Unul dintre principiile acestui univers este obţinerea efectelor cu un consum minim de energie.
Aceasta este şi una dintre regulile de bază ale dobîndirii şi menţinerii echilibrului nostru interior: energia cheltuită sa fie direct proporţională cu rezultatul urmărit. Ceea ce poate duce la pierderea acestui echilibru este agitaţia, care nu reprezintă decît o cheltuială inutilă de energie şi care este confundată adeseori cu activitatea.
În lumea animală există două forme de activitate:
- activitatea al cărei scop este satisfacerea condiţiilor de bază, de supravieţuire: obţinerea hranei, asigurarea adăpostului, etc.
- jocul care are o utilitate foarte bine justificată de echilibare şi menţinere a tonusului general.
Fiinţa umană adultă în loc să se odihnească sau să se joace în momentul întreruperii activităţilor sale, se agită de dimineaţă şi pînă seara şi chiar mai mult, şi în timpul somnului.
Agitaţia se poate manifesta la trei nivele: corp, minte şi emoţii. La nivelul corpului agitaţia se manifestă prin gesturi inutile, ticurile de orice fel, tendinţa permanentă de a ne schimba şi redresa poziţia atunci cînd sîntem aşezaţi pe scaun, agitaţia privirii care nu rămîne timp suficient focalizată pe obiectele vizualizate, tendinţa de a ne agita cu degetele monezile din buzunar, tendinţa de a privi exagerat de des ceasul, etc. Astfel de gesturi reflectă de asemenea o minte agitată.
Această tendinţă extremă de a confunda activitatea utilă cu agitaţia este specific occidentală. Sîntem tentaţi datorită înţelegerii eronate să-i considerăm pe orientali leneşi pentru că ei nu se agită mai deloc şi tindem să admirăm în schimb „activitatea” americanilor sau altor popoare occidentale, pentru care viaţa este o trepidaţie continuă. Cuprinşi de acest miraj al vitezei (în care nu mai este timp nici să se mănînce şi se apelează la aşa-zisa hrană fast-food) uităm să mai judecăm acţiunea prin eficienţa ei. Dacă privim către orient vedem că economia este în creştere, populaţia este de asemenea în creştere, deci nu putem spune despre orientali că sînt leneşi… . Necontaminaţi de agitaţia civilizaţiei noastre trepidante, în care este chiar la modă să fim grăbiţi, aceasta arătînd că sîntem persoane ocupate şi deci importante, popoarele orientale trec aproape instantaneu de la activitatea utilă la repaos, pe cînd noi trecem de la lucru la agitaţie. De aici provine şi longevitatea extraordinară specifică popoarelor orientale.
Este aşadar necesar să discernem între activitatea utilă şi agitaţie (cheltuieli zadarnice de energie fizică, mentală şi emoţională) pentru a avea o viaţă superior organizată.
Dacă ne conştientizăm ca avînd tendinţa de a fi agitaţi sau ne surprindem într-o astfel de stare putem realiza un exerciţiu simplu de dobîndire a calmului şi prin aceasta o creştere a eficienţei acţiunilor noastre: ne aşezăm pe un scaun şi rămînem complet nemişcaţi timp de 2 minute. Această nemişcare a corpului va induce şi o liniştire a minţii şi emoţiilor.
Un alt aspect pe care este bine să-l avem în vedere este faptul că agitaţia este asociată cu dezordinea. Agitaţia crează dezordine şi de asemenea dezordinea crează agitaţie. Putem elimina astfel starea de agitatie şi pornind din exterior, urmărind să avem un mediu ambiant cît mai organizat. Spre exemplu o masă de lucru aglomerată şi dezorganizată ne va induce o stare de oboseală şi agitaţie mentală.
Agitaţia pe care o manifestă exacerbat în prezent omul din occident reflectă de fapt tendinţa sa de a fugi de sine însuşi căci prin calm, interiorizare şi introspecţie nu facem decît să ne adîncim în noi înşine. Şi de ce am fugi de noi înşine? Să ne imaginăm că cineva are o casă dărăpănată, neîngrijită, în care e frig, întuneric şi în care mai şi plouă din cînd în cînd. După ce acest om şi-a petercut să zicem ziua în oraş, cu prietenii şi vine timpul să se întoarcă acasă, va reveni el cu tragere de inimă? Nu prea… Ba chiar îşi va căuta tot felul de îndeletniciri şi treburi prin sat pentru a-şi petrece cît mai mult timp în afara casei. La fel şi noi dacă ne ignorăm sufletul şi nu-l păstrăm armonios, curat şi luminos nu ne vom simţi prea confortabili să-l cunoaştem mai bine ba chiar ne vom găsi tot felul de treburi să ne ocupe timpul evitînd astfel întîlnirea cu noi înşine. Petrecem atît de mult timp vorbindu-le şi ascultîndu-î pe ceilalţi. De ce să nu facem aceasta şi cu noi înşine, cu propriul nostru suflet? Să ne retragem din cînd în cînd, măcar cîteva minute pe zi în linişte şi să urmărim să ne cunoaştem propriul suflet şi să-l creştem cu iubire ca pe propriul nostru copil. Dacă nu noi, atunci cine să aibă grijă de el? Cine altcineva să-l crească şi înflorească? „Dumnezeu ne dă, dar nu ne pune şi în traistă!” Şi aceasta pentru că din iubire El ne-a înzestrat cu libertatea de a alege. Să alegem aşadar o viaţă superioară fără risipă de timp şi energie în acord magic cu întregul Univers. Alina Șutic (psihologie)
-->
Răspunsuri
--------------------------------------------------------------------------------