Postat de Lenuş Lungu pe februarie 15, 2011 la 8:42
Rasa,culoarea,neamul,localitatea,limba sau dialectul,credinţa,ştiinţa,statura sau chipul,inteligenţa aceea fire lăuntrică a oamenilor şi firea sufletească a lor, deosebeşte pe fiecare de toţi ceilalţi,încat fiecare om este doar unul el singur.Fiecare om este între oameni un exemplu unic.Oamenii nu se aseamana unul ca altul; omul în sine este fiecare pentru sine.
Omul este individualitatea; o unitate nerespectată, inimitabilă(fizic si spiritual).
Asemănarea ce există între toţi oamenii - pe familii,pe rase, pe naturi,pe religii,pe culturi,pe clase sociale - nu suprimă şi nu reduce decat în aparenţă marea deosebire dintre ei, cea care face în mulţimea de oameni personalitatea fiecăruia.In personalitatea individuală şi proprie, omul e o fiinţă unică, greu de pătruns şi de cunoscut în adîncul specificului său păstrat pentru sine,cel nedesvăluit,cel necunoscut.Adevarat că fiecare din noi are o faţă nevăzută de toţi ceilalţi.
Are gînduri, sentimente, aptitudini, calităţi şi defecte, virtuţi şi păcate cunoscute, şi are totodată un chip necunoscut, nevăzut, gînduri nespuse, sentimente nemanifestate sau refulate, dorinţe nemărturisite nimănui niciodată.Unii o înălţime pe care alţii nu o au şi nici nu o ating, sau un abis în care alţii nu privesc, o plăcere sau o durere neexprimată, un zbucium reţinut în sine, o frămîntare sufletească de unul singur, un gînd cu păcat nesăvîrşit decît cu închipuirea, o dorinţă pe care nu o încredinţează nimănui, un vis care este al lui, ceva ce nu vrea să ştie sau nu poate să spună altora.
Omul interior cel nevăzut şi necunoscut, omul cel tainic; omul acest necunoscut.
Necunoscut numai celorlalţi, fie chiar şi cei apropiaţi ai lui şi necunoscut chiar lui însuşi sau abia cunoscut de sine însuşi, iar uneori cunoscut mai ales de sine însuşi.
Daca s-ar cunoaşte omul măcar pe sine însuşi!Dacă s-ar cunoaşte sau recunoaşte aşa cum este şi dacă recunoscandu-se s-ar face aşa cum trebuie să fie.Omul ar cunoaşte mai bine pe toţi ceilalţi, s-ar purta mai bine, s-ar înţelege mai bine şi faţa morală ar fi de mult alta.
Dar fiecare om crede sau vrea ceea ce nu este şi nu poate fi...
-fiecare îşi dă dreptate în neînţelegerile sale cu ceilalţi;
-fiecare se vrea sau se crede mai inteligent, mai frumos, mai capabil, mai bun decît ceilalţi;
-fiecare îşi atribuie un avantaj faţă de ceilalţi, îşi găseşte o calitate pe care nu o au ceilalţi;
-fiecare descoperă păcate şi lipsuri celorlalţi;
-fiecare judecă şi osîndeşte pe ceilalţi;
-fiecare se laudă şi se îndreptăţeşte pe sine.
Nu vine oare de aici toată ura, invidia, vrajba, desbinarea şi tulburarea dintre oameni,toate aceste FORTE ALE RAULUI?Acest necunoscut sie însuşi şi nejudecat de sine însuşi, aceasta este cauza neanţelegerii multor suferinţe şi nefericirii noastre.Aceasta întreţine egoismul, intriga, calomnia, minciuna, cearta, lăcomia, furtul, uciderea; aceasta provoacă neînţelegerile dintre oameni; aceasta agită interesele personale şi patimile omeneşti; acestea turbură pe toţi ceilalţi.Aceasta face dureroasă viaţa multora, adică mulţi dintre noi, pe a tuturor celorlalţi.Imaginarea că este altfel decît el, ambiţia de a fi altfel decît el, orgoliul, amorul propriu, care te orbeşte şi te împiedică de a vedea cum eşti tu şi de a vedea cum este el; iată ce face din viaţa comunităţii omeneşti, uneori în cercul celor mai apropiaţi oameni, în familii chiar, neînţelegerea, vrajba şi suferinţa.Cucerim, impunem şi transformăm pămantul şi natura, schimbăm faţa planetei; visăm chiar să o depăşim în spaţiile inaccesibile şi totuşi aici lîngă noi, aici în noi, stăruie încă neştiinţa de om, necunoaşterea, neînţelegerea netransformarea omului, a omului, acest necunoscut.Îl vedem continuu, îl auzim,comunicam cu el, suntem cu el, el ca om, şi nu ştiu bine încă de ce unul este bun şi altul rău, unul virtuos şi altul păcătos, unul sincer şi altul ipocrit, unul candid şi curat şi altul corupt, unul bland şi altul odios, unul milos şi altul crud, unul onest, cumpătat şi altul perfid, suspicios şi egoist, unul sfant şi altul nelegiuit. De ce oare?De ce am putut îmbrăca, civiliza şi înarma (si cum!)pe om şi nu l-am putut îndrepta şi face mai bun?De ce l-am putut face iscoditor şi stăpanul materiei, şi nu şi stăpanul său însuşi?De ce i-am dat atîtea cunoştinţe şi puteri şi i-am dat atît de puţin asupra sa însuşi? psihologie,omul
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
E interesant filmuletul si real,l-am urmarit si eu....