţei românilor. „Dar, spune el, nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără putere, nu vom fi puternici decît atunci cînd vom fi uniţi". Ghidat de aceste convingeri, crezînd în idealul Unirii, Kogălniceanu declară următoarele în Adunarea ad-hoc a Moldovei: „Acelaşi popor omogen, identic ca nici unul altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceleaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe de îndestulat, aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri în trecut, acelaşi viitor de asigurat şi, în sfîrşit, aceeaşi misie de împlinit". Cine ar mai putea pune la îndoială, întrebăm noi, conştiinţa românească a acestui moldovean (moldovean sub aspect teritorial, regional, geografic), a acestui român moldovean cu numele de Mihail Kogălniceanu?
Pe bună dreptate, marele istoric român, Nicolae Iorga, spune despre Mihail Kogălniceanu ca este un „genial bărbat de stat" care „domină ca un uriaş istoria modernă a României", că „ideile naţionale, pe care s-a întemeiat România, sunt ideile lui M. Kogălniceanu de la 1840 pînă la 1859". Sfetnic al domnitorului Al.I.Cuza, ministru, apoi prim-ministru al României, în perioada 1863 – 1865, Kogălniceanu a avut un rol hotărîtor în adoptarea unor reforme cruciale. Ca ministru de externe al ţării în 1867 şi în perioada 1877–1878, Mihai Kogălniceanu şi-a legat numele de actul proclamării independenţei de stat a României. Mihail Kogâlniceanu a decedat la Paris pe data de 20 iunie 1891 și a fost înmormântat la Cimitirul “Eternitatea” din Iași. A decedat la vârsta de 74 de ani după ce în viața sa a suportat 11 intervenții chirurgicale. A fost căsătorit, a avut mulți copii dar a avut și relații exterioare căsătoriei cu peste 1000 de femei, pe care le-a cucerit cu farmecul său, faima sa și banul său. Se zice că există și un carnet cu femeile ce i-au căzut la pat.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/09/info-numis-mondo-63.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri