adevar si eroare pe langa semnificatia lor logica sau teoretica, au si un adanc rasunet in totalitatea vietii umane. dupa cum se accentueaza taria adevarului sau slabiciunea lui, deci taria erorii, viata erorii in intregul ei dobadeste un colorit obtimist sau psimist. atitudinea obtimista incepe prin a constata plina de incredere ca orice gandire umana prin chiar esenta ei se indreapta spre sine catrea adevar, e croita oarecum pe masura adevarului , insa ea trebuie sa conceada faptul ca atare greu de explicat, anume ca mai rar sau mai des gandirea se abate de la linia adevarului, ca rataceste, decade, se corupe, si asfel alineca in eroare si falsitate. eroarea se infatiseaza ca o dureroasa infangere pentru intelect si ca o mare umilinta pentru omul ce se straduieste sa cunoasca.
atitudinea pesimista porneste de la o drapta constatare. se vorbeste de legi ale gandirii, ca si cum aceastea ar fi cea mai buna straja impotriva erorii. totusi, in ciuda acestor legi, omul nu numai ca greseste, dar se pare ca insasi conditia sa obisnuita e ratacirea, eroarea. daca am aduna toate ideiile adevarate si false care au fost imbratisate de omenire de cand exista ea am constata ca suma ideilor false este cu mult mai considerabila. nu adevarul e regula nu eronarea, ci adevarul e exceptia. leibniz, in cartea sa ibidem pag. 280 afirma ca adevarul e mai mult o recompensa decat un privilegiu.
incheierea pesimista si gaseste explicatia tocmai in teoria cunostiintei dominata de la cei vechi pana astazi gandirea e o activitate interna sau o spontaneitate. daca a gandi inseamna a fi activ, a constri s chiar a crea, atunci, cu toata ingradirea asa numitelor legi sau principii logice, gandirea asemenea vointei poate depasi hotarele disciplinare in numele libertatii sau spontaneitatii, deci rataceste. activitatea gandirii, in sensul traditional al acestei notiuni, pledeaza mai degraba in favoarea erori decat a adevarului. agandi, pe scurt, e a simbol...
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Mi s-a spus de multe ori ca nu exista adevar. Ca nimeni nu l-a vazut, ca nu-l poate arata nimeni cu degetul. Ca fiecare om isi construieste propriul adevar in functie de informatiile pe care le are, de modul in care a fost crescut, de lucrurile in care crede, de cei din jurul lui. Ca nu se poate si e chiar periculos sa incercam raportarea tuturor lucrurilor la un adevar suprem, pentru ca, nu-i asa, oamenii sunt mult prea mici pentru a-l atinge. Fiecare cu adevarul lui marunt si neinsemnat, dar atat de important atunci cand il opunem adevarului celuilalt. De nezdruncinat, ca si cand ar fi rupt din acel copac al intelepciunii.
Aceiasi oameni care-mi spuneau ca nu exista adevar, tineau cu dintii de parerile lor, de convingerile lor, de senzattile lor. De fapt, ei isi aparau dreptul de a crede in ce vor ei. De a-si apara universul stramt in numele adevarului propriu. Ei nu pledau pentru intelegere ci pentru dreptul de a nu fi contrazisi.
Atunci cand crezi cu tarie in ceva, pentru ca ai nevoie sa crezi, transformi totul in adevarul tau. Viata ta se muleaza pe acest adevar. Toate lucrurile, oamenii, ideile intra in universul tau doar dupa ce au trecut prin acest sablon, devenit Adevarul. Si-l aperi cu disperare pentru ca nu vrei ca universul tau sa se clatine. N-ai putere sa o iei de la capat. Nu te gandesti niciodata ca cel de langa tine are un univers construit pe baza unui adevar, poate, exact opus celui pe baza caruia respiri si iubesti tu.
Atunci cand intalnesti un om care e capabil sa-si sustina adevarul mai puternic decat tine, atunci cand argumentele lui si rezultatele modului in care crede sunt superioare reusitelor tale, atunci cand simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare, apelezi la sintagma atat de preferata de cei slabi: nu exista adevar absolut.
Pentru ca, daca ar exista, cine l-ar detine ? Ce om ar fi capabil sa descifreze secretele universului ? Si cum l-am recunoaste ? Cum as putea accepta ca el e mai bun decat mine ? Mai demn sa detina acest adevar si mai capabil sa-l impartaseasca celorlalti.
Cat din ceea ce cunoastem e adevarat ? Cum se face ca lucrurile despre care avem senzatia ca stim atatea se dovedesc false ? De ce adevarurile noastre se schimba atat de des ? Oare acesta nu e un indicator al capacitatii noastre de a “descoperi” adevaruri ? Oare nu cumva periodica noastra cautare a adevarurilor care sa justifice noile noastre scari de valori, care sa explice ceea ce ni se-ntampla, care sa ne faca universul din nou acceptabil, ar trebui sa ne dezvaluie tocmai fragilitatea uneltelor cu care decidem ce e adevar si ce nu ?
