Tecucelu Sec este un sat mic (373 locuitori) din comuna Buciumeni, județul Galați.
Buciumeni este o comună din județul Galați care include și satele: Hănțești, Tecucelu Sec și Vizurești, fiind situată în extremitatea nord-vestică a județului, la limita cu județul Vrancea. Este străbătută de șoseaua județeană DJ252, care o leagă spre sud de Nicorești și Cosmești, și spre nord în județul Vrancea de Ploscuțeni și Homocea. În 1950, comuna a fost arondată raionului Tecuci din regiunea Putna, apoi (după 1952) din regiunea Bârlad și (după 1956) din regiunea Galați. În 1968, a trecut la județul Galați, satul Argeaua fiind transferat comunei Ploscuțeni din județul Vrancea. La recensământul din anul 2011 comuna număra 2326 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2674 locuitori) dintre care: români – 80,69%, romi – 16,33% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei gălățene Buciumeni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 96,56% și restul –nedeclarată sau altă religie. Pe raza acestei comune se poate admira monumentul istoric și de arhitectură – Biserica “Sfânta Treime” datând din anul 1800, situată în pădurea Buciumeni la 4 km depărtare. Tot aici există și vestigii ale Valului lui Athanaric - un sit arheologic prezent în mai multe comune. Aici s-au născut sau au locuit vremelnic următoarele personalități:
- Natalia Negru (1882 - 1962) profesoară, poetă, prozatoare și traducătoare, membru fondator al Societății Scriitorilor Români
- Constantin N. Ifrim (1884 - 1960) Director al Atenului Popular din Tătărași și inspector general în cadrul Fundației Culturale Regale “Principale Carol”
- Smarnada Brăiescu (1897 - 1948) prima femeie parașutist cu brevet din România.
Pentru a cinsti memoria celor care și-au dat viața pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, conducerea statului Român a decis evocarea unuia dintre eroii neidentificați care au murit pe câmpul de luptă. Au fost alese trupurile a 9 ostași din diferite zone ale țării și un al zecelea de la Chișinău pentru a sublinia unitatea statală. Pe 13 mai 1923, cele 10 sicrie confecționate din lemn de stejar și căptușite cu tablă de zinc în care se aflau trupurile eroilor neidentificați au fost depuse în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Mărășești. Modalitatea prin care a fost desemnat eroul necunoscut a presupus ca un elev de la un liceu militar din țară, orfan de război și care avea cea mai mare medie să aleagă unul dintre sicrie. Amilcar C. Săndulescu, de la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza” a avut sarcina de a alege unul din cele 10 sicrie și s-a oprit la cel de al patrulea. Celelalte nouă sicrie au fost înmormântate cu onoruri militare în Cimitirul Eroilor din Mărășești pe 14 mai.Sicriul cu Eroul Necunoscut a fost transportat la București cu un tren special. În Gara de Nord a fost întâmpinat cu onoruri militare și a fost oficiată o slujbă de pomenire. Sicriul a fost depus timp de două zile în Biserica Mihai Vodă. Pe 17 mai 1923, Eroul Necunoscut a fost înmormântat într-un loc special amenajat în Parcul Carol I din București. Familia Regală a participat eveniment, iar timp de două minute a fost oprită orice activitate publică pentru a cinsti memoria eroilor căzuți pe câmpul de luptă. Ansamblul funerar din Parcul Carol I a fost realizat în 1927 după planul sculptorului Emil Willy Becker. În 1934 a fost ridicată o cruce din piatră și o candelă a fost amplasată lângă mormânt pentru a arde veșnic. În perioada comunistă, sicriul cu Eroul Necunoscut a fost luat din Parcul Carol I în noaptea de 22 decembrie 1958 și dus la Mausoleul din Mărășești. Ulterior, în 1991, sicriul a fost readus în București și amplasat într-un loc provizoriu, pe o alee din parc, deoarece în locul inițial se afla sicriul cu trupul lui Petru Groza. Pe 25 noiembrie 2006, sicriul Eroului Necunoscut a fost așezat la locul său inițial din 1923, pe esplanada Memorialului Eroilor Neamului.
Ziua Eroilor este o sărbătoare națională românească pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România prin Decretul nr. 1913 din 4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, dată reconfirmată prin Legea pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți, dată la data de 24 august 1920 și promulgată prin decretul 3530 din 2 sept 1920. Data sărbătorii a fost reconfirmată în 1940, într-un moment tragic pentru țară. În timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948 data a fost schimbată la 9 mai, reconfirmată prin Decretul 117/1977, dar după 1989 s-a revenit la data inițială. Pentru îngrijirea acestor morminte au fost înființate diferite societăți și asociații destinate special acestui scop, iar în multe cazuri au fost create tratate internaționale bilaterale. În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.
Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului. Potrivit Faptele Apostolilor 1:1-1 : 11, Isus, după Înviere, S-a arătat apostolilor timp de 40 de zile, după care S-a înălțat la cer, de față cu ei. „Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut la dreapta lui Dumnezeu” (Mc 16, 19). Trupul lui Hristos a fost glorificat din momentul Învierii sale, după cum o dovedesc însușirile noi și supranaturale de care Trupul său se bucură de acum înainte în permanență. Dar în timpul celor patruzeci de zile în care va mânca în mod familiar cu ucenicii săi și îi va învăța despre Împărăție, slava lui rămâne învăluită sub trăsăturile unei umanități obișnuite. Ultima apariție a lui Isus se sfârșește prin intrarea ireversibilă a umanității sale în gloria dumnezeiască simbolizată de norul și cerul în care șade de acum înainte de-a dreapta lui Dumnezeu. În mod cu totul excepțional și unic, El i se va arăta lui Paul „ca unuia născut înainte de vreme” (1 Cor 15, 8) într-o ultimă apariție care îl instituie pe acesta apostol. Caracterul voalat din acest timp al gloriei Celui Înviat transpare în cuvântul lui tainic către Maria Magdalena: „Încă nu m-am suit la Tatăl meu. Mergi la frații mei și spune-le: mă sui la Tatăl meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru” (In 20, 17). Aceasta indică o diferență de manifestare între slava lui Hristos cel înviat și cea a lui Hristos preamărit de-a dreapta Tatălui. Evenimentul, în același timp istoric și transcendent, al Înălțării marchează trecerea de la una la cealaltă. De acum înainte, Hristos șade de-a dreapta Tatălui. Sfântul Ioan Damschin spune: „Prin dreapta Tatălui înțelegem slava și cinstea dumnezeirii în care Cel care exista ca Fiu al lui Dumnezeu mai înainte de toți vecii ca Dumnezeu și consubstanțial Tatălui s-a așezat cu trupul după ce s-a întrupat și după ce trupul lui a fost preaslăvit”.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2023/07/info-numis-mondo-152.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri