După ce cunoaştem că un om este atent?Un om atent are, adeseori, privirea fixă, dar vie, expresia feţei puţin încordată, mişcările membrelor ca şi cele ale întregului corp reduse şi subordonate activităţii desfăşurate în acel moment, respiraţia mai superficială şi rară, raportul dintre inspiraţie şi expiraţie schimbat: inspiraţiile mai scurte, expiraţiile prelungite etc. Elevul care nu înţelege ceea ce citeşte, manifestă uneori încordare, alteori nelinişte sau o anumită activitate motorie: răsfoieşte nervos filele carţii, se plimbă etc. Muncitorul din faţa tabloului de comandă are o altă expresie a feţei decât pianistul. La pianist expresia feţei redă trăireainterioară. La muncitor expresia feţei redă concentrarea asupra semnalelor pe care le vede, le aude etc.Şi starea de neatenţie poate fi văzută, simţită.Un om neatent are privirea absentă, distrată, execută mişcări excesive cu membrele, su cu întregul corp, manifestând apatie, somnolenţă, plictiseală etc. Elevul neatent este agitat, pare că numără minutele până la sfârşitul orei. Muncitorul sau pianistul manifestă plictiseală sau, dinpotrivă, stare de agitaţie care duc la erori grave. Dar nu întotdeauna semnele exterioare ale atenţiei coincid cu starea propriu-zisă de atenţie sau neatenţie. Uneori în procesul de învăţământ, unii copii mai vioi se joacă cu creionul, mâzgălesc banca, antrenează vecinii la vorbă, se uită în dreapta şi în stânga etc. Alţi dinpotrivă, stau cuminţi în bancă, urmăresc explicaţiile date de profesori, dau impresia că înţeleg cele explicate, au privirea fixată asupra profesorului etc., dar atunci când sunt întrebaţi dau răspunsuri anapoda, gândesc în afara lecţiei, sânt stârniţi de ea. Ei au fost doar apaernt atenţi. Semnele exterioare ale atenţiei nu au fost coincis cu starea propriuzisă.
Atenţia involuntară:
În viaţa de toate zilele ni se întâmplă, adeseori, să fim treziţi dintr-o activitate fără să dorim acest lucru sau chiar fără să ştim. Ex. Să presupunem că citim o carte suntem confundaţi în lumea minunatelor personaje şi peripeţii descrise de autor. Nu ştim ce se întâmplă în jurul nostru. Deodată o voce ajunge la noi: Nu te uita! Şi ne uităm. Nu am vrut să ne uităm, eram absorbit de lectura romanului. Dacă nu ni s-ar fi adresat cuvintele Nu te uita nu ne-am fi uitat. Dar fără să vrem cuvintele ne-au trezit, ne-au făcut se fim atenţi la o altă activitate.Unele obiecte, fenomene se impun atenţiei noastre, se fac să ne orientăm întreaga activitate psihică asupra lor, ne atrag privirea fără să vrem, fără nici un fel de intenţie şi efort din parte noastră.Forma de atenţie în care orientarea şi concentrarea activităţii psihice asupra obiectelor şi fenomenelor din relaitatea înconjurătoare se realizează fără a se propune dinainte acest lucru, fără a depune un efort special în această direcţie este o atenţie neintenţională, involuntară.Atenţia involuntară are nenumerate cauze care se reduc în esenţă la modificările survenite în mediul înconjurător. Dar nu orice schimbare şi modificare produsă în jurul nostru se pot impune atenţiei. Multe zgomote care se produc în imediata noastră apropiere sunt, de cele mai multe ori neobservate. Pentru ca obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare să poate deveni obiectele ale atenţiei trebuie să aibă o seri de particularitaţi şi însuşiri. Una dintre aceste însuşiri este tăria, puterea, intensitatea lor. Nu orice sunet ne va atrage atenţia ci acel sunet puternic. Sosirea într-un oraş a unui circ cu şirul de maşini trezeşte cu mai multă repeziciune atenţia involuntară, de cât trecerea pe stradă a aceluiaşi autobuz sau troleibuz pe care le vedem zilnic.Vocea schimbată a profesoruluil (când crescută, când înceată, când oprită brusc ) gesturile care însoţesc explicaţiile trezesc mai curând atenţia involuntară, decât o voce monotonă sau o plimbare prin clasă. Contrastul dintre obiecte şi fenomene, caracterul său neaşteptat al acestora sunt alte însuşiri care determină trezirea atenţiei involuntare. La caracteristicile de mai sus ale obiectelor şi fenomenelor se mai adaugă şi o altă acţiunea intervitentă, schimbarea, varierea însuşirilor obiectelor. În general acele obiecte care rămân nemişcate în câmăpul atenţiei mai îndelungat nu reuşesc să se intereseze prea mult. Ele devin monotone, plictisitoare, atenţia oboseşte curând. Apariţia atenţiei involuntare depinde, însă, şi de interesele, pasiunile, dorinţele, trebuinţele e care le au oamenii. Un om pasionat după sport va obseva cu multă uşurintă un afiş privind un meci de fotbal, decât altul care nu este preocupat ce activităţi sportive.
Atenţia voluntara:
Atenţia involuntară este, în general, de scurtă durată şi de aceea ea nu se poate ajuta prea mult în cunoaşterea obiectelor şi fenomenelor cu care venim în contact. Pentru a realiza o cunoaştere adecvată a acestora este necesar să stăruim mai mult asupra lor. Sunt situaţii în care este necesar să depunem un efort de voinţă pentru realizarea unor activităţi mai puţin plăcute, renunţând pentru un moment la alte activităţi, mai plăcute. Desigur că pentru un elev din clasele mai mici jocul este mai plăcut, mai atrăgător decât învăţătura. Pentru a lăsa jocul la o parte şi a trece la învăţătură, elevul mic face un mare efort, îşi propune în mod conştient, intenţionat să înveţe. Atenţia ce se manifestă de ei nu mai este o atenţie involuntară, neintenţionată ci dimpotrivă, una voluntară, intenţionată. Prezenţa scopului şi a efortului voluntar în vederea realizării diverselor activităţi caracterizează această formă de atenţie.Atenţia voluntară are o mare importanţă în procesul învăţării. Această stimulează şi mobilizează omul în vederea realizării cu succes a variatelor sale activităţi. Atenţia voluntară este ce atât mai necesară în procesul muncii, învăţăturii, cu cât acesta ridică uneori în faţa oamenilor o serie de dificultăţi, momente grele, plictisitoare, cărora trebuie să li se facă faţă, să fie depăşite. Acesta se poate realiza numai prin inteţia şi efortul omului, prin orientarea conştientă a întregii activităţi psihice asupra lor.În legătură cu atenţia voluntară o problemă care se ridică este acea a menţinerii ei asupra obiectelor şi fenomenelor. În cadrul procesului de menţinere a atenţiei voluntare, un rol deosebit de important revine însuşi omului.Când scopul unei activităţi este bine stabilit, când ştim că activitatea desfăşurată este utilă, atunci ne putem mobiliza cu mai multă uşurinţă în vederea realizării ei, atenţia noastră fiind atrasă şi menţinută de tot ceea ce duce spre realizarea corespunzătoare a activităţii respective. În afara de stabilirea clară a scopului şi de corelarea lui cu interesele şi treburile, omul îşi poate impune să fie atent, se poate mibiliza în această direcţie, mai ales în momentele dificile, critice ale muncii sau atunci când se face trecerea de la o activitate la alta.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri