Începând cu data de 3 martie 2025, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic mondial o monedă din aur cu tema 375 de ani de la nașterea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul. Aversul onedei prezintă un detaliu al ușii de la intrarea în biserica mănăstirii Antim, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, anul de emisiune „2025” și valoarea nominală „100 LEI”, iar reversul monedei redă portretul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul și inscripția ,,375 DE ANI DE LA NASTEREA SFANTULUI IERARH ANTIM IVIREANUL”. Moneda are următoarele caracteristici tehnice:
- Data emiterii – 3 martie 2025
- Emitent – Monetăria Statului la comanda BNR (Banca Națională a României)
- Tema – 375 de ani de la nașterea Sfântului Ierarh Antim Ivireanu
- Valoarea – 100 lei
- Material (compoziție) – aur
- Titlu – 90%
- Forma – rotundă
- Diametrul – 21 milimetri
- Greutatea – 6,452 grame
- Cant – zimțat
- Calitatea – proof
- Tiraj – 1000 bucăți
- Prețul unitar de achiziție, fără TVA, la magazinele BNR din București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara – 4400 lei
Mănăstirea Antim este un vechi lăcaș de cult ortodox și monument istoric din București situat pe Strada antim, nr. 29, sectorul 5. Mănăstirea Antim, ctitorită de marele ierarh Antim Ivireanu a fost ridicată în perioada anilor 1713 – 1715 pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Mirul, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metri spre apus. Inițial, mănăstirea avea forma unei cetăți, cu biserica în centru; pe laturile care descriu perimetrul unui pătrat erau chiliile, iar în fiecare colț era câte un turnuleț. Realizarea artistică a mănăstirii reprezintă o mărturie elocventă a vieții culturale bucureștene de la începutul secolului XVIII-lea. Întregul complex – biserică, chilii, paraclis, clopotniță, case egumenești – a fost executat, atât arhitectonic cât și pictural, potrivit planurilor întocmite de marele ierarh. Biserica este singura ridicată în sec al XVIII-lea cu planul în formă treflată; ferestrele sunt mari, cu ancadramente sculptate în piatră; rozete mari și bogate, pridvorul este deschis cu portal monumental, capitelurile și piedestalurile coloanelor sunt frumos ornamentate cu motive florale. Dimensiunile geometrice ale bisericii sunt 30 metri lungime și 10 metri lățime, naosul cu două ferestre la fiecare absidă amintind de structura vechilor biserici sârbești. La restaurarea din 1863 s-au adăugat amvonul și cafasul, executate din lemn de stejar, de către Carol Storck, și având același model sculptural cu stranele. Deasupra ușii de la intrare, sub pisanie, se află decorația sculptată a emblemei Sfântului Antim, melcul, simbol al credinței și smereniei, încadrat de o cunună de lauri și având în partea superioară o stea. Aceeași formă de melc a avut-o și prima cheie a ușii bisericii, fierăria broaștei aflându-se din 1855 în Muzeul Național. Sculptată de Sfântul Antim însuși, ușa masivă de lemn de stejar de la intrarea în biserică, depășind în frumusețe toate realizările artistice de același gen din vremea sa, capătă strălucirea unei taine duhovnicești: nu putem intra în biserică decât prin lucrarea Păstorului care are ca „descuietoare” credința și smerenia. Tradiția menționează că toate sculpturile din piatră ale tâmplei, ale picioarelor coloanelor și ale ancadramentelor, ca și pictura din biserica mare și din paraclis, au fost executate după schițele mitropolitului ctitor, care a și pictat câteva icoane pe fresca zidurilor, alături de Preda Zugravul; pictate de el sunt și cele două icoane: icoana Tuturor Sfinților și Icoana celor patru sfinți (Alexie, Nicolae, Antim și Agata). Tâmpla de piatră, originală, a fost remontată în anul 1966, adăugându-i-se icoanele împărătești și cele praznicale, executate din mozaic. În prezent, ansamblul mănăstiresc, monument istoric valoros, găzduiește, în afara mănăstirii propriu-zise, o parte a administrației patriarhale, precum și biblioteca Sfântului Sinod. Mănăstirea Antim este reședință a episcopilor vicari patriarhali. În incinta mănăstirii funcționează Muzeul de Artă Veche Românească “Mitropolit Antim Ivireanu”. Colecţia cuprinde artă brâncovenească, istoria tiparului şi carte veche. Ierarhul şi ctitorul mănăstirii Antim a întocmit cu mâna lui planurile de execuţie ale mănăstirii, două dintre ele rămânând până în zilele noastre, şi anume: planul original al bisericii, pe hârtie, ataşat în testamentul său relativ la mănăstire şi un alt plan, realizat pe pergament (în anul 1715) în cuprinsul aşezământului mănăstirii.
Antim Ivireanul a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană, care s-a născut în jurul anului 1650 în localitatea Iviria din Georgia și asasinat în anul 1716 la Rumealia de către ostași turci. Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în secolul XVIII. Luat de tânăr în robie de turci și dus la Constantinopol, este ulterior eliberat, trăind în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; probabil, tot în aceea perioadă a fost călugărit sub numele Antim și hirotonit Ieromonah. În jurul anului 1690 a fost adus în Țara Românească de Constantin Brâncoveanu, aici invățând limbile română și slavonă dar și meșteșugul tiparului.. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care a imprimat 4 cărți. Din 1696 a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov, unde a mutat și tipografia, imprimând 15 cărți (7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română, una greco-arabă). Între 1701 – 1705 și-a reluat activitatea la București, unde a tipărit alte 15 cărți. Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea, unde la tipografia de la Mănăstirii Govora tipărește alte 9 cărți. La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei, în această calitate, înființând o tipografie la Târgoviște unde a tipărit un număr de 18 cărți. În 1715 tipografia a fost mutată la București, unde a mai imprimat alte două cărți grecești. Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși, coordonate sau patronate, în limbi diferite și de o mare diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de Diaconul Coresi-cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. El este ctitorul mănăstirii cu hramul "Toți Sfinții" din București – numită azi Mănăstirea Antim, pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din România. Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii ortodoxe și a poporului român, dar mai ales din pricina atitudinii sale fățiș antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în mănăstirea "Sfânta Ecaterina" din Muntele Sinai. În drum spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci și trupul său a fost aruncat undeva într-un râu. Abia după 250 de ani, în 1966, Patrirhia Ecumenică a ridicat această nedreaptă caterisire și a fost reabilitat. În anul 1992 Sinodul BOR l-a canonizat ca sfânt, fiind prăznuit anual în data de 27 septembrie.
-->
Răspunsuri