Alexandru Rusu a fost unul din liderii rezistenței antisovietice din România comunistă, arestat și exterminat în detenție, ulterior fiind beatificat de papa Francisc (anul 2019). El s-a născut la data de 22 noiembrie 1884 la Șăulia, comitatul Turda-Arieș și a decedat la data de 9 mai 1963 la Penitenciarul Gherla. Din anul 1930 a fost episcop al nou înființatei Episcopii Greco-Catolice a Maramureșului iar în anul 1946 a fost ales mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, nerecunoscut ca atare de Guvernul Petru Groza. A făcut studii gimnaziale la Bistrița, Târgu Mureș și Blaj între anii 1896 – 1906, unde a promovat maturitatea, după care a fost trimis la studii teologice la Universitatea din Budapesta unde a devenit doctor în teologie (1910). La 20 iulie 1910 a fost hirotonit preot, iar apoi a fost numit profesor titular al catedrei de Teologie Dogmatică din cadrul Academiei Teologice din Blaj. De asemenea, a predat și la Liceul “Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj. În perioada 1925 – 1930 a fost rector al Academiei Teologice de la Blaj, A fost redactor al revistei „Cultura Creștină” de la Blaj, precum și redactor, apoi director al ziarului „Unirea”, care apărea la Blaj, în care a publicat numeroase articole și studii. Între anii 1918 – 1920 a îndeplinit funcția de secretar general în resortul Culte al Consiliului Dirigent și deputat ales, iar din 1931 după instalarea ca episcop de Maramureș, a fost senator de drept, în Parlamentul României. Episcopul Alexandru Rusu s-a ocupat cu organizarea Eparhiei Maramureșului, numirea membrilor capitulului, reorganizarea protopopiatelor, formarea clerului în academiile teologice ale celorlalte episcopii, la Cluj și Oradea. A făcut vizite canonice. A condus eparhia de Maramureș cu o competență deosebită, cu mult curaj și zel apostolic. A asigurat ordinea și demnitatea în activitatea pastorală a preoților și credincioșilor pe care îi păstorea. În anul 1940 întreaga eparhie a Maramureșului, cu excepția câtorva parohii rutene din Vicariatul Bucovinei, a intrat sub administrația maghiară a regimului Horthy. Episcopul a rămas la datorie, înfruntând greutățile și vicisitudinile autorităților fasciste. În data de 18 octombrie 1948, prin decret guvernamental, nu a mai fost recunoscut în funcția ce o deținea și ulterior a fost arestat. Și în detenție el și-a păstrat demnitatea de apărător al bisericii. În anul 1956, a redactat împreună cu episcopii Iuliu Hossu și Ioan Bălan un memoriu în sensul repunerii în drepturi a Bisericii Române Unite cu Roma, pe care l-au transmis autorităților comuniste din România, iar în copii, a fost difuzat în străinătate. Acest memoriu a fost sprijinit prin mii de semnături ale credincioșilor greco-catolici din întreaga țară. Pentru toate aceste "încălcări ale legii" a fost făcut responsabil un grup de clerici și credincioși, în frunte cu episcopul Alexandru Rusu. În anul 1957 Tribunalul Militar din Cluj l-a condamnat pe Alexandru Rusu la 25 de ani de muncă silnică, „pentru instigație și înaltă trădare”. A fost întemnițat la Gherla, în celula nr. 10, de la subsol, unde s-a comportat cu aceeași demnitate.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2023/08/prebuz-cehia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri