În data de 4 iulie 2016 Romfilatelia a lansat pe piața filatelică mondială câteva produse filatelice de excepție care celebrează trecerea a peste cinci veacuri de istorie, cultură și spirirtualitate aniversate pe marcile postale românești – Sfânta Mănăstire Putna la 550 de ani. Mănăstirea Putna este prima şi cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi străjuieşte, de peste cinci veacuri, ţinutul legendar al Bucovinei. La data de 10 iulie 1466, s-a pus piatra de temelie a mănăstirii, pe o veche vatră sihăstrească, în locul unde Dumnezeu a purtat săgeata din arcul voievodului care a tras de pe Dealul Crucii. „Ştefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariul.” (Cronicarul Ion Neculce). Biserica Mănăstirii Putna, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, va fi terminată în trei ani şi va fi sfinţită în 3 septembrie 1469. Mănăstirea a avut de la început destinaţia de necropolă a familiei voievodului. Ea a fost înzestrată de ctitor cu numeroase proprietăţi şi odoare, menite să-i asigure existenţa şi îndeplinirea scopului ei duhovnicesc: veşminte şi obiecte liturgice, cărţi de slujbă frumos împodobite, icoane, clopote şi clădiri trainice. Sunt celebre scriptoriul, atelierul de broderie, atelierul de ceramică şi şcoala de muzică, care au existat aici în perioada ştefaniană. După trecerea la cele veşnice a Sfântului Ştefan cel Mare, în 2 iulie 1504, mormântul său de la Putna a devenit un loc de închinare al tuturor românilor. În anul 1992, a fost canonizat, iar în 2010 mănăstirea a primit sărbătorirea ctitorului sfânt, prăznuit pe 2 iulie, ca al doilea hram. Deşi, de-a lungul vremii, domnii care au urmat pe tronul Moldovei au sprijinit şi ei mănăstirea, în secolul al XVIII-lea, ea a ajuns într-o stare gravă. De aceea, ansamblul monahal a trecut printr-o importantă refacere, iniţiată şi susţinută de Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul (1719 – 1778), care a devenit astfel al doilea mare ctitor al aşezământului, ajuns acum la a doua înflorire. Intrat la numai 12 ani în Mănăstirea Putna, acesta va deveni un ierarh neînfricat în apărarea păstoriţilor săi, suflet deosebit de milostiv, cărturar şi pedagog de vocaţie. El a tipărit în 1755 primul abecedar din Moldova. A fost canonizat în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 6-7 iunie 2016, cu zi de prăznuire 15 mai, data trecerii la cele veşnice. Astăzi, biserica Mănăstirii Putna adăposteşte trei morminte voievodale: Ştefan cel Mare, fiul, Bogdan al III-lea şi nepotul său, Ştefan cel Tânăr – Ştefăniţă Vodă. Pe lângă acestea, în interiorul necropolei îşi mai dorm somnul de veci şi alţi membri ai familiei Sfântului Ştefan. Mormântul celui de-al doilea mare ctitor, Sfântul Iacob Putneanul, este în pridvorul bisericii, moaştele sale fiind scoase spre închinare, în urma canonizării sale. În memoria slăvitului voievod, considerat de către Dimitrie Cantemir „domn mai presus de orice laudă”, în anul 1871, de hramul mănăstirii, a avut loc Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni. La organizarea serbării s-a remarcat în mod deosebit poetul fără seamăn al neamului românesc, Mihai Eminescu, care a sintetizat locul Mănăstirii Putna în istoria, cultura şi spiritualitatea românilor, numind-o „Ierusalimul neamului românesc”, locul care adăposteşte mormântul Sfântului Ştefan fiind văzut ca un „altar al conştiinţei naţionale”. Aşa cum gândul fiecărui român se îndreaptă şi spre Sfântul Voievod Ştefan cel Mare când este vorba despre demnitate naţională, niciunul dintre vizitatori nu părăseşte Mănăstirea Putna fără a trece pe la mormântul său. Aici, o candelă de argint stă aprinsă de veacuri, răspândind lumina dragostei de Dumnezeu şi a dragostei de ţară. Timbrele emisiunii ilustrează Mănăstirea Putna, făcând o trecere de la istorie la prezent. Cu ocazia aniversării anul acesta a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Mănăstiri Putna, Romfilatelia oferă ca dar de preţ colecţionarilor şi nu numai o emisiune de mărci poştale specială, care poate fi considerată metaforic un „bilet” la spectacolul istoriei şi al celor care au făurit-o pentru noi, urmaşii…
Timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei prezintă imaginea unei gravuri acvafórte de Antoine Kaindl, 1927, alături de o icoană pictată în atelierele Putnei, înfăţişându-l pe Ştefan cel Mare, ţinând în mână macheta mănăstirii.
Ștefan al III- lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava.
Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iar Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia — după cum am spus — fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)
Timbrul cu valoarea nominală de 15,00 lei ne aduce în atenţie o imagine actuală a mănăstirii.
Manastirea Putna, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima si cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei. Manastirea a fost ridicata de Stefan cel Mare pentru biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie 1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa, manastirea a fost lovita de un puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504 Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de domnie. In 1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata. Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc, constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale monumentelor moldovenesti.
Timbrul coliţei emisiunii ilustrează Mormântul Sfântului Ştefan cel Mare, alături de imaginea unei acuarele din sec. XVIII a Mănăstirii Putna, care întregeşte manşeta coliţei dantelate.
Mormântul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, este realizat din marmură de Carrara și are următoarele caracteristici tehnice: lungime – 182 centimetri, înălțime - 182 centimetri, lățime – 70 centimetri și grosimea pereților – 15 centimetri. El este situat în Biserica mănăstirii, pe latura sudică a gropniței. Capodoperă a genului, de o somptuozitate unică în arta medievală românească, lespedea funerară a lui Ștefan cel Mare este așezată pe un soclu, la fel de somptuos, decorat cu stilizări vegetale și adosat într-un arcosoliu, amplificat spre interiorul bisericii cu un baldachin de marmură, construit în 1934 din fragmentele altuia mult mai vechi, după cum se menționează într-o inscripție din depozitul mănăstirii. Motivele sculptate pe soclu reprezintă lujeri mlădiați în forme de inimi pozate invers, alcătuind o succesiune de patru medalioane legate între ele și în ale căror interioare se desfac ample palmete cu flori de gențiană și ciorchini. Printre curbele divergente ale tulpinelor de la centru trece un lujer, cu o singură floare în vârf, ale cărui frunze decorează spațiul dintre ele, atât la bază, cât și la partea superioară, iar printre primele două tulpini de la stânga și de la dreapta trece, de asemenea, câte un lujer pe care se sprijină câte un cap de bour, din creștetul căruia se arcuiesc lateral - în chip de coarne - semipalmete împodobite cu flori. Lespedea propriu-zisă este decorată în câmpul central, de formă dreptunghiulară, cu două vrejuri care se împletesc armonios, fornăind între ele trei medalioane cvasielipsoidale, în care tradiționalele palmete și flori de gențiană alternează cu ghindele și frunzele de stejar, simboluri ale vieții viguroase, ale fecundității și perenității. Tot cu frunze de stejar, dar mult mai stilizate, este împodobit și chenarul marginal. Inscripții: între câmpul decorativ central și chenarul marginal, apoi, în continuare, și pe cantul lespezii, inscripție slavonă săpată în litere capitale monumentale: „Dreptcinstitorul Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, ctitor și ziditor al acestui sfânt lăcaș, care zace aici și s-a mutat la veșnicele lăcașuri în anul 7000..., luna..., și a domnit ani...”. Observații: Ștefan cel Mare și-a pregătit propria lespede funerara încă din timpul vieții, lăsând, firește, urmașilor grija de a completa inscripția cu data exactă a morții sale și cu numărul anilor de domnie, pentru care a rezervat spații corespunzătoare pe cantul ei, dar care, din motive neatestate documentar, au rămas totuși necompletate, așa cum se văd și astăzi. Numărul anilor de domnie, ca și anul, luna, ziua și ora morții sunt menționate în schimb pe acoperământul de mormânt al marelui voievod, lucrat din porunca fiului său Bogdan al III-lea Vlad: „... a domnit în Țara Moldovei 47 de ani și trei luni” și s-a „strămutat spre lăcașul de veci în anul 7012 (= 1504), luna iulie, ziua 2, în ziua de marți, la ceasul al patrulea din zi”. Unii cercetători au aproximat data executării lespezii de pe mormântul lui Ștefan cel Mare „după 1492”, iar alții o consideră categoric în 1492, ajungând la această cifră prin simpla diferență dintre anii de la zidirea lumii și anii de la nașterea lui Iisus, adică scăzând 5508 din 7000. Dar cifra înscrisă de Ștefan pe lespedea sa nu reprezintă data executării acesteia, ci numai prima cifră din anul imprevizibil al morții sale, respectiv, din 7012, după vechiul calendar, sau din 1504, după cel nou, ceea ce înseamnă că datarea lucrării trebuie aproximată în continuare „după anul 1492”, așa cum au făcut-o G. Bals, V. Vătășianu și P. Comarnescu, dar, desigur, nu mai târziu de 1504. (A se vedea: G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, 1926; V. Vătășianu, Istoria artei feudale, voi. I, 1959; P. Comarnescu, îndreptar artistic al monumentelor din nordul Moldovei, 1961).
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/10/filatelie-sfanta-manastire-putna-la-550.html
-->
Răspunsuri