Produsul medalisitic de mai sus s-a realizat de către compania privată orădeană Alex Sztankovits, fiind destinat pentru a fi conferit participanților și / sau câștigătorilor competiție Transylvania 100K ultra. Această competiție constă în marș pe distanțe lungi (peste 60 kilometri pe înălțimi și de peste 2000 metri), în teren montan, de preferință zona Munților Bucegi. Este o competiție foarte bine organizată de către organismul sportiv Asociația Transilvania 100, în colaborare cu trei co-organizatori - Andy Heading din Marea Britanie, Marius și Vlad Cornea din România care propun un set de cinci curse pentru a-i întâlni pe cei care doresc să combine plăcerea de a călători cu vizitarea unor peisaje deosebite. Obiectivele competiție sunt dezvolatarea fizică a participanților dar și totală siguranță pe timpul competiție. Traseul competiției trece prin păduri străvechi, podișuri montane și creste bătute de vânt. Competiția cuprinde și trasee mai scurte, după cum urmează:
- pentru 80k - au parcurs un traseu de minim 40 de kilometri cu cel puțin 1000 de metri denivelare;
- pentru 50k și 30k - să fi parcurs un traseu de minim 20 de kilometri cu cel puțin 500 de metri denivelare;
- pentru 20k - nu este necesara experienta.
- Partipanților la competiție li se percepe o taxă de particpare (100 k – 110 euro, 80 k – 105 euro, 50 k – 80 euro, 30 k – 70 euro și 20 k – 65 euro).
Redau mai jos câteva din materialele și servciiile oferite la înscriere, în contul acestor taxe:
- tricou tehnic al cursei imprimat cu logo-ul cursei
- medalie pentru toti finisheri in timpul limita;
- harta traseu imprimata in punga resigilabila;
- numar de concurs cu CHIP;
- taxa Parcul National Bucegi - 10 RON;
- asistenta Salvamont;
- asistenta Ambulanta;
- transport pentru drop-bag (alegere personala de mancare/ bautura - 1,5 kg maximum) la jumatatea traseului, numai pentru 100k si 80k;
- puncte principale de realimentare cu mancare/ bautura, inclusiv supa calda/ pizza;
- puncte de realimentare cu gustari/ bautura;
- bauturi calde (cafea, ceai) la punctele de realimentare;
- pizza/ gustari la sosire;
- combinatie de marcaje ale cursei si marcaje existente ale traseului;
- marcaj cu banda reflectorizanta si lampi cu lumina intermitenta pentru sectiunile de traseu parcurse noaptea;
- trasee GPS pentru toate cursele;
- cronometrare live;
- clasament online;
- transport pentru repatrieri la sosire;
- puncte de control si de prim ajutor pe parcurs
- premii la toate categoriile (primele trei locuri);
- trofeu si inscriere gratuita la urmatoarea editie Transylvania 100 pentru toti castigatorii de categorie (locul I)
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/05/schwarzenthal-austria.html
ÎȚI MULȚUMESC!
Răspunsuri