Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre domnitorii Țării Românești, care a trăit în perioada anilor 1654 – 1714 și a domnit în perioada anilor 1688 – 1714, deci o perioadă destul de lungă.
A fost fiu de mare boier, nepot al domnului Șerban Cantacuzino, moștenind și sporind o avere considerabilă. În timpul domniei sale țara a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale. În politica externă Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv de partea vreunei mari puteri a timpului. Folosindu-se de agenți, domnitorul era informat asupra știrilor de pe întregul continent iar el informa simultan taberele rivale asupra mișcărilor celuilalt. În ce privește Moldova, Brâncoveanu a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase. Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie, domnul a căutat în permanență să-și asigure în străinătate un refugiu față de turci, fiind conștient de precaritatea situației sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Istanbul, unde a fost torturat pentru credința sa și pentru a preda toată averea sa.
El și cei patru copii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) precum și sfetnicul Ianache) au fost executați, prin decapitare, în data de 15 august 1714, iar trupurile lor aruncate în mare. Pentru că au refuzat, cu prețul morții, să abandoneze credința creștină și să treacă la mahomedanism, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat în anul 1992, sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni. În urma domnie lui Constantin Brâncoveanu a rămas un stil arhitectonic inconfundabil, ce îi poartă numele, precum și multe ctitorii religioase ce pot fi admirate și astăzi. Dintre acestea amintesc; biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, Mănăstirea Râmnicu Sărat, Bisericile Potlogi și Doicești – Dâmbovița, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Biserica Mogoșoaia, Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi, și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi.
Aflata pe valea râului Sâmbăta, la poalele Muntilor Fagaras, Mănăstirea Brâncoveanu este renumita ca loc de reculegere, mangaiere si intarire sufleteasca pentru credinciosii si vizitatorii ce se roaga ori poposesc in acest locas sfant. Istoria manastirii incepe in secolul al XVII-lea. Desi exista mai multe marturii indirecte despre existenta manastirii prin mentionarea unor calugari de aici in diferite acte de la inceputul setecolului XVI, primele dovezi certe dateaza din anul 1654, cand satul si mosia din Sambata de Sus au intrat in stapanirea lui Preda Brancoveanu, boier din Tara Romaneasca. Traditia locala spune ca acesta a construit o bisericuta din lemn pe valea raului Sambata, probabil pentru calugarii sihastri de aici. Pe locul acesteia, in jurul anului 1696, domnitorul Constantin Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti (1688-1714), a zidit din piatra si caramida o manastire. In contextul atacurilor repetate ale principilor calvini ce urmareau deznationalizarea romanilor transilvaneni prin renuntarea la credinta ortodoxa, pericol aparut prin trecerea Transilvaniei sub stapanirea Habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brancoveanu a transformat si reorganizat vechea manastire ortodoxa din Sambata de Sus, cu calugari sihastri, intr-o manastire mai mare cu viata de obste. Tot aici se infiinteaza o "Scoala de gramatici", un atelier de pictura si o mica tipografie, dupa modelul brancovenesc folosit in toate ctitoriile domnesti. Din cauza persecutiilor religioase ale stapanirii austro-ungare, rezistenta romanilor ortodocsi s-a organizat indeosebi in jurul bisericilor si manastirilor, motiv pentru care, in 1762, incepe distrugerea acestora: mai mult de 150 de manastiri si biserici ortodoxe au fost distruse - cele de lemn incendiate, iar cele de piatra daramate cu tunurile, de catre generalul vienez Bukow. Multa vreme administratia austro-ungara nu s-a atins de Manastirea Brancoveanu. Dupa decapitarea domnitorului Constantin Brancoveanu de catre turci, in anul 1714, Curtea din Viena a tinut seama mai intai de mostenitoare, doamna Marica, sotia acestuia, si apoi de faptul ca mai ramasese in viata un nepot al domnitorului. Insa, in 1782, profitand de faptul ca se dispusese desfiintarea tuturor ordinelor calugaresti, curtea de la Viena, la cererea administratiei catolice, si la insistentele episcopului greco-catolic Grigorie Maior, a trimis in 1785 pe generalul Preiss, care a daramat manastirea brancovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusa in stare de ruina. Dupa daramarea manastirii, palatul brancovenesc din Sambata de Sus, aflat la 10 km departare de manastire, a fost locuit de urmasi ai familiei Brancoveanu, care au stapanit domeniul pana la reforma agrara din anul 1922, cand Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brancovenesc impreuna cu ruinele si toata incinta manastireasca de la Sambata de Sus incercari de restaurare a acesteia, insa cinstea de a deveni al doilea ctitor al Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus i-a revenit IPS Dr. Nicolae Balan, care a inceput restaurarea bisericii in anul 1926. Sfintirea a fost facuta in anul 1946, dupa razboi. Mitropolitul Nicolae Balan a pastrat in interiorul bisericii pictura veche, iar arhitectura bisericii se incadreaza stilului brancovenesc (aparut la sfarsitul sec. al XVII-lea si inceputul sec. al XVIII-lea in Tara Romaneasca). La exterior, decoratia in piatra, ancadramentele de la usi si ferestre, dar mai ales pilastrii sculptati si panourile de piatra traforata din pridvorul bisericii dau o deosebita frumusete acestui monument. Braul de caramida asezat in zimti, acoperisul de sindrila si proportiile perfecte ne infatiseaza un monument vrednic de epoca domnitorului Brancoveanu. Turla bisericii este octogonala la exterior si cilindrica in interior. Interiorul bisericii, in forma de cruce, e impartit in altar, naos, pronaos si pridvor. Pictura din pridvorul bisericii e in intregime noua si cuprinde scene din Vechiul Testament, Judecata de apoi, Raiul si Iadul. Intrarea din pridvor in pronaos se face printr-o usa din lemn de stejar, fixata intr-un ancadrament de piatra sculptata, deasupra usii aflandu-se pisania sapata intr-o placa de piatra. Pe peretele vestic al pronaosului, unde este pictata Maica Domnului, se afla tabloul votiv al ctitorilor Brancoveni. In naos, pictura e aranjata in cinci registre: sfinti mucenici, scene din Noul Testament, prooroci, Invierea Domnului si Schimbarea la Fata. Tampla bisericii, construita din zid masiv, permite intrarea in altar prin trei usi, fiind pictata in fresca in stil neobizantin. Pictura altarului e dispusa in patru registre: Maica Domnului pe tron, Impartasirea Apostolilor si Sfinti Ierarhi (in doua registre). Mai jos de biserica, la circa 50 m, Mitropolitul Nicolae Balan a reconstruit si vechea clopotnita a manastirii, in forma initiala, unde pana in anul 1997 (cand au fost mutate in turla noii incinte) au fost adapostite cele 5 clopote foarte bine armonizate, turnate intr-un atelier din Viena in 1936 si a caror greutate depaseste 2000 kg. In anii 1976-1977 s-a imprejmuit suprafata aflata in proprietatea manastirii, asezandu-se o poarta noua, sculptata in lemn de stejar; s-a incheiat lucrarea de restaurare a paraclisului brancovenesc, executat de asemenea in lemn de stejar, sculptat in motive brancovenesti, interiorul fiind decorat cu picturi neobizantine in fresca pe tavan si impodobit cu icoane pe sticla si lemn. Fantana "Izvorul Tamaduirii", atestata documentar din sec. al XVI-lea, este cea mai veche piesa din incinta manastirii, in jurul careia, de-a lungul timpului, s-au petrecut multe intamplari miraculoase. A fost restaurata, mai intai, de Mitropolitul Nicolae Balan, iar in anul 1977 s-a construit in jurul ei un baldachin sculptat in lemn de stejar. Tot ca o lucrare de innoire a Manastirii Brancoveanu se inscrie si renovarea si extinderea altarului din padure, unde se savarsesc slujbele religioase in aer liber. Al treilea ctitor al Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus este IPS Dr. Antonie Plamadeala, ales in anul 1982 Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului. Acesta a rezidit din temelie incinta Manastirii Brancoveanu, lucrare inceputa in anul 1985. Sub indrumarea sa directa, s-au facut reparatii capitale si s-a restaurat pictura din biserica. În incinta mănăstirii sunt organizate, funcționează și pot fi vizitate: biblioteca, muzeul și atelierul de pictură pe sticlă. In prezent, biblioteca detine peste 50000 de volume de carte. Majoritatea sunt in limba romana, dar se gasesc aici si carti in engleza, germana, franceza, precum si rusa sau greaca. Biblioteca numara intre altele si circa 2000 volume de carte veche; este vorba in general de carti de cult, un adevarat tezaur de cultura si arta. Muzeul mănăstirii este renumit prin prețioasele colecții de numismatică veche, obiecte de cult și veșminte liturgice ortodoxe. Un mare renume l-a adus manastirii atelierul de pictura pe sticla. Scoala de zugravi intemeiata de Brancoveanu la Sambata a impamantenit aici stilul brancovenesc, mai intai in picturi murale la bisericile din aceasta parte a tarii, apoi in pictura pe lemn si arhitectura. Atelierul de pictura pe sticla unul dintre cele mai importante centre din tara, aici lucrandu-se intr-o maniera noua atat picturi traditionale pe sticla, cat si creatii noi, ce se bucura de apreciere atat in tara, cat si peste hotare.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2020/12/minuni-ale-arhitecturii-mondiale-35.html
-->
Răspunsuri