La începutul secolului al XX-lea,Vila Elisa era unul dintre principalele puncte de atracţie din orașului Galaţi. Străinii aflaţi în vizită în oraşul-port de la Dunăre rămâneau, fără îndoială, dacă nu fascinaţi, cel puţin plăcut surprinşi vizual de frumuseţea clădirii aflată atunci la capătul nordic al actualei străzi Mihai Bravu, lângă Teatrul muzical Nicolae Leonard din localitate.Dincolo însă de aspectul estetic rafinat şi discret al vilei, atracţia locului era dată de imensa grădină care împrejmuia imobilul şi care amintea de celebrele grădini de la Palatul Versailles. În mărturiile păstrate din epocă, se spune că fiecare metru pătrat din cei 10000 ai grădinii se afla în armonie cu restul spaţiului. Vila şi grădina ajunseseră atât de vestite, încât se tipăriseră chiar şi cărţi poştale ale locului, trimise din Galaţi spre alte oraşe din ţară. "O fi existând grădini bine aranjate şi în alte părţi, afirmăm, fără teamă de a fi desminţiţi, că rar se poate găsi în ţară o grădină egală cu a lui Ioan Stoicovici", se scria în paginile unui ziar local de la 1902. Grădina era frumos ornamentată cu arbori, arbuşti şi flori. Din loc în loc se găseau fântâni arteziene şi statui întruchipând femei nud. Grădina era într-adevăr cel mai frumos amenajată din tot Galaţiul. Prietenii proprietarilor, dar şi străinii veneau cu plăcere să vadă şi să se relaxeze într-o asemenea minune. Aproape nimic din aspectul actual al Vilei Elisa nu aminteşte de vremurile de dinainte de primul război mondial.
Casa a fost construită undeva în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea. Galaţiul respira din plin perioada "La Belle Epoque", curmată destul de brusc de războiul izbucnit în 1914. Din punct de vedere arhitectonic, Vila Elisa era formată dintr-un corp central, cu o intrare monumentală, într-un pridvor deschis. Pridvorul avea acoperişul sprijinit pe coloane de zidărie. Deasupra se afla un atic (etaj scund situat imediat sub acoperiş) cu scop decorativ. Faţada era înfrumuseţată de elemente bosate, imitând pilaştri şi boluri". Frumuseţea clădirii era completată şi chiar accentuată de donjonul (construcţie în formă de turn, care imită turnul principal al castelelor medievale - n.r.) care era alipit de aceasta, pe partea de nord. Donjonul avea o formă octogonală, cu un acoperiş tip dom, depăşind cu mult înălţimea casei. Acest donjon a dispărut atunci când a fost construit Teatrul de Operetă şi Estradă Regional Galaţi, actualul Teatru Muzical "Nae Leonard". Locul turnului octogonal a fost luat de un pasaj care făcea legătura între vilă şi teatru. Asemenea tuturor clădirilor din România, Vila Elisa a fost naţionalizată de către comunişti, după anul 1950. În perioada comunistă şi în primul deceniu de după revoluţie, în vilă aveau loc repetiţiile pentru spectacolele de teatru. Lucrurile s-au schimbat la pragul dintre milenii, atunci când, ca urmare a mai multor solicitări de revendicare făcute anterior, casa a fost retrocedată moştenitorilor familiei Stoicovici. Actualii proprietari locuiesc acum la Bucureşti. Deşi nu este monument istoric, clădirea se află în Ansamblul Urban "Mihai Bravu Monument Istoric" și face parte astfel din zestrea oraşului Galaţi. Fără îndoială că foarte puţini dintre gălăţeni mai remarcă Vila Elisa. Ciuntită de clădirile construite ulterior în jur şi lăsată fără donjon, casa nu mai păstrează aproape nimic din farmecul iniţial. Casa i-a aparţinut la începutul secolului al XX-lea lui Ioan Stoicovici. Preţuindu-şi probabil peste măsură soţia, pe Elisa Constantin, Ioan Stoicovici şi-a numit locuinţa după numele aceastea. Elisa Constantin era fiica unui agricultor gălăţean foarte bogat şi cunoscut în epocă.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/malaezia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri