Produsul medalistic de mai sus amintește despre un eveniment dureros din istoria națională – Răpirea Ardealului – prin dictatul de la Viena (1940). Este o medalie realizată de ocupantul maghiar dar eu am adus-o aici pentru că pe ea este prezentat chipul regelui Matei Corvin și nicidecum pentru a aduce vreun elogiu acestui eveniment, așa cum s-ar putea înțelege la o primă vedere.
***
Potrivit legendelor vremii, Matei Corvin s-a născut în noaptea dintre 23 și 24 februarie 1443, la Cluj în Casa Matia. Casa Matia din centrul orașului Cluj-Napoca, inițial cunoscută ca și „Casa Stefan Kolb”, este unul dintre cele mai vechi monumente de arhitectură din Cluj și unicul palat clujean din epoca de tranziție de la stilul gotic la cel renascentist. El a primit la botez numele de Matia, datorită faptului că s-a născut în ajunul zilei de 24 februarie, zi în care după calendarul catolic se comemorează Apostolul Matia. Mama lui Matei Corvin era Elisabeta Szilágy, contesă ce făcea parte din familia de nobili maghiari Szilágy, cu rădăcini în Comitatul Sălaj, iar tatăl lui era Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, descendentul unui cneaz valah. Tatăl lui Matei Corvin a murit în 11 august 1456, de ciumă, iar după moartea lui oligarhia maghiară a revenit la putere. Ladislau Postumul a fost ales conducătorul nominal în locul lui Iancu de Hunedoara, însă adevărații conducători erau familiile maghiare Garai, Ujlaki și Cillei. Grija celor trei familiii era să combată influența familiei Huniade. Astfel, ei au convins pe tânărul rege Ladislau, să ordone inculparea pentru omucidere și condamnarea la moarte prin decapitare a lui László (Ladislau Corvin), fiul cel mare al lui Iancu de Hunedoara. Fiul cel mic al lui Iancu, Matei Corvin, încă un copil, a fost și el, datorită intrigilor, curând aruncat în închisoare. După mai timp a început războiul civil, iar Ladislau Postumul rege a fugit în Boemia, luând pe micul Matei Corvin cu el. Erzsébet Szilágyi, soția lui Iancu de Hunedoara, a organizat armatele fidele soțului său și a reușit să pună capăt războiului civil, învingând armatele marii nobilimi. Regele Ladislau Postumul a murit în condiții suspecte în Cetatea din Praga la data de 23 noiembrie 1457, iar mai mulți dintre cei ce-l determinaseră să-l condamne pe Ladislau de Hunedoara au fost uciși din ordinul Elisabetei sau al lui Mihai Szilágyi. Dieta Națională a fost reunită la Buda să aleagă noul rege, iar în prezența armatelor lui Huniadi, cantonate pe Dunărea înghețată, a fost ales rege Matei Corvin, în vârstă de 14 ani, care trebuia să fie răscumparat și adus de la Praga. Matia Corvin a devenit rege al Ungariei la vârsta de 14 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. Regele Boemiei, George Podiebrad, a acceptat să îl elibereze doar în schimbul promisiunii că se va căsători cu fiica sa, Ecaterina. Matia Corvin a promis și s-a ținut de cuvânt. A urcat pe tronul Ungariei și s-a dovedit unul dintre cei mai capabili conducători. Însă după ce Matei Corvin a devenit rege Frederic de Habsburg i-a reproșat că nu are origini regale, ci că are un tată român. Conform legendelor vremii, când i se reproșa că nu are origini regale, Matei Corvin, la rândul său făcea trimitere la originile sale române. După moartea socrului său, în urma unui război cu Polonia, a devenit și Rege al Boemiei. S-a războit și cu împăratul Frederic de Habsburg, de la care a obținut vaste teritorii în Austria, inclusiv Viena. Matia Corvin a purtat campanii împotriva Imperiului Otoman în Valahia și Moldova, Serbia și Bosnia. Relațiile sale cu voievozii români Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare au fost fluctuante. El l-a arestat pe Vlad Țepeș, însă apoi a susținut reîntoarcerea sa pe tron. Ștefan cel Mare a devenit vasalul lui Matia Corvin, care i-a dăruit peste 80 de sate în Transilvania. Ștefan cel Mare a devenit, astfel, unul dintre cei mai importanți proprietari feudali din Transilvania. Matia Corvin a creat și cea mai mare bibliotecă din Europa, după cea de la Vatican. Matei Corvin domnea asupra unor teritorii care se întindeau de la vest de Viena până în Transilvania și din Silezia până la Marea Adriatică. Marea nobilime nu s-a împăcat cu prezenţa lui Matei Corvin pe tronul Ungariei şi a încercat mereu să găsească o cale pentru a-l detrona. Conform unei legende, marii nobili ar fi reuşit să-şi pună planul în aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, prima soție a regelui. Medicul reginei îl trata pe regele Matei de reumatism, otrăvindu-l cu plumb. Astfel, regele Matei a murit încet, prin otrăvire, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani. Varianta oficială spune că regele a murit la 6 aprilie 1490, la Viena, după un banchet în timpul căruia i s-a făcut rău. Moartea sa a reprezentat dispariţia de pe scena politică a Ungariei medievale a ultimei personalităţi regale. Matia Corvin a fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi el nu a fost privit cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care era privit tatăl său, însă în vremea domniei sale, Ungaria a cunoscut cea mai vastă întindere din istoria sa. SURSA – NET: https://www.monitorulcj.ro/arta-cultura/96957-ziua-de-23-februarie-1443-jumatate-de-secol-de-la-nasterea-lui-matei-corvin-la-cluj
Pe fondul aprecierilor lui Hitler că „România a fost, timp de câteva decenii, aliatul activ și hotărât al oponenților Reichului german”, la 4 iulie 1940 este numit guvernul Ion Gigurtu, având în componență și câțiva miniștri legionari. Succesul Moscovei a determinat Budapesta să reclame revizuirea granițelor cu România în Transilvania. Puterile Axei au sugerat părților implicate să-și rezolve problemele prin negociere directă sau “arbitraj” mijlocit de dictatorii Hitler și Musolini. Dată fiind natura „arbitrilor”, în limba română se folosește consistent termenul de dictat de la Viena, în timp ce în alte limbi este incă folosit termenul moștenit din perioada nazistă, de arbitraj. Cedările teritoriale românești au fost facilitate de starea de derută determinată de presiunile externe și incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu și a cercurilor conducătoare românești de a angaja acțiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare națională. Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deși se impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că regele României nu va întreprinde măsuri de împotrivire hotărâte, ci va consimți treptat la toate pretențiile revizioniste formulate. La 15 iulie 1940, Hitler îi adresează regelui Carol o scrisoare cu caracter ultimativ, avertizând asupra „gravelor primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii sale” de a începe tratative cu Ungaria și Bulgaria în vederea revizuirii frontierelor. Ion Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa progermană și aderarea totală a României la Axa Berlin-Roma. La 26 iulie 1940, la întâlnirea cu Hitler de la Berghof, Gigurtu a remis scrisoarea de răspuns a regelui Carol II, prin care acesta accepta cererea Germaniei de a se începe tratative. Negocierile prin intermediul reprezentanților Germaniei și Italiei au început la 16 august 1940 la Turnu Severin. Ungaria a pretins circa 69.000 km² din suprafața României, la care guvernul român a răspuns oferind un schimb de populație și o serie de rectificări minore ale granițelor. În final, negocierile de la Turnu Severin au eșuat și se părea că disputa româno-ungară se va muta pe câmpul de luptă. Armata maghiară a primit ordin să fie pregătită pentru declanșarea atacului la 28 august. S-au produs numeroase acțiuni provocatoare pe frontieră, aviația maghiară pătrunzând în spațiul românesc până la Brașov, și bombardând aeroportul civil din Satu Mare. Germania era însă interesată să păstreze pacea în regiune, deoarece avea nevoie de exporturile acestor țări pentru necesitățile de război. Miniștrii de externe ai României (Mihail Manoilescu) și Ungariei au fost convocați la 29 august la Viena, unde ministrul de externe german Ribbentrop a impus părților preacceptarea necondiționată a arbitrajului germano-italian, care avea să devină cel de-al doilea arbitraj (Dictat) de la Viena. În dimineața zilei de 30 august 1940 Consiliul de Coroană convocat de regele Carol al II-lea a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abținere), în schimbul garantării de către Germania și Italia a noilor granițe. Au votat “pentru”: Constantin Argentoianu, Alexandru Vaida Voevod, Gheorghe Mironescu, Nicolae Păiş, I. Moţa, Corneliu Zelea Codreanu, IPS Nicodim Munteanu – Patriarhul României, Victor Gomoiu, Gheorghe Tătărescu, Gheorghe Mihail, Ion Gigurtu. Comunicatul Casei Regale evidenţia: “Conferinţa de la Viena determinată de iniţiativa Germaniei şi Italiei…s-a desfăşurat în condiţiile în care România trebuie să aleagă între salvarea fiinţei politice a statului nostru şi posibilitatea dispariţiei lui”. În cursul zilei de 30 august 1940, cei doi miniştri de Externe ai Axei, Joachim von Ribbentrop şi Galeazzo Ciano, în prezenţa delegaţiei României, compusă din Mihail Manoilescu, V. Pop, cât şi a Ungariei, formată din Csaky Istvan şi Teleky Pall, comunică hotărârea lor, prin care România este obligată să cedeze Ungariei un teritoriu în suprafaţă de 43.492 kmp, cu o populaţie de 2.267.000 locuitori, din care peste 1.300.000 de români. Trasarea noii frontiere a fost supervizată personal de Hitler, interesat de regiunea petroliferă a Prahovei, astfel că noua graniță ajungea la doar câteva zeci de km de ea. Miniștrii de externe al Germaniei, Joachim von Ribbentrop, și cel al Italiei, Galeazzo Ciano, au comunicat separat decizia lor delegațiilor din România și Ungaria la 30 august 1940, în Palatul Belvedere din Viena. Noua linie de demarcaţie dintre cele două ţări trebuia fixată pe teren de către o comisie româno-ungară. Linia de demarcaţie între cele două state includea pentru Ungaria următoarele localităţi: Salonta, Oradea, Huedin, Feleacu, Târgu Mureş, Odorhei, Sfântu Gheorghe, urmând direcţia nord-vest, pe crestele Carpaţilor Orientali, până la 4,9 km sud de Izvoarele Mureşului. Trupele române trebuiau să părăsească teritoriul cedat, pe etape, în decurs de 15 zile. Prin acest dictat impus ţării noastre, românii care urmau să rămână în teritoriul dobândit de Ungaria, căpătau cetăţenia noului stat. Într-un interval de 6 luni puteau să opteze pentru păstrarea cetăţeniei române dar în interval de 1 an erau obligaţi să treacă în România. Despre acest eveniment trist, istoricul Silviu Dragomir consemna: “… în forma sa actuală teritoriul Transilvaniei atribuit Ungariei prin Diktatul de la Viena are aspectul unui pumnal înfipt în inima României”. SURSA-NET: https://www.unitischimbam.ro/dictatul-de-la-viena/
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2023/08/prebuz-cehia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri