12672431275?profile=RESIZE_584x

Clădirea Teatrului din municipiul Piatra Neamț este o clădire impunătoare cu statut de monument istoric ce este situată în centrul orașului, Piața Ștefan cel Mare, nr.1. Inițial orașul a avut un alt teatru (Teatrul Român, nume alternativ Teatrul Roxy, situat pe locul actualului parc Ștefan cel Mare) dar care a fost demolat. Clădirea Teatrului Tineretului a fost construită între anii 1929–1947 (proiectant arhitect F.E. Droz, antrepriza Carol Zane). Petru Lalu, G. Măcărescu și N. Ioaniu, intelectuali și primari ai orașului, au fost autorii proiectului de construire a „Teatrului Național din Piatra Neamț”.

12672431470?profile=RESIZE_584x

După alte surse, construcția Teatrului Național, astăzi Teatrul Tineretului, a fost începută în 1930 și l-a avut ca arhitect pe Roger H. Bolomey,  (născut la Broșteni, dintr-o familie de origine elvețiană) și același antreprenor, Carol Zane. Inaugurarea noului edificiu va avea loc la 24 octombrie 1942. La început clădirea a fost închiriată, prin licitație, Cooperativei Munca și apoi lui Moise Kanner. Ea servea, în special, proiecțiilor de filme (Cinematograful Trianon). În anul 1958 se reamenajează interiorul pentru a fi funcțional scopului inițial.

12672431852?profile=RESIZE_584x

Din anul 1959 sunt prezentate primele premiere teatrale. Mitul Teatrului Tineretului a fost acreditat prin viteza cu care producea vedete. An de an au venit la Piatra Neamţ cei mai buni absolvenţi ai Institutului de Teatru, nume care s-au impus în mişcarea teatrală românească şi nu numai: Horaţiu Mălăiele, Maia Morgenstern, Virgil Ogăşanu, Ileana Stana Ionescu, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Oana Pellea, Florin Piersic… Toate aceste mari personalităţi au reuşit sa creeze o stare benefică a actului teatral, recunoscutul „spirit de echipă” de la Piatra Neamţ.

12672431869?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/01/savigliano-italia.html

ÎȚI MULȚUMESC!     

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->