10806377683?profile=RESIZE_400x

Universitatea Veche din municipiul Iași, actualmente Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T.Popa”, a fost construită de hatmanul Costache Ghica în vechea mahala Muntenimea de Mijloc și a fost cumparată în anul 1795 de Alexandru Calimachi voievod (1795-1799) pentru a deveni curte domnească. În anul 1796 a fost încastrată în partea superioară a porții de intrare în palat stema domnească având în scutul heraldic, în jurul capului de bour literele „Ale Io Ca”, adică „Alexandru Ioan Calimachi”. În imediata vecinătate au fost inscriptionate cuvintele „Ușa nădejdii” și anul 1976.

10806378663?profile=RESIZE_400x

Domnii care au urmat pe parcursul deceniului până în anul 1806 au locuit în această Curte Domnească. În ultimul an al celei de a II-a domnii, Alexandru Moruzzi a terminat lucrările de refacere a palatului din vechea Curte Domnească. Fosta casa Ghica, restaurată în anul 1845 în urma unui incendiu, avea să devină în anul 1860 locul de fondare a primei Universitati românești (26 octombrie 1860), care avea să ființeze aici până la data de 22 octombrie 1897, cand s-a inaugurat noul Palat Universitar din Copou unde funcționeaza și astăzi. Universitatea Veche păstrează până astăzi toate caracteristicile arhitecturii din epoca în care a fost edificată, fiind situată pe Strada Universității la nr.16.

10806378060?profile=RESIZE_400x

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din municipiul Iași a fost fondată în anul 1879, fiind unul din cele mai vechi așezăminte de învățământ superior din România. Acestă instituție poartă numele unui om de știință de renume internațional în domeniul neuro-endocrin și titular al catedrei de Anatomie Funcțională și Embriologie. Edificiul are statut de monumnet istoric și are sediul în fostul Palat Calimachi, datat 1793. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, dispune de 4 facultăți și 4 colegii universitare, are aproximativ 800 cadre didactice și pregătește aproximativ 9000 studenți ce se pregătesc în 7 categorii de specialități, dintre care 4 într-un domeniu nou (unic în țară) – bioingineria.

10806377896?profile=RESIZE_400x

Înainte de înfiinţarea cu acte în regulă a celei mai vechi universităţi din România, "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, în anul 1860, au existat numeroase forme de învăţământ în capitala Moldovei.

  • Istoricii consemnează 1563, ca an din care datează prima formă de instituţie de învăţământ la Iaşi. Domnitorul de atunci, Despot Vodă a înfiinţat la Cotnari, lângă Iaşi, un Colegiu (Schola Latina), cu un program şcolar conceput pe 5 ani. Elevii studiau limba latină, retorica şi dialectica.
  • Un secol mai târziu, în 1640, cărturarul Vasile Lupu, ajuns domnitor al Moldovei, a fondat un colegiu la Mănăstirea "Trei Ierarhi", propria lui ctitorie, în care se studia în limba latina. Oficial, Iaşiul a devenit un focar de latinism într-un areal dominat de cultura islamică.
  • În anul 1714 se înfiinţează Academia Domnească din Iaşi; în perioada economică dificilă a domniilor fanariote, ştiinţele şi învăţăturile înalte continuă să progreseze în Moldova, limba română începând să fie din ce în ce mai folosită. Academia din Iaşi serveşte la definirea şi afirmarea identităţii româneşti, întreţinând forţa de rezistenţă împotriva opresiunii otomane. În anul 1755 la şcoala aceasta s-a început a învăţa şi noţiuni de filosofie, ca şi în instituţiile de învăţământ superior apusene, numite Facultas Artium. Elevii şcolii ieşene au devenit, astfel, studenţi şi pe lângă limbi străine, religie, aritmetică, au fost iniţiaţi în filosofie, logică, psihologie. Fără multă vâlvă, Şcoala Domnească a luat caracter universitar, apărând astfel embrionul Universităţii Iaşilor.
  • În anul 1835 la Iaşi se înfiinţează Academia Mihăileană (după numele domnitorului Mihail Sturza). Erau susţinute cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie, arhitectură. Întemeierea şi funcţionarea Academiei Mihăilene, înfiinţarea primelor facultăţi – de Drept şi Filosofie, dar mai ales transformările profunde survenite la nivel politic (Unirea Principatelor Române din 1859), au pregătit fondarea Universităţii din Iaşi.
  • În atmosfera de sărbătoare a Unirii Ţării Româneşti şi a Moldovei într-un singur stat a luat fiinţă prima instituţie de învăţământ superior din România, Universitatea din Iaşi. Inaugurată la 26 octombrie 1860, Universitatea poartă numele Domnitorului căruia i se datorează acest act fundamental de cultură românească
    10806378864?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/09/info-numis-mondo-63.html

ÎȚI MULȚUMESC!

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->