 |
 |
| Doamna Evdokia Olelkovici de Kiev, prima soţie a lui Ştefan cel Mare, extras de pe tabloul votiv al bisericii Sf.Nicolae Domnesc din Iaşi |
Părinţii Olenei (Elenei) Voloşanca
Olena (Elena), numită ulterior de către ruşii moscoviţi "Voloşanca" (adică românca) este fiica domnitorului Moldovei Ştefan III-lea cel Mare cu prima sa soţie Doamna Evdokia Olelkovici de Kiev. Ştefan cel Mare al Moldovei a avut trei căsătorii: cu Evdokia Olelkovici de Kiev, cu Maria de Mangop (din familie princiară bizantină) şi cu Maria Voichiţa (fiica lui Radu cel Frumos, domnul Munteniei, fratele lui Vlad Ţepeş). Toate soţiile domnitorului erau de rang princiar, descendente din mari familii domnitoare, între care cea de-a doua, Maria de Mangop, chiar urmaşa familiei imperiale bizantine a Asan-Paleologilor. Ştefan a contactat căsătorii, conform uzanţelor epocii în întreaga Europă, care-i aduceau şi alianţe politice profitabile.
Căsătoria domnului Moldovei Ştefan cu Evdokia de Kiev a avut loc la Suceava, la 5 iulie 1463, în faţa înaltelor feţe bisericeşti ale Moldovei şi ale curţii domneşti. Ştefan avea atunci cam 25 de ani, iar mireasa era o tînără blondă, se pare foarte frumoasă, aproape o copilă. Evdokia era rusoaică sau lituaniancă rusificată. După nume era ortodoxa. Bunicul sau Vladimir, mare cneaz de Kiev, era descendentul marilor duci ai Lituaniei, din care s-a tras de altfel şi familia regală a Poloniei. El a fost primul care s-a creştinat (în secolul al XIV-lea lituanienii erau încă păgîni) sub numele bizantin Vasile. Vladimir a avut patru urmaşi din care doar tatăl Evdokiei, Alexandru (Olelko), s-a afirmat în luptele politice dintre unchii săi. Acesta l-a sprijinit pe vărul său, regele Poloniei, Cazimir al IV-lea Jagello, care i-a confirmat calitatea de mare cneaz de Kiev.
Despre Evdokia se ştiu însă puţine lucruri. Ştefan a avut cu ea, în mod sigur, un băiat numit Petru, născut probabil în 1465-1466 şi mort în 1480, deci la 14-15 ani. Mormîntul lui se află la mănăstirea Putna. Fiul cel mare a lui Ştefan, Alexandru, născut în jurul anului 1464 şi mort în 1496, nu se ştie nici pînă azi cu certitudine dacă era al Evdokiei sau al unei anume Maruşca, cu care iarăşi nu se ştie dacă Ştefan cel Mare a fost căsătorit sau a fost doar una din ţiitoarele domnului.
Cu Evdokia, Ştefan a avut şi o fată, Olena (Elena), victima unui destin nefericit pe care-l vom desluşi în continuare. Pînă atunci însă, trebuie să amintim că frumoasa Evdokia s-a stins din viaţa la doar patru ani după căsătoria cu Ştefan cel Mare, în 1467, nu se ştie dacă de boală sau în urma unei naşteri. Mormîntul ei s-a descoperit, în urma săpăturilor arheologice, la biserica Mirăuţilor, fosta mitropolie a Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare.
Cînd Evdokia se afla pe patul de moarte, Ştefan era plecat în campania împotriva lui Matrei Corvin. Prima sa soţie n-a apucat să vadă nimic din gloria soţului ei. Ştefan a fost, se pare, foarte afectat la aflarea veştii, şi a rămas mult timp neconsolat. Chiar şi după a treia căsătorie, cu Maria Voichiţa, mai făcea danii pentru sufletul Evdokiei.
Căsătoria doamnei (Olena) Elena Voloşanca cu moştenitorul cneazului moscovei Ivan cel Tînăr
Aşa cum spuneam, destinul Elenei, fiica Evdokiei de Kiev şi a lui Ştefan cel Mare al Moldovei, a fost unul nefericit. În 1479 Ştefan a început tratativele pentru o căsătorie dinastică între fiica lui şi cneazul Moscovei, Ivan Ivanovici (feciorul moştenitor a cneazului Moscovei Ivan III-lea Vasilievici cel Mare). El s-a adresat cumnatei sale Teodosia, sora răposatei doamne Evdokia Olelkovici de Kiev, care era ruda cu familia princiară moscovită.
Prin anii 1480-1481 se pomeni voievodul Ştefan al Moldovei cu o delegaţie a ţarului Moscovei Ivan Vasilievici al III-lea, care venea să-i ceară mîna domniţei lui, Olena (Elena), pentru fiul său Ivan cel tînăr. Boierul Mihai Pleştev, trimisul ţarului, sosi la Suceava cu o numeroasă şi strălucită întovărăşire de boieri moscoviţi şi cu împuternicirea de-a săvîrşi logodna, ca procurator al tînărului Ivan. Logodna celor doi s-a făcut la Suceava, prin procura, reprezentantul cneazului.
Urmară ospeţe şi serbări şi domniţa Elena porni, prin Polonia, înspre destinul ei. Nu avea să-şi mai vadă niciodată tatăl şi locurile natale. Ştefan-Vodă îi dărui trei boieri s-o întovărăşească: Lascu, Sînger şi pe Gherasim cu jupînesele lor. Regele Cazimir al Poloniei primi pe tînăra domniţă moldoveancă şi pe însoţitorii ei cum se cuvinea viitoarei ţarine moscovite, dîndu-i bogate daruri, şi alaiul domnesc porni mai departe, ajungînd la Moscova de postul Sfîntului Filip. Acolo, tînăra domniţă, întîmpinată de mama cneazului Moscovei Ivan III-lea, Maria Iaroslavna, fu găzduită la mănăstirea Voznesenskaia, unde a rămas pîna la celebrarea cununiei. Ulterior, prin mijlocirea mamei ţarului, doamna Olena (Elena) făcu cunoştinţă cu logodnicul ei, iar de bobotează, la 12 ianuarie 1483, are loc căsătoria Olenei, fiica lui Ştefan cel Mare al Moldovei cu Ivan cel tînăr, fiul şi moştenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea cel mare (1482-1505).
În toamna anului următor, la 10 octombrie 1483, Elena a născut un fiu, botezat Dimitrie.
Ivan cel Tînăr al Moscovei, soţul Olenei (Elenei) Voloşanca
Ivan Ivanovici cel Tînăr (n. 15 februarie 1458 — d. 7 martie 1490) este feciorul moştenitor al cneazului Moscovei Ivan III-lea Vasilievici cel Mare cu prima sa soţie Maria Borisovna, fiica marelui cneaz de Tveri - Boris Alexandrovici. În calitate de nepot al lui Mihail de Tveri, care nu avea feciori, Ivan cel Tînăr putea pretinde la moştenirea cnezatului Tveri.
În 1468, tînărul Ivan Ivanovici îl însoţeşte pe tatăl său cneazul Ivan III-lea în incursiunile sale din hanatul Cazan. Din 1471 era asociat la domnia tatălui său. Monezile timpului se băteau cu numele ambelor conducători. În 1472 şi 1477, în timpul incursiunii tatălui său cneazului Ivan III-lea în Novgorod, Ivan cel Tînăr a administrat Moscova. De asemenea tînărul Ivan a fost şi conducător de oşti în timpul Bătăliei de la Ugor, 1480. În 1483 Ivan cel Tînăr se căsătoreşte cu fiica domnitorului Moldovei Ştefan III-lea cel Mare, Elena. Căsătoria facilita consolidarea alianţei politico-militare cu cnezatul (voievodatul) Moldovei.
În 1485, Ivan cel Tînăr împreună cu tatăl său au făcut o incursiune în cnezatul Tveri, unde domnea unchiul său după mamă Mihail Borisovici, pe care îl alungă de la domnie, anexează Tveri-ul la Moscova şi devine însuşi cneaz de Tveri. În cinstea acestui eveniment se bate o monedă comemorativă, care reprezintă pe Ivan cel Tînăr care taie cu sabia coada de balaur, reprezentarea trădării.
Ivan cel Tînăr a avut un singur urmaş - pe Dimitrie, feciorul Elenei Voloşanca.
Lupta pentru putere la curtea cnezatului Moscovei. Încoronarea lui Dimitrie.
În anii 1483-1490 statutul lui Ivan cel Tînăr şi al fiului său Dimitrie (nepotul lui Ştefan cel Mare al Moldovei) la curtea de la Mosova era foarte înalt şi nimeni nu se îndoia de faptul că vor guverna cnezatul Moscovei după decesul lui Ivan III-lea. Statutul aliaţilor Sofiei Palelog era mult mai jos, spre exemplu Sofia nu a reuşit să obţină dregătorii importante pentru rudele sale, fratele ei Andrei fiind nevoit să părăsească Moscova iar nepoata Maria, soţia cneazului Vasilii Vereiski a fost nevoită să fugă în Letonia împreună cu soţul, evenimente care au influenţat poziţia Sofiei Paleolog la curte. Se întrevedeau numai zile fericite pentru Elena Voloşanca (fiica lui Ştefan III-lea cel Mare al Moldovei) la curtea de la Moscova.
Începînd cu anul 1490 situaţia la curte s-a schimbat, după îmbolnărirea subită şi moartea moştenitorului tronului moscovit Ivan cel Tînăr (7 martie 1490). Se presupune că ar fi murit de podagră (boală de picioare), fie otrăvit de un medic evreu veneţian pe nume Leon (venit la chemarea Sofiei Palelog) care-l îngrijea. Ulterior medicul a fost executat din porunca tatălui lui Ivan cel Tînăr, Ivan III-lea cel Mare. Trebuie menţionat totuşi că faptul otrăvirii moştenitorului cneazului moscovit nu a fost confirmat pănă azi. După moartea soţului, Ivan cel Tînăr, viaţa Olenei (Elenei) a devenit un coşmar.
După moartea lui Ivan cel Tînăr moştenitorul tronului moscovit devine Dimitrie, feciorul lui Ivan şi Elena Voloşanca. Pe parcursul anilor următori lupa între adepţii tînărului domnitor şi cei ai feciorului Sofiei, Vasilie s-au înteţit spre anul 1497, an în care cneazul moscovei Ivan III-lea cel Mare decide încoronarea nepotului său, fiul Elenei Voloşanca, Dimitrie. Încoronarea lui Dimitrie rezolva problema moştenitorului la tronul moscovit. Evident, adepţii lui Vasilie, nu erau deloc bucuroşi de decizia cneazului Ivan III-lea. În decembrie 1497 a fost descoperit un compot important, ce presupunea răscoala lui Vasilie împotriva propriului tată. Comploştii preconizau omorul lui Dimitrie precum şi să prade caznaua cnezatului. Trebuie remarcat că boierii nu au susţinut complotiştii, chiar dacă aceştea proveneau din familii boiereşti mari. În rezultatul complotului eşuat Ivan III-lea o exilează pe cea de a doua soţie a sa Sofia Paleolog, iar Vasilie e amplast sub arest la domiciliu. Complotiştii din rîndurile boierilor (Afanasie Eropkin, Skriabin şi Gusev) precum şi femeile complice din partea Sofiei cu tăţii au fost executaţi, unii complotişti au fost întemniţaţi.
În data de 4 februarie 1498, în Catedrala Adormirii (Uspenskii Sobor), cu mare pompă are loc încoronarea cneazului Dimitrie la vîrsta de 15 ani. Cu participarea mitropolitului şi ierarhilor superiori ai bisericii, boierilor şi membrilor familiei domnitoare (cu excepţia Sofiei şi lui Vasile, care nu erau invitaţi la ceremonie), Ivan III-lea cel Mare a binecuvîntat pe nepotul său Dimitrie cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi al Novgorodului. Pe Dimitrie au fost îmbrăcate însemnele distinctive suverane inclusiv "cuşma lui Monomah", iar după încoronare a fost dată o mare serbare. În a doua jumătate a anului 1498, noul titlu a lui Dimitrie "mare cneaz" se folosea deja în documentele oficiale. Procedurile de încoronare a lui Dimitrie au rămas ca exemplu pentru viitorii cneji moscoviţi, inclusiv au servit ghid pentru încoronarea a însăşi Ivan IV-lea cel Groaznic cu jumătate de secol mai tîrziu (1547), precum şi au rămas exemplu în multe letopiseţe despre cnejii Vladimirului, documente care ideologic demonstrau drepturile cnejilor moscoviţi asupra tuturor pămînturilor ruseşti.
În 1498 bucuria „ţarevnei” Elena a fost atît de mare încît în atelierul său a fost confecţionat un giulgiu care trebuia să imortalizeze actul din 1498. Giulgiul „Ceremonie bisericească”, ţesut cu fire de aur şi argint, a fost plasat în principalul locaş sfînt al Moscovei Catedrala Adormirii (Uspenskii Sobor), la două luni de la ceremonia încoronării lui Dimitrie. Această lucrare este primul tablou laic din Rusia.
 |
| Giulgiul - Procesiune bisericească, reprezentare laică a încoronării lui Dimitrie cneaz de Moscova, 1498 |
Notă: Pe giulgiu sunt reprezentate două cortegii: unul laic (stînga vizuală) şi altul bisericesc (dreapta vizuală). Pe partea stîngă îl putem vedea pe „ţareviciul” Dimitrie (cu o cruce în mână), iar în spatele său – bunelul Ivan al III-lea, moşul – Vasilie Ivanovici şi mama – „Elena Voloşanca”. Cu toţii au nimburi în jurul capului. De asemenea, grupul din stînga este protejat de o “umbrelă” care are la bază crucea de forma literei „T” (umbrela este simbolul puterii). Pe partea dreaptă îl remarcăm, în primul rînd, pe mitropolitul Moscovei Simon (pe straiele sale, dar şi pe „umbrelă” vedem simbolul crucii). În centrul lucrării este reprezentată icoana „Maica Domnului cu Pruncul”.
Deznodămîntul luptei pentru putere la Moscova. Drama doamnei Elena Voloşanca şi a feciorului ei Dimitrie
Totuşi încoronarea lui Dimitrie nu a adus Elenei victoria în lupta pentru putere cu Sofia Paleolog şi feciorul ei Vasilie, chiar dacă pentru moment i-a întărit poziţiile. Lupta pentru tronul moscovit între cele două lagăre a continuat. Dimitrie nu a primit pămînturi şi nici puterea reală. Între timp situaţia politică internă în cnezat s-a înrăutăţit: din ordinul cneazului Ivan III-lea cel Mare au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte mai mulţi boieri de rang înalt din anturajul nemijlocit al cneazului, unii dintre ei cu tot cu soţii şi copii.
În 1499 Vasilie, căzut anterior în dezgraţie în urma complotului, reuşeşte parţial să-şi recapete încrederea tatălui inclusiv prin contribuţia Sofiei Paleolog (fosta complotistă care reuşeşte să recapete încrederea soţului şi susţinerea lui pentru feciorul său Vasilie). În 1500 începe un următor război ruso-lituanian. La 14 iulie 1500 ruşii obţin o victorie zdrobitoare la Verdoş, anume în acea perioadă în scrierile vechi se observă o schimbare a părererii cneazului Ivan III-lea faţă de Vasilie şi pentru prima dată îl numeşte "cneaz al întregii Rusii".
La 11 aprilie 1502 lupta dinastică se finalizează, prin căderea în dizgraţia cneazului Ivan III-lea, a nepotului moştenitor Dimitrie şi mamei sale Elena Voloşanca (fiica lui Ştefan cel Mare a Moldovei). Ivan III-lea ordonă ca Dimitrie să nu mai fie numit cneaz şi împreună cu mama sa Elena să nu fie pomeniţi în slujbele bisericeşti, totodată dispune arestul la domiciliu pentru ambii. După numirea lui Vasilie cneaz, Dimitrie nepotul şi Elena Voloşanca nora au fost întemniţaţi. În aşa mod lupta pentru tronul Moscovei au cîştigat-o Sofia Paleolog şi feciorul său Vasilie (care după moartea lui Ivan III-lea va domni în cnezatul Moscovei sub numele de Vasilie III-lea).
Ştefan cel Mare al Moldovei (tatăl Elenei Voloşanca) a fost înştiinţat de ce se petrecea în cetatea moscovită. În septembrie 1502, la puţin timp după întemniţarea Elenei şi a lui Dimitrie, domnul cerea de la hanul tătar Mengli Ghirei ştiri despre aceştia, întrebîndu-l "vor fi în viaţă, fiica şi nepotul meu?". Hanul îi răspunde "Au fost oamenii mei la Moscova şi spun că toate acestea sunt minciuni". Din păcate, nu erau minciuni. Cei doi se aflau închişi într-un turn şi legaţi în fiare. Ştefan s-a stins din viaţă, după cum se ştie, în iulie 1504, fără a mai şti ceva de soarta fiicei sale. Greu încercată doamna Elena şi-a urmat tatăl în viata de dincolo, la 18 ianuarie 1505, la mai puţin de un an. A fost înmormîntată la mănăstirea Voznesenskaia, care o primise cadoul la logodna cu Ivan cel Tînăr, cel care trebuia sa ajungă mare cneaz al Moscovei. Feciorul Elenei, Dimitrie a murit în 1509 în închisoare după unele păreri din cauza frigului şi foametei după altele din cauza intoxicării cu fum. Moartea subită a Elenei şi lui Dimitrie au avut loc deja după decesul lui Ivan III-lea cel Mare (27 octombrie 1503, la 65 ani de viaţă), pe timpul domnie rivalului lor Vasilie III-lea (unchiul prin alianţă al lui Dimitrie), feciorul Sofiei Paleolog. După unele surse Ivan III-lea a refuzat să se călugărească înainte de moarte. Sofia a murit cu puţin timp înainte de Ivan III-lea pe data de 7 aprilie 1503.
 |
 |
| Ivan III-lea Vasilievici cel mare, cneaz al Mosvovei (1462-1505) |
Sofia Paleolog, a doua soţie a lui Ivan III-lea, reconstituire S.A.Nikitin, 1994 |
Notă: Ivan III-lea Vasilievici (Ivan III-lea cel Mare) n. 22 ianuarie 1440 — d. 27 octombrie 1505 a fost mare cneaz al Moscovei din 1462 pînă în 1505 şi feciorul marelui cneaz al Moscovei Vaslilie II-lea Vasilievici cel Întunecat. În decursul domniei lui Ivan III-lea au avut loc însemnate anexări de teritorii în jurul Moscovei şi transofrmarea acestui oraş în cetrul cnezatului rus. A fost obţinută eliberarea cnezatului de hoarda tătărească, a fost adoptat un set de legi şi un şir de reforme care au pus bazele proprietăţii boierimii.
Bibliografie (surse):
- C.Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe, Chişinău, Universitas, 1991.
- ru.wikipedia.org
- http://agonia.ro/index.php/prose/130366/index.html
- blog.nistru-prut.info
-->
Răspunsuri
Spre deosebire de celelalte soții ale binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt care au fost înmormântate în gropnița bisericii mănăstirii Putna, Doamna Evdokia de Kiev își are mormântul în incinta Bisericii Mănăstirii Probota din jud. Suceava. Inițial, se pare că mormântul acesteia a fost la Biserica Mirăuți din mun. Suceava, aici găsindu-se, cu ocazia lucrărilor de restaurare a bisericii (1996-1997), fragmente din piatra de mormânt a Doamnei. Mormântul a fost strămutat în incinta bisericii mănăstirii Probota de către voievodul Petru Rareș însă nu se știe exact dacă această strămutare a fost efectuată direct de la Biserica Mirăuți sau din vechea biserică Probota, această din urmă variantă fiind mai plauzibilă deoarece Ștefan cel Mare a construit la Probota o biserică de piatră - anterioară ctitoriei lui Petru Rareș - unde s-a călugărit mama sa, Doamna Maria Oltea, și unde a fost apoi înmormântată.
Domnita Elena, fiica Marelui Voievod Stefan si Sfant, a avut un sfarsit tragic ...
Cu aproape o sută de ani în urmă, Alexandru Papadopol-Calimachi prezenta într-o şedinţă a Secţiunii Istorice a Academiei Române o lucrare amplă despre Sofia Paleolog, nepoata împăratului Constantin XII Paleolog, şi Domniţa Olena (Elena), fiica Voievodului Moldovei Ştefan cel Mare. Era prima încercare a unui istoric de reconstituire a tragicului destin al fiicei Domnului Moldovei, care căzuse victima unor uneltiri şi încâlcite interese politice de la curtea Cneazului Moscovei.
Nicolae Iorga a preluat şi el o parte din ideile şi concluziile lui Papadopol despre această dramă în "Istoria lui Ştefan cel Mare", iar mai târziu, Constantin Gane în "Trecute vieţi de doamne şi domniţe", fără prea multe informaţii suplimentare. Prin deceniul şapte al secolului trecut, apar date noi, rezultate din cercetarea bibliografiei ruseşti, în monografia "Ştefan cel Mare", scrisă de Alexandru V. Boldur, după care subiectul a fost practic uitat.
Cu câţiva ani în urmă, tragicul destin al Domniţei Elena a fost readus în actualitate, cu date noi, de către istoricul Maria Magdalena Szekely.
O scrisoare neterminată
"Slăvitului şi prin darul lui Dumnezeu fericitului şi de Hristos iubitului şi de Dumnezeu binecuvântatului cu mare cinste, încununatului şi în toate ţările prea măritului şi singur stăpânitorului, iar pentru noi prea dulcelui şi scumpului domn şi dragului părinte Ioan Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al ţării Moldovei, închinăciune adâncă şi dragoste credincioasă şi adevărată de la iubita fiică a Domniei Tale şi Domniţă Elena, Mare Cheaghină a Moscovei. Întru aceasta, scumpe şi iubite Domn al nostru şi drag părinte, cerând mila lui Dumnezeu, am fost bucuroşi până acum să auzim despre a Domniei Voastre viaţă şi bună sănătate, pentru care noi, auzind despre viaţa şi buna sănătate a Domniei Voastre, cu sârguinţă aducem laudă milostivului Dumnezeu şi ne bucurăm din suflet, şi întru aceea rămânem în mulţumire şi vă ţinem pe toţi în cinste, şi tot astfel, scumpe Domn şi prea dulce părinte al nostru, dau ştire Domniei Voastre că doresc ca milostivul Dumnezeu şi Prea Cinstita Maica Domnului să vă aducă Domniei Voastre fericire..."
Iată un fragment de scrisoare neterminată pe care Domniţa Elena a început să o scrie acum o jumătate de mileniu, "din îndepărtatele şi neprimitoarele ţinuturi ruseşti", cum spune doamna Szekely, părintelui ei, Ştefan cel Mare. Nu se ştie din ce motive epistola nu a fost expediată şi nici terminată. Ea s-a păstrat într-o arhivă, ajungând până în zilele noastre. Să fi vrut domniţa să-i comunice tatălui ei drama pe care o trăia la curtea din Moscova? Să fi dorit să-l roage să intervină pentru a-i curma suferinţele? Să fi răbufnit în sufletul ei dorul mistuitor faţă de părintele pe care îl iubea atât de mult, căruia îi brodase pe steagul de luptă chipul Sfântului Gheorghe? Întrebări la care este greu să dai un răspuns.
Un mariaj cu substrat politic
Domniţa Elena era rodul căsătoriei, din 5 iulie 1463, a lui Ştefan cel Mare cu Evdochia de Kiev, sora Cneazului Simeon Olelkovici. Numele ei apare, pentru prima dată, într-un document din 10 mai 1466. Elena mai este numită uneori şi Olena, în forma rutenească a numelui dat de părinţi. Aşadar, ea s-a născut în intervalul 1464-1466.
Abia ridicată din leagăn, Elena rămâne orfană de mamă, la 25 noiembrie 1467.
În 1479, s-a ivit ocazia ca tânăra domniţă să contracteze o căsătorie cu Ivan Ivanovici cel Tânăr, fiul Cneazului Ivan al III-lea, mariaj cu un substrat evident politic, care urmărea asigurarea temeiniciei relaţiilor dintre Moldova şi ţara soţului ei, într-o Europă dominată din ce în ce mai mult de turci.
În acest scop, Ştefan face apel la sora răposatei sale soţii, Cneaghina Teodosia. În aprilie 1480, aceasta îi trimite o scrisoare Domnului Moldovei, în care îi comunică faptul că atât Marea Cneaghină, cât şi Marele Cneaz au binevoit "că să vrea să ia pentru fiul său pe fiica ta. Şi Marea Cneaghină şi Marele Cneaz au poruncit ca să poruncesc către tine ca tu cu acest lucru cu tot să trimiţi la Marele Cneaz pe omul tău bun".
O logodnă, ca un adio
Nu se ştie din ce motive Ştefan a tergiversat un an de zile tratativele pentru această căsătorie. În 1481, el trimite totuşi o solie la Moscova, după ce, în prealabil, îl rugase pe Craiul Cazimir al Poloniei să lase liberă trecerea "prin Marea Cnejie a Litvei" a soliilor lui către "Cneazul Moscovei". Un an mai târziu, o solie moscovită, formată din Andrei şi Petre Plesceev şi Ivan Zinovievici, soseşte la curtea lui Ştefan cel Mare, unde s-a şi săvârşit logodna Elenei, "probabil în Biserica Mirauţilor, în care-şi odihnea trupul doamna Evdochia, mama miresei", după cum crede istoricul Maria Magdalena Szekey. Solia de la Moscova avea să plece de la curtea lui Ştefan cu mireasa. Din acel moment, Elena nu avea să-şi mai vadă niciodată tatăl şi ţara.
Un alai de mare prinţesă
Drumul pe care l-a străbătut alaiul tinerei mirese poate fi reconstituit după descrierea din salv-conductul (permisul de liberă trecere) dat de regele Poloniei, Cazimir, la 28 martie 1482. Astfel, Elena era însoţită de o suită de soldaţi, de nobili, oameni cu stare, care şi cai. Alaiul a trecut prin Sniatin, Trembovla, Liov, Belz, Chelm şi Brest-Litowsk.
Domniţa Elena a ajuns la Moscova spre sfârşitul anului 1482, după sărbătoarea Sfântului Filip, plecarea ei din Moldova făcându-se mult mai târziu, după data la care intra în vigoare salv-conductul de la regele Poloniei.
Prinţesa a fost primită la Moscova de bunica logodnicului său, mama lui Ivan al III-lea, şi cazată la Mănăstirea Voznesenskaia, unde a rămas până la oficierea căsătoriei, la 6 (sau 16) ianuarie 1483.
Căderea în dizgraţie a Domniţei
sursa:hristos-imparatul-slavei.blogspot.comLa 10 octombrie anul următor, Elena dădea naştere unui fiu, botezat cu numele de Dimitrie. Toate lucrurile păreau a merge bine "pentru mlădiţa Marelui Ştefan, numai că la 7 martie 1490, soţul ei, Ivan, murea fie de podagră, cum s-a spus, fie, mai sigur, de otrava strecurată de medicul evreu din Veneţia, Leon", este de părere Maria Szekely. Din acel moment, viaţa Domniţei Elena a început să se transforme într-un calvar, din cauză că Sofia Paleolog, a doua soţie a lui Ivan al III-lea, nu vedea cu ochi buni atenţia pe care Marele Cneaz o acorda nurorii şi nepotului său. "Mai mult, ea dorea cu orice preţ ca Elena şi Dimitrie să cadă în dizgraţie, iar fiul ei, Vasile, să devină moştenitor al tronului. Aceste manevre au declanşat ceea ce istoricii au numit "criza dinastică moscovită din intervalul 1497-1502", spune doamna Szekely. Situaţia era deosebit de gravă pentru că, până la această dată, niciodată la curtea rusească nu se pusese problema alegerii moştenitorului între urmaşul primului născut (acesta din urmă fiind deja mort) şi cel mai mare supravieţuitor dintre fiii prinţului domnitor. Acest impas a fost creat din pricina Domniţei Elena şi a fiului ei.
Fi-vor în viaţă fiica şi nepotul meu?
Aflând despre situaţia creată la Moscova, Ştefan cel Mare cere în 1496 principelui lituan Alexandru cale liberă spre Rusia pentru solii săi, "ca să se încredinţeze de sănătatea fiicei sale, a Marii Cneaghine şi a nepotului său".
În această perioadă, la curtea lui Ivan al III-lea, Sofia Paleolog împreună cu o parte dintre boierii ruşi puneau la cale un complot, care în cele din urmă a fost dejucat de Marele Cneaz, care l-a proclamat pe Dimitrie Mare Cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi Novgorodului. Liniştea Elenei avea să dureze doar trei ani. Sub influenţa soţiei sale, Ivan al III-lea şi-a îndepărtat în cele din urmă nora şi nepotul, închizându-i în temniţă, numindu-l pe Vasile moştenitor al tronului.
Ştefan era la curent cu ceea ce se întâmplase la curtea cuscrului său. De aceea, în septembrie 1502, la puţin timp după întemniţarea Elenei şi fiului ei, cerea informaţii despre aceştia de la hanul tătar Mengli Ghirei, întrebându-l: "Fi-vor în viaţă fiica şi nepotul meu?" Din necunoaştere sau din dorinţa de a-l menaja, hanul tătar îl informează pe Domnul Moldovei că nimic nu este adevărat, că "aceasta tot e minciună, neadevăr".
În 1504, Ştefan avea să treacă la Domnul, întunecat de grija fiicei şi nepotului său, neştiind exact care era soarta lor. Înainte de marea plecare, dezamăgit de faptul că mult dorita alianţă cu Moscova nu s-a concretizat şi că Europa catolică nu-i acorda un sprijin concret, de pe patul de suferinţă, caută întelegerea cu turcii şi lăsa urmaşilor ţara liberă, în pace. La 18 ianuarie 1505, greu încercata Domniţă Elena îl urma în veşnicie pe tatăl său, atât de drag, după o lungă suferinţă trăită într-un turn, legată în fiare, după cum consemnează o cronică rusească.
Dizgraţia şi moartea "Voloşancăi"
Căderea în dizgraţie a "Voloşancăi", cum o alinta socrul său Ivan al III-lea pe Domniţa Elena, a făcut obiectul analizei mai multor istorici. Alexandru Papadopol-Calimach o punea exclusiv pe seama intrigilor Sofiei Paleolog şi a complotului boierilor. În ultima vreme, s-a mai conturat o ipoteză ciudată, legată de apartenenţa Elenei la secta iudaizanţilor, apărută la Novgorod şi răspândită repede şi la Moscova. Un sobor al Bisericii ruse, întrunit în 1504, a condamnat erezia iudaizanţilor. Imediat, au început arestările, multe mănăstiri unde aceasta pătrunsese fiind închise sau chiar arse. În ceea ce o priveşte pe Domniţa Elena, se pare că ea ar fi fost convertită de Ivan Maximov la această sectă. Istoricul George Vernadsky, care s-a ocupat de subiect, este cel care a emis această ipoteză. El este de părere că ascensiunea la putere a Elenei, prin fiul său, ar fi însemnat şi ridicarea iudaizanţilor, căderea ei marcând începutul sfârşitului acestei erezii.
Un manuscris rusesc din secolul al XVI-lea cuprinde trei miniaturi, în care sunt înfăţişate scene din ultimii ani de viaţă ai Elenei: căderea în dizgraţie a domniţei şi fiului ei Dimitrie, proclamarea ca moştenitor a lui Vasile Ivanovici, arestarea Elenei şi a lui Dimitrie şi moartea Elenei. Dintr-un text explicativ, aflăm că ea a fost înmormântată în Mănăstirea Voznesenskaia, cu titlul de Mare Cneaghină, iar alteori cu numele de Elena "Voloşanca", cum o numea socrul ei....