Preocupările pentru realizarea unui Muzeu al Marinei Române au început să prindă contur încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea dar vor capăta concreteţe abia la începutul secolului al XX-lea. La data de 30 decembrie 1919, Ordinul Comandantului Marinei Militare nr. 282, dat cu prilejul scoaterii din serviciu a unui număr de zece nave militare, cerea Diviziei de Mare şi Diviziei de Dunăre să fie demontate de pe aceste bastimente aparate de navigaţie, agregate şi armament naval pentru a fi expuse într-un viitor muzeu. Cu aceste obiecte s-a constituit „Secţiunea marină” din cadrul Muzeului Militar Naţional înfiinţat prin Înaltul Decret nr. 6064 din 18 decembrie 1923. Dar această soluţie nu a satisfăcut visul iubitorilor de ape şi marină care îşi doreau un muzeu numai al lor. În septembrie 1932, Jean Bart, impresionat de preocuparea pe care vecinii noştri ruşi şi bulgari o manifestau pentru „cunoaşterea şi propaganda mării”, concretizată prin înfiinţarea de acvarii şi muzee maritime în ţările lor, se întreba: „Cum, noi nu putem avea la Constanţa asemenea instituţii?” După părerea ilustrului ofiţer de marină și scriitor, adevăratul muzeu maritim, ştiinţific, tehnic și istoric trebuia înfiinţat la Constanţa, primul port al ţării, unde se perindau anual mii şi mii de vizitatori, excursii şi colonii şcolare. „Toată această lume – scria el în paginile revistei „România maritimă şi fluvială” – atrasă de orizontul Mărei, va învăţa într-o oră petrecută la Muzeul Maritim, lucruri ce nici în şcoală şi nici în viaţă nu au putinţa să le înveţe”.În acelaşi an, contraamiralul Ioan Bălănescu, vicepreşedinte de drept al Ligii Navale Române (L.N.R.) şi preşedinte al filialei din Constanţa, a iniţiat aici înfiinţarea unui Muzeu al Marinei, donând şi primele obiecte din partea Diviziei de Mare. Expoziţia a fost organizată în spaţiul ocupat de Liga Navală Română, în clădirea fostului Hotel „Carol”, cumpărat de Marina Militară pentru a fi transformat în Comandament şi care funcţiona în acel moment ca hotel militar. Activităţile menite să facă cunoscută istoria marinei, care au subliniat, de altfel, prin efectele lor, interesul publicului pentru acest domeniu specific, au cunoscut însă, o arie mult mai largă de desfăşurare. În toamna anului 1936 a fost organizată în capitală prima expoziţie marinărească la nivel naţional. Expoziţia deschisă în perioada 15 septembrie – 21 octombrie, a fost dedicată împlinirii a 40 de ani de la inaugurarea oficială a Serviciului Maritim Român. Vizitată de peste 40.000 de oameni, ea a fost o reuşită la care au contribuit: Marina Militară, SALVAMAR, Yacht Clubul Regal Român, Liga Navală Română, Navigaţia Fluvială Română, Serviciul Maritim Român, Cercetaşii marinari, Şcoala de piscicultură din Giurgiu, Şantierele „Neptun” din Constanţa, „Nautica” din Reghin, „România” din Brăila, Societatea „Orizontul” din Constanţa, precum şi unele societăţi străine de navigaţie pe Dunăre.
***
Marina militară română a avut în dotare două submarine cu același numeă Delfinul. Submarinul actual, numit tot Delfinul în memoria primului, a fost construit în URSS. Eu prezint aici primul submarin al Armatei Române care a purtat numel Delfinul, construit între anii 1926 – 1936 la fiume, pe atunci bază navală italiană, azi Rijeka în Croația. Erau o motonavă submarină clasice pentru epocă, dotată la prova cu tuburi lansatoare de torpile, un tăietor de plase sau lanțuri, electromotoare pe baterii pentru cursele în imersiune, un periscop de artilerie și artilerie de suprafață pe punte. Submarinul a fost încadrat în Divizia de Mare de la Constanța. În primul deceniu al existenței sale, Delfinul a efectuat numeroase curse în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic, cu misiuni de exercițiu, de antrenament și de instructaj, foarte căutate de ofițerii Marinei militare române, dintre care unii urmaseră în acest scop cursuri de specializare în submersibilele franceze și italiene. A efectuat de asemenea misiuni hidrografice și științifice pentru Institutul Oceanografic din Constanța, întemeiat de Grigore Antipa. În decursul acestor misiuni, a permis scufundarea distrugătorului Moscova și scoaterea momentană din luptă a crucișătoarelor Harkov și Voroșilov venite să atace Constanța, a torpilat în largul Crimeii o navă de transport militar (posibil cargoul Ural), și a suferit nenumărate atacuri din partea flotei și aviației sovietice, de care a reușit să scape fără pierderi umane, deși a fost ținta a sute de bombe și grenade submarine. Submersibilul, însă, suferise avarii serioase și a stat în reparații între iulie 1942 și 23 august 1944, când România a intrat în război de partea Aliaților. Ca majoritatea navelor românești, a fost confiscat de noii aliați sovietici, care însă nu au reușit să-l repare și l-au folosit ca rezervă de piese, după care l-au retrocedat României în 1957, în stare practic de epavă. Marina română reușește totuși să-l repare, însă ca navă civilă, folosită de Institutul Român de Cercetări Marine din Constanța, până la scoaterea definitivă din uz în anii 1970. Câteva dintre carcateristicile tehnice ale acestui submarin au fost:
- Deplasament la suprafață: 650 tdw;
- Deplasament în imersiune: 900 tdw;
- Lungime: 68 m;
- Lățime la cuplu maestru: 5,9 m;
- Balast în tancurile de asietă:
- 2 motoare diesel Krupp de 800 CP fiecare;
- Viteza maximă cu motoarele diesel: 26 km/h
- Viteza maximă cu motorul electric de imersiune: 17 km/h [1]
- Autonomia: 2000 MM;
- 6 torpile Whitehead, de 533 mm cu o bătaie de maxim 8000 m
- 1 tun naval și AA Bofors de 102 mm;
- Echipaj: 40, din care 6 ofițeri, 26 de maiștri și subofițeri și 8 oameni din contingent.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comenetezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2023/07/filatelie-prima-expozitie-marinareasca.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri