Uzina Electrică din municipiul Târgu Jiu se afla în imediata apropiere a Grădinii Publice, în partea de nord, în locul în care astăzi se găsește Hotetul Brâncuși. În anul 1905, prin Decret Regal, s-a luat decizia construcției unei Uzine Electrice la Târgu Jiu și astfel orașul nostru a fost unul dintre puținele orașe electrificate din țară la acea dată. Clădirea a fost realizată de Toma Costescu, un antreprenor local, străbunicul doamnei Manuela Donciu, iar Uzina în sine, adică partea tehnică, a fost construită și pusă în funcțiune de o firma austriacă din Viena. Contractul prevedea și realizarea unei rețele de iluminat public formată din 64 de lămpi cu arc voltaic și 93 de lămpi cu incandescență. Becul cu filament de wolfram, așa cum îl cunoaștem astăzi, avea să fie descoperit câțiva ani mai târziu, în 1910. Becurile, lămpile cu incandescență utilizate în acea perioadă aveau o fiabilitate scăzută și din această cauză erau folosite și lămpile cu arc voltaic, care erau mai pretențioase, mai greoaie, dar aveau o lumină mult mai puternică. Ele funcționau pe principiul formării unui arc electric între doi electrozi de carbon în interiorul unui glob de sticlă. Deoarece funcționau cu o tensiune mai mică decât cea a rețelei, era necesar să fie legate câte 8 în serie ceea ce crea neajunsul de a nu putea fi aprinse sau stinse decât simultan, iar în cazul în care una din ele nu funcționa, atrăgea după sine nefuncționalitatea celorlalte 7. Având în vedere aceste inconveniențe, lămpile cu arc voltaic nu erau folosite în gospodării ci doar pentru iluminatul stradal. Uzina Electrică și-a început activitatea în martie 1907. În timpul zilei, între orele 10 și 14, alimentarea cu energie electrică era întreruptă pentru mentenață și reparații. Despre combustibilul folosit, în amintirile sale, doctorul Nicolae Hasnaș menționează că atunci când s-a pus problema realizării acestei uzine, mai mulți proprietari de păduri au reușit să-și impună punctul de vedere, acela de a utiliza lemnul drept combustibil în defavoarea soluției de a folosi căderea apelor Jiului pentru producerea curentului electric. Când pădurile s-au terminat, s-a trecut la folosirea derivatelor din petrol. La începutul anilor `50, Uzina Electrică și-a încetat activitatea și orașul a fost racordat la termocentrala de la Paroșeni. După dezafectare, în clădirea fostei Uzine Electrice a a funcționat I.G.O ( Întreprinderea de Gospodărire Orășenească ). Tot aici și-a deschis sediul și autobaza de transport în 1959 când noile autobuzele au au efectuat primele curse regulate de transport în comun din oraș. Nu există astăzi informații cu referire la faptul dacă această clădire mai este sau nu în picioare.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/04/strigatul-pietrei-arta-la-superlativ.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri