Mişcarea de rezistenţă armată din Munţii Făgăraş şi cei ai Banatului avea un corespondent – aş zice, nu mai palid – şi în Moldova. Părintele Neculai Filip, paroh al parohiei alcătuită din satele Soci şi Brătești, în perioada când cele două sate alcătuiau comuna Soci, plasa Paşcani, judeţul Fălticeni (1923-1929), a fost unul dintre liderii acestei mişcări de rezistenţă în zona de vecinătate a judeţelor Neamţ şi Iaşi. Învăţătorul Alexandru Hrib din satul Bordea, comuna Ştefan cel Mare (Neamţ), Constantin Mahu din Verşeni (azi, în comuna Mirosloveţti, judeţul Iaşi) şi preotul Nicolae Filip din Brăteşti (azi, judeţul Iaşi) înfiinţaseră o organizaţie, "Frontul Patriei", menită să mobilizeze şi să orienteze rezistenţa împotriva colectivizării – care începuse, în zona de influenţă a organizaţiei, în satul Bârgăoani-Neamţ, unde sătenii s-au răsculat, săvârşind violenţe soldate cu răniţi şi arestări.
Părintele Neculai Filip, autoritar şi puternic motivat în lupta sa împotriva regimului abia instaurat, alcătuise un fel de platformă-manifest a mişcării, pe structura compoziţională a rugăciunii împărăteşti "Tatăl nostru", păstrată în arhivele Securităţii. Organizaţia tipărea manifeste de îndemn la nesupunere şi le răspândea într-o zonă care avea ca limite satele de pe cursul inferior al râului Moldova, în cele două judeţe menţionate atingând, ca extremitate nord-vestică, satul Pipirig, iar sudică, oraşul Roman. Capii organizaţiei purtau asupra lor arme recuperate de pe linia Frontului Moldovei şi se întâlneau conspirativ în diferite case, adesea în beciul secular al Hanului Ancuței, unde Alexandru Plugariu din Tupilați făcea legătura cu membrii organizației din stânga râului Moldova (Soci, Brătești, Hălăucești).
Securitatea vremii a avut confruntări rebele cu ei, în urma uneia Constantin Mahu fiind silit să împuşte un miliţian, în zona Fălticeni. Hărţuiţi de Miliţie şi Securitate, luptătorii sunt copleşiti de numărul mare al securiştilor şi miliţienilor, însoţiţi de câini dresați.
Organizaţia a fost destrămată în urma unor confruntări armate violente. In vara anului 1951 confruntarea e soldată cu moartea celui mai activ combatant al organizaţiei, respectiv Constantin Mahu, şi arestarea celorlalţi, în frunte cu părintele Neculai Filip. Cu un an înainte, după o trădare a unui membru, Pleşca zis Chioru din Bârgăuani, o confruntare de amploare a avut loc în preajma casei învăţătorului Hrib, din satul "Ştefan cel Mare", în care se afla şi Constantin Mahu, înarmat cu un automat şi grenade. Acesta i-a acoperit pe învăţător şi soţia lui (şi ea, combatantă), după care a reuşit să scape şi el, aruncându-se într-o fântână din sat, în care a stat toată noaptea în apă, până la brâu. Soldaţii şi miliţienii, care umpluseră un camion al Securităţii din Bacău, nu i-au putut prinde pe urmăriţi decât în anul urmator.
Grupul fruntaşilor organizaţiei este descoperit de Securitate în satul Boureni, în casa unui gospodar care îi trădează pe fugari. Au loc schimburi de focuri în care cad victime animalele din gospodăria care îi adăpostea pe trăgătorii din podul grajdului. Acelaşi Constantin Mahu, luptător călit pe front, supranumit "căpitanul Mateianu" îi acoperă pe ceilalţi cu rafale de automat ieşite de pe bagelele acoperişului. Rănit la picior, deci fără capacitatea de a fugi şi conştient că, în urma uciderii miliţianului de la Fălticeni si a altora în confruntarea căreia îi rezista cu darzenie, îl aşteapta condamnarea la moarte, Mahu se împuşcă mortal, în locul numit Fântâna Tâlharului din pădurea aferentă satului Boureni. După alte informații, e mai sigur însă că Mahu a căzut în lupta inegală descrisă mai sus.
Adăpostiţi la Schitul Boureni de către părintele-stareţ Vartolomeu Bodoaşcă (originar din Mirosloveşti, judeţul Iaşi), învăţătorul Hrib şi soţia lui sunt descoperiţi şi arestaţi. Faptul atrage după sine şi arestarea stareţului, care avea să sfârşească într-un mormânt necunoscut dintr-o închisoare comunistă.
A urmat arestarea părintelui Filip şi dus spre a fi anchetat la Securitatea din Bacău. Aici este torturat sălbatic, spre a-şi trăda camarazii. Debutul supliciului a fost îndepărtarea bărbii preotului, cu o lamă care mai mult smulgea decât tăia. Iată cum descrie episodul un martor ocular, Neculai Airinei, atât cât i-a putut intermedia vizorul celulei sale: „…deodată, văd că deschide o uşă [un gardian] şi apucă acel ţigan pe unul care avea barbă mare. Îl trage afară, îl pune pe un scaun, aduce o maşină de bărbierit, îi pune o lamă ruginită, dă cu puţină apă pe barbă şi începe a răşpălui. Lama nu putea tăia părul, dar pielea toată a tăiat-o; şi a început a curgea sângele cum stropeşte popa cu aghiazma la Bobotează”. După "şedinţele" de anchetă, preotul este dat pe mâna aceluiaş gardian ordinar, „frizerul”, care îl snopeste în bătăi. Într-una din zile, gardianul iese din celula părintelui Filip, „răcnind şi înjurând” că preotul s-a sinucis. În realitate, gardianul încerca să-şi acopere crima. Victima lui murise în urma bătăilor pe care i le-a aplicat cu barbarie. Acesta i-a legat, după ce l-a ucis, o bucată de sârmă/cablu în jurul gâtului (o variantă vorbeşte de fâşii rupte dintr-o pătură) spre a insinua sinuciderea. Cum s-au derulat ultimele clipe de viaţă ale părintelui Neculai Filip (în 1952) aflăm de la acelaşi Neculai Aioanei, martor pe cale auditivă, aflat în celula vecină cu a preotului.„Bufniturile au durat cam zece minute”, zice vecinul de celulă, după care, urmând o pauză, aude gardianul strigând cu prefăcut reproş asupra nefericitei victime: „Te-a spânzurat dracu’, şoaită împuţită!”. (Moartea lui Neculai Filip în această împrejurare e susţinută şi de martorul Vasile Iosif Isac.) Trupul preotului a fost azvârlit într-un camion şi îngropat într-un loc necunoscut, mărturiseşte acelaşi Neculai Airinei din Pipirig, luptător al mişcarii de aceeaşi natură, dar într-un alt grup (şi „povestea” acestuia, e eroică şi cutremurătoare).
La puţin timp, în urma „metodelor" de anchetă, preoteasa părintelui Filip a trebuit să fie internată într-un spital din Iaşi, unde a şi murit repede. Se crede că deznodământul cutremurător al preotului Filip (şi al soţiei sale) a avut consecinţe pozitive pentru ceilalţi membri ai organizaţiei, căci Securitatea a sistat arestările în rândul membrilor organizaţiei. Mai precis, rezultatul va fi fost consecinţa tăcerii parintelui Filip, chiar sub abominabila tortură. Oameni de plămadă excepţională, caractere de înaltă demnitate, cărora noi ceilalţi, oamenii comuni, le datorăm măcar menţinerea vie a memoriei.
Surse:
- Neculai Aioanei „Mărturisirile unui condamnat la moarte”, Ed. Agaton, Fagaras, 2010
- *Aiud însângerat, ed. a II-a, Grigore Caraza , Ed . „Conta”, 2007, Piatra Neamţ
- ww.procesulcomunismului.com/mărturii/.../popa_nic_represiune_neamţ_3_4.pdf
- „Calvarul deţinuţilor anticomunişti botoşăneni”, consemnat de Dumitru Ignat; vezi http://www.jurnalulliterar.ro/articole/Scrieri-documentare/Alexandru-Hrib/410/19
-->
Răspunsuri
Biserica parohiei Soci, Protopopiatul Paşcani
Imaginile sunt ale actualei Biserici "Sf. Arh. Mihail si Gavriil" din Soci. Parintele Neculai Filip a slujit in lacasul cel vechi, demolat. In locul vechii biserici, in cimitirul careia sunt inhumati circa 500 de ostasi romani, cazuti in Al Doilea Razboi Mondial, se afla o Biserica de lemn (abia construita), in stil maramuresean. A fost reamenajat si cimitirul (spre edificare, am adaugat fotografia)
)
[Scrieri documentare]
Întors de pe front, am intrat în învăţământ, în Vorniceni, comuna natală. Tot pe-atunci, în 1945, m-am înscris în PNŢ. Şi directorul meu, Costică Ciubotaru, era ţărănist.
În toamna anului 1946, m-am căsătorit şi am fost transferat, la cerere, în judeţul Neamţ, de unde era soţia. Am fost învăţător şi director de şcoală în satul Bordea, comuna Ştefan cel Mare.
După arestările din 1948, preotul Filip, din comuna Boureni Iaşi, şi cu mine, am înfiinţat o organizaţie pe care am numit-o Frontul Patriei. Era o organizaţie paramilitară, care avea drept obiective nesupunerea, chiar armată, la colectivizare, lupta împotriva bolşevizării ţării, pregătirea populaţiei satelor în vederea conflictului, prevăzut de noi, dintre Occident şi URSS. Credeam că vin americanii!
Organizaţia a acţionat de la Paşcani, Sodomeni Vatra Paşcani, până la Roznov, spre Bistriţa, până jos, la Roman, Bîrgăuani, în judeţul Neamţ, şi până la Pipirig, sus, spre Mînăstirea Neamţ.
O primă tentativă de a mă aresta s-a produs în 25 noiembrie 1950. La mine acasă venise unul din membrii foarte activi ai organizaţiei noastre, Constantin Malu, din Verşani Tupilaţi. El aflase că într-un sat de pe Bistriţa au fost descoperiţi câţiva de-ai noştri. Cineva trădase. Acum veneau pe fir securiştii. Malu se aştepta ca Securitatea să ajungă şi la mine; totuşi, nu m-a avertizat.
Securiştii (un camion întreg) au înconjurat casa. Malu s-a blocat într-o cameră. A aruncat mai multe grenade în diferite direcţii, dar fără să le amorseze. Un securist a început să tragă. Malu a forţat geamul şi a ripostat cu foc. Pe mine mă capturaseră. Un securist mă ţinea de gât. Când a auzit focuri deasupra noastră, securistul s-a adăpostit într-un şanţ şi a slăbit strânsoarea. Atunci l-am lovit şi am fugit, securistul a tras după mine, dar am avut noroc; arma i s-a blocat (era de la Securitatea din Bacău şi, mai târziu, mi-a spus ce i se întâmplase cu arma).
Malu a fost rănit. Securiştii l-au fugărit. În grădina unuia Huioagă, a dat de-o fântână şi s-a aruncat înăuntru. Apa l-a ridicat afară şi s-a ţinut de pietre. Securiştii l-au pierdut. Nu-şi închipuiau că e în fântână. Apoi, crezându-ne mai mulţi, au plecat.
Cu Malu m-am întâlnit mai târziu. Am stat fugari
Domnule Hrib, de unde aveaţi arme?
Se puteau lua cu camionul! Erau arme rămase după război. În zonă fusese linia frontului, cu multe cazemate. Şi acum, dacă s-ar face săpături, arme s-ar mai găsi.
Eraţi fugari
Da. În trei. Cu Malu şi cu soţia mea (din prima căsătorie). După tentativa de arestare, ea a venit cu mine. Copilul nostru a rămas la bunica lui. A crescut sub
Stăteam prin păduri, dar aveam legături şi în sate. Dormeam la diferite case. Oamenii ne dădeau sau ne aduceau mâncare. am stat şi în gurile de apă de la Timişeşti, de unde se aprovizionează cu apă Iaşii.
Am dus-o aşa până la descoperirea mea, tot prin pădure, la 17 iunie 1951. Atunci am fost prins şi arestat, la Sodomeni, lângă Paşcani.
Au fost iarăşi schimburi de focuri?
Nu. Eram în podul casei unui cetăţean. Nu se putea trage, că era în plină zi. Dacă era noaptea, trăgeam sigur! Aveam şi grenade.
A fost arestată şi soţia mea. Constantin Malu a sfârşit împuşcat în lupta de la Fîntîna Tîlharului, din pădurea Boureni.
Anchetarea noastră a durat din 1951, până în 1953. Am fost judecaţi de Tribunalul Militar Iaşi şi condamnaţi la 25 de ani de închisoare. Tot la 25 de ani a fost condamnată soţia dintâi, Aurica Gorgos - Hrib.
Preotul Filip, cu care am înfiinţat Frontul Patriei, a fost ucis în 1952, în timpul anchetelor, la Securitatea din Bacău.
Am stat închişi 13 ani şi o lună. Am trecut prin închisoarea Securităţii din Bacău; în tranzit, prin Jilava; la Capul Midia, până la încetarea lucrărilor la Canal; prin Aiud; la Cavnic, la mina de plumb, unde am stat trei ani, până la închiderea acesteia; la Baia Sprie, doi ani, tot la mină; prin Gherla, din 1958 până în 1964. La 1 august 1964, cu ultima tranşă de deţinuţi politici, am fost pus şi eu în libertate.
După eliberare, am venit la Dorohoi, unde locuia, bolnavă, mama. Dacă aş fi fost reprimit în învăţământ, m-aş fi întors la Vorniceni, dar aşa ceva nu era posibil. Din motive personale, m-am despărţit de prima soţie, care fusese eliberată din închisoare cu câteva luni înaintea mea.
Am obţinut foarte greu un serviciu. M-am dus la Securitate şi le-am spus că, dacă nu primesc slujbă, mă întorc la Gherla. Cu intervenţii, am fost angajat, ca funcţionar tehnic, la Lupta pentru Pace, unde m-a şicanat fostul director, Aurel Frunză. Am lucrat doi ani la Centrul energetic, până când, descoperindu-mi-se trecutul, mi s-a restructurat (iarăşi) postul. Şase ani am lucrat în comerţul dorohoian. După ce am fost pisat de directorul OCL, Fusa, şi de şeful de serviciu Octav Pintilie (viitor deputat PSDR!), am ieşit la pensie, şi eu şi ceilalţi bucurându-ne că am scăpat unii de alţii.
Trebuie să mai spun că, după închisoare, am fost mereu urmărit, mereu cercetat, mereu achitat. Securiştii voiau informaţii. Ce informaţii? Fiecare fost deţinut a păţit la fel. Poate că voiau să ne compromită. Fără să înţeleagă că, dacă ceva era compromis în România, acela era comunismul.(Calvarul deţinuţilor anticomunişti botoşăneni, consemnate de Dumitru IGNAT)
Onorat, că acordaţi atenţie articolului meu, Dle Ioan Muntean!
(De precizat două corecturi la consemnarea lui Dumitru Ignat din "Jurnalul de Botosani": Mahu, nu Malu şi Verşeni, nu Verşani.)