Orice om adult poate constata cu uşurinţă că în memoria sa rămîn tot mai puţine amintiri legate de perioada copilăriei, a pubertăţii şi chiar a adolescenţei. Cu toate acestea, trăirile intense şi complexe din prima parte a vieţii au contribuit din plin la formarea noastră şi, ca atare, cum ceea ce urmează să trăim depinde de ceea ce sîntem, înseamnă că periodic este necesar să revenim asupra trecutului pentru a-l aranja mai bine, pentru a-l modifica (în sensul că unele lucruri rămase nerezolvate pot fi realizate acum). Altfel, trecutul devine viitor, în sensul că ceea ce ne va fi dat să trăim de acum încolo va fi filtrat de ceea ce ne-a fost dat să trăim în trecut.
Majoritatea oamenilor spun că altfel ar înţelege şi ar trăi anumite evenimente dacă ar avea din nou 10 sau 15 sau 20 de ani. Sau se mai spune: „de-aş fi avut la 20 de ani mintea pe care o am acum, tare bine ar mai fi fost!”
Despre ce este vorba? Anumite componente ale fiinţei umane pe care le voi simplifica la intelect şi emoţional nu se dezvoltă în acelaşi ritm cu componenta biologică. Astfel, chiar dacă înaintăm în vîrstă şi din anumite puncte de vedere devenim adulţi, componentele intelectuală şi emoţională rămîn blocate adeseori la un nivel infantil de dezvoltare. Traumele psihice intense pot fi asemănate cu blocarea creşterii în înălţime a unui copil prin plasarea acestuia într-o încăpere nu mai înaltă de un metru.
Am ajuns să cunosc oameni destul de departe de a fi adulţi cu toate că au ajuns la 50 de ani cu o frumoasă carieră profesională, dar cu o viaţă emoţională şi relaţională la pămînt, chiar şi în situaţia în care din punct de vedere profesional ei activau ca psihoterapeuţi. Majoritatea cauzelor unor astfel de situaţii se regăsesc în trăirile emoţionale intense şi neplăcute cu care s-au confruntat în trecut. La unii, acest trecut este mai îndepărtat, la alţii este ceva mai apropiat. Dacă între timp am devenit cît de cît înţelepţi, trebuie să ne întoarcem în trecut să înţelegem acum ceea ce n-am înţeles atunci şi să iertăm tot ceea ce credem că ne-a defavorizat la un moment dat. Realizarea acestor lucruri poate conduce la crearea mai multor metode. Puteţi să preluaţi din metodele expuse deja în lucrări de specialitate sau vă puteţi crea propriile metode.
O metodă generală constă în conştientizarea aspectelor neplăcute din trecut, eliberarea de furia pe care ne-au pricinuit-o atunci şi iertarea acelor oameni care au condus la apariţia lor. O altă metodă constă în scrierea pe foi de hîrtie separate a fiecărui eveniment neplăcut cu care ne-am confruntat de-a lungul vieţii şi apoi va trebui să ardem toate hîrtiile, una cîte una şi vom simţi că odată cu arderea hîrtiilor pe care ne-am notat cu lux de amănunte durerile şi fricile noastre, ele dispar şi din noi pentru totdeauna.
O metodă ceva mai elaborată este expusă în lucrarea „Întoarcerea la sacru”, recent apărută la editura Sagitarius, a lui Carlos Warter, medic psihiatru şi doctor în filozofie. Metoda nu-i aparţine, ci i-a fost dezvăluită de un american, care la rîndul lui o primise de la un indian. Ea porneşte de la premisa că cele mai multe traume emoţionale sînt cauzate de către părinţi sau sînt legate într-un fel sau altul de părinţi. Merită să parcurgeţi această lucrare şi apoi să aplicaţi acele metode care vă vor ajuta să vă maturizaţi din toate punctele de vedere.
Acordînd ceva timp pentru a aduce la zi toate componentele noastre ca fiinţe umane, ne vom elibera de influenţele nefaste ale trecutului şi umerii noştri vor fi mai puţin împovăraţi. Vom scăpa de acel aer trist pe care îl au mai toţi cei care trec de 35-40 de ani şi vom simţi cum se redeschid o mulţime de posibilităţi, o mulţime de drumuri pe care le-am putea urma. autor:Veronica Dogărescu
-->
Răspunsuri