Acest “nu exista adevar” implica un alt pericol. Acela al deductiei logice ca nici minciuna nu exista. Daca fiecare actioneza in baza propriului adevar, ramane la latitudinea noastra sa stabilim ce e minciuna si ce nu. Modelam realitatea in functie de ceea ce credem noi ca merita sa stea in categoria adevaruri sau in cea de minciuni. Suntem astfel feriti de reprosuri. Ne autojustificam pentru a nu simti sentimentul de vinovatie. Pentru ca, cel mai important e ceea ce crezi tu despre tine. Pentru ca e vorba de adevarul tau. Pentru ca, pentru a face fata celorlalti, trebuie sa fii sigur pe tine. Si asta se face cel mai simplu atunci cand lucrurile sunt impartite in alb si negru, atunci cand lumea ta nu e ravasita mereu de cautarea cine stie carui adevar asa-zis absolut, pe care nu l-a vazut nimeni niciodata. Esti sigur atunci cand oamenii se impart in cei care-ti impartasesc adevarul si in cei care impartasesc o minciuna. Pe acestia din urma esti gata sa-i urci pe ruguri si sa-i arzi intru dreptul omului de a detine adevar propriu. Al tau.
Falsificarea adevarului inseamna minciuna. Dar, oare, falsificarea minciunii inseamna adevar ?
Avem nevoie de adevar. Avem nevoie sa credem in noi si in ceilalti. Nu putem trai fara sa avem sentimentul ca impartasim cu ceilalti un adevar.
Si asta se intampla mult mai usor atunci cand nu-ti pui prea multe intrebari legate de valabilitatea adevarului tau. Dar la fel de usor se farama. Si lasa in loc o mare durere. Odata trecuta, iti fabrici la repezeala un alt adevar. Pentru ca, nu-i asa, nu exista adevar absolut. Cealalta varianta, a incapacitatii noastre de a ajunge la el, este de neacceptat!
E scris in Biblie. E demonstrat de legile nescrise si dure ale vietii. Adevarul e ca e bine sa spui adevarul
E mai mult decat un principiu si mai folositor decat o repriza de cumparaturi in mall. Este esenta existentei noastre. De aia ne-am nascut, de asta traim si din acest motiv e bine sa ne construim viitorul in jurul sau. E vorba despre adevar. In viata profesionala si in cea personala, minciuna e doar pentru oportunisti, pentru vanatori neadaptabili maratonului sperantei. Pentru ca atunci cand minti, ucizi un vis.
De ce nu stergi praful de pe oglinda?
Uneori, e un proces dureros. Alteori, e mai incomod decat un pat ingust. Dar aici nu e vorba despre o ploaie de vara. E o poveste despre recolta din toamna.
Una in care greierele nu ajunge miliardar din concerte. Spune-mi un motiv pentru care e indicat sa mintim. Unul singur! Si nu vorbesc aici despre o conjunctura, despre o situatie in care temporar iti doresti sa protejezi pe cineva drag ori sa cosmetizezi o realitate mai greu digerabila.
Ma refer la construirea unei relatii pe termen lung. La un parteneriat plin de substanta. La o legatura pe care o vrei dincolo de granitele intereselor zilnice. Cum o vei construi? Avand pioneze pe limba? Punand o sita in fata celui care vrea sa te priveasca? Fugind din calea celor care vor sa te cunoasca, sa afle cum e omul din tine, cel care va influenta mersul lucrurilor in situatiile limita care apar in viata fiecaruia dintre noi?
Mergi acum si spune totul. Pune mana pe telefon si foloseste-l si la altceva decat la jocuri. Suna-i pe cei dragi si zi-le ce ai pe inima. Cu ce le-ai gresit, cu ce i-ai mintit. Le poti spune si de ce ai facut toate astea, dar cel mai important va fi ca le-ai zis.
In acest mod, recunosti practic faptul ca ai slabiciuni, ca ai mai multe zone gri decat ai vrut sa recunosti vreodata. Dar in acelasi timp, le arati cat sunt de importanti pentru tine. Daca ai fost in stare sa iti depasesti zona de confort si sa actionezi, sa le spui care e de fapt situatia le arati ca pot avea incredere in tine.
Imi vei spune ca uneori reactiile nu vor fi cele dorite. Ca mai bine taceai, ca eu spun numai prostii. Aminteste-ti insa ca aici avem in vedere o abordare de ansamblu, pe termen lung. Si nu o conjunctura. Nu te lasa pacalit. Tu esti cel tare. Tu detii controlul. Tu esti stapan pe tine. Si tu esti omul care lupta cu propriile temeri.
Sefii se vor baza pe tine. Familia te va indragi si mai mult. Iar prietenii vor sti care e cel mai de pret aliat pe care il au.
Promotorul adevarului e cel care mangaie gatul unui cal lovit de biciul unui birjar.
Toleranta inseamna cunoasterea, recunoasterea si acceptarea modului de a fi diferit al persoanelor sau grupurilor.
Aceasta presupune alegerea deliberata de a nu interzice, de a nu impiedica sau de a interveni in comportamentul unei persoane sau al unui grup chiar daca noi dezaprobam acea purtare si avem si cunostintele si puterea de a o interzice sau impiedica.
Tu eşti liber să fii homosexual. Dar eu sunt liber să nu fiu de acord cu tine
Iubirea nu exclude toleranţa. Adică, „te iubesc şi te tolerez”. Până unde te tolerez? Până când libertatea pe care tu ţi-ai luat-o, intră şi atacă libertatea mea. Tu eşti liber să fii homosexual. Din păcate, eşti liber, aşa sunt legile. Dar eu sunt liber să nu fiu de acord cu tine. Eu sunt liber să apăr ochii copilului meu de manifestările tale. Asta nu înseamnă că nu sunt tolerant, asta înseamnă cu nu sunt prost, pentru că tu vrei să fiu tolerant până la prostie.