Aristotel credea despre creierul uman că serveşte doar scopului de a răcori sângele, fiind un organ secundar inimii. Începând cu celebrul medic roman Galen, creierul a căpătat recunoaşterea pe care o merită pentru rolul său esenţial în funcţionarea omului, ca lăcaş al minţii şi al identităţii individului. Cel mai misterios organ al omului a fost descris acum câteva decenii de către un profesor emerit de la Universitatea Carnegie Mellon, Emerson Pugh, printr-un aforism celebru: „De-ar fi atât de simplu creierul uman încât noi să-l înţelegem, atunci ar fi atât de simplu încât nu am putea să o facem”.
Cu toate acestea, cercetările efectuate în ultimii ani au dus la aprofundarea cunoaşterii pe care o avem despre organul cu ajutorul căruia percepem şi judecăm realitatea. Aceste cercetări au scos la iveală şi câteva descoperiri interesante despre modul în care creierul ne joacă uneori feste.
Imaginile difuze, şterse din mintea noastră
Creierul mediază între ceea ce recepţionează ochii noştri şi ceea ce conştientizăm efectiv că am văzut. Practic, realitatea vizuală pe care o trăim în fiecare clipă este un film pus în scenă de creier, care recreează realitatea, trecând-o printr-un filtru propriu.
Iată un test simplu prin care puteţi vedea cum creierul elimină o secvenţă din realitatea vizuală: aşezaţi-vă în faţa unei oglinzi şi priviţi, folosind ambii ochi, doar unul dintre ei. Mutaţi-vă apoi privirea asupra celuilalt ochi: priviţi mai întâi stângul, apoi dreptul, apoi stângul din nou. Veţi observa un fenomen ciudat: în ciuda faptului că vă mişcaţi ochii pentru a schimba locul pe care îl priviţi, nu o să vă vedeţi ochii mişcându-se. În schimb, dacă există cineva în apropiere care vă priveşte atunci când efectuaţi acest experiment, acea persoană va observa mişcările ochilor.
Aceste mişcări rapide ale ochilor, denumite sacade, sunt eliminate de către creier din filmul realităţii de zi cu zi. Fenomenul se numeşte "mascare a sacadelor" (saccadic masking în limba engleză) şi a fost descoperit în 1898.
De ce are loc acest fenomen? Sacadele constituie cea mai rapidă mişcare produsă de corpul uman, iar imaginile înregistrate pe retină în timpul acestora ar fi neclare şi înceţoşate. Astfel, creierul elimină atât aceste imagini difuze, care nu ar fi utile în procesul de percepţie, cât şi senzaţia că lipseşte ceva.
Râsul schimbă ceea ce vedem
Un cercetător australian a demonstrat recent că vedem lumea altfel atunci când râdem.
Jack Pettigrew, profesor la Universitatea din Queensland, a explicat că, în mod normal, fiecare ochi trimite imaginea pe care o surprinde către o parte distinctă a creierului. Fără ca noi să ne dăm seama, creierul schimbă în mod continuu atenţia între cele două imagini; această situaţie poartă numele de "rivalitate binoculară".
Aşa se explică de ce atunci când privim iluzii optice precum cubul Necker vedem de fapt două perspective diferite, pe rând.
Cei mai mulţi oameni văd faţa cubului pe latura din stânga jos şi nu pe cea din dreapta sus. Explicaţia cea mai plauzibilă o reprezintă tendinţa firească de a vizualiza lucrurile de deasupra, poziţie din care este vizibila faţa superioară a acestora. Perspectiva de jos asupra lucrurilor este mult mai rar întâlnită, astfel că de cele mai multe ori creierul alege să considere ca se vizualizează cubul de sus.
Jack Pettigrew a descoperit că, atunci când râdem, procesul care în mod normal ne permite să vedem două cuburi încetează. Aspectul tridimensional al imaginii dispare.
Descoperirea profesorului australian s-a produs din întâmplare, când unul dintre voluntarii participanţi la un studiu asupra rivalităţii binoculare a început să râdă la una din glumele sale. În acel moment rivalitatea binoculară a încetat. Profesorul a repetat experimentul pe ceilalţi voluntari şi pe el însuşi, confirmând existenţa acestui efect incredibil. Studiind fenomenul, el a descoperit că efectul are loc îndată ce subiecţii au sentimentul de veselie ce precede manifestarea fizică a râsului. Astfel, neutralizarea rivalităţii binoculare nu este produsul mişcării cauzate de râs, ci este cauzată de schimbările produse la nivelul minţii.
Percepţia timpului este extrem de influenţabilă
Psihologii susţin că, pe măsură ce îmbătrânim, avem senzaţia că timpul trece mai repede. O posibilă explicaţie o reprezintă faptul că experienţele ce includ multe detalii necunoscute par a dura mai mult timp. Când suntem tineri, cele mai multe amănunte sunt noi, astfel că experienţele par a dura mai mult decât la bătrâneţe, când creierul este surprins de mai puţine noutăţi.
Percepţia timpului poate fi influenţată de evenimente cu un semnificativ impact emoţional. În cazul în care identificăm un potenţial pericol, regiunea cerebrală cu un rol important în procesarea fricii, amygdala, percepe fiecare detaliu în amănunt. De aceea, atunci când suntem supuşi unei ameninţări sau trăim un eveniment cu un puternic impact emoţional, avem senzaţia că timpul stă în loc. David Eagleman, un cercetător american care a studiat fenomenul, a întâlnit aceeaşi reacţie la numeroase persoane din categorii diferite de vâstă, educaţie, domeniu de activitate etc.
Un curator de la un muzeu de prestigiu a relatat că, atunci când a dărâmat din greşeală un valoros vas Ming, a avut senzaţia că a trecut o veşnicie până la impactul acestuia cu podeaua. O altă mărturie importantă a venit din partea unui motociclist implicat într-un accident. Acesta menţiona că, în timp ce casca sa se izbea de asfalt în urma impactului, a avut suficient timp să observe că sunetul rezultat formează un ritm interesant, chiar o melodie.
Cum se explică această încetinire a timpului ce parcă aduce aminte de celebrul film Matrix? David Eagleman explică: "Timpul este ca de cauciuc - se dilată atunci când resursele creierului sunt exploatate intens şi se contractă atunci când creierul este mai puţin solicitat, adică atunci când acesta întâlneşte o situaţie familiară".
Acest lucru a fost confirmat de experimente în care oamenii au stat o vreme în peşteri, izolaţi de orice fel de stimul vizual sau auditiv. În iulie 1962, un geolog francez, Michel Siffre, s-a retras pentru 60 de zile într-o peşteră din sudul Alpilor, pentru a studia efectul izolării asupra percepţiei timpului. La ieşirea lui din peşteră, pe 14 septembrie, s-a descoperit că ultima dată din jurnalul său, în care scrisese cu doar câteva ore înainte, era 20 august. Chiar dacă organismul său respecta ritmul circadian de aproximativ 24 de ore, conştiinţa sa înregistra timpul într-un mod eronat.
Experienţele externe nu sunt singurele elemente ce pot modifica percepţia timpului. În anii 1930, fiziologul american Hudson Hoagland a descoperit că soţia sa avea senzaţia că timpul trece mult mai repede atunci când avea temperatura mai mare de 39.5 grade Celsius. Experimente efectuate de alţi cercetători în anii 2000 şi 2005 au arătat că atât durerea, cât şi insomnia cronică afectează percepţia timpului.
Ceasul intern poate fi dereglat şi de substanţe; un exemplu celebru este oferit de un fost parlamentar britanic ce a acceptat în 1955 să i se administreze mescalină în cadrul unui documentar al BBC. În acest film, ce nu a fost difuzat în cele din urmă, parlamentarul menţiona că el percepea pauze extraordinar de lungi între întrebările ce îi erau adresate de către intervievator.
Experimente efectuate recent pe oameni şi pe şoareci au arătat că substanţele stimulante duc la perceperea unei durate de timp ca fiind mai lungă decât în realitate. Aceste substanţe, precum cofeina, cocaina sau nicotina, permit creierului să funcţioneze mai repede, astfel că acesta poate percepe mai multe evenimente externe, producând senzaţia de dilatare a timpului trăit. Alte studii au arătat că substanţele depresive au un efect invers. Acelaşi lucru se petrece în cazul afecţiunilor ce reduc nivelul de dopamină din creier, precum boala Parkinson. Astfel, încetinind viteza de funcţionare a creierului, apare senzaţia că evenimentele se petrec cu rapiditate.
Efectul placebo - din ce în ce mai puternic
Cu toţii am auzit despre efectul placebo, ce evidenţiază capacitatea de vindecare pe care o are creierul uman. Chiar dacă oamenii de ştiinţă nu înţeleg încă în totalitate cum funcţionează efectul placebo, rezultatele incredibile pe care acesta le are fac ca el să fie un instrument din ce în ce mai folosit de către doctori.
Recent, Asociaţia Medicală Germană (BAK) a recunoscut că mai bine de jumătate din medicii germani prescriu pacienţilor pilule placebo. În Bavaria, procentul se ridică la 88%! Directorul BAK a declarat că "medicaţiile de tip placebo au un impact mai puternic şi mai complex decât ne aşteptam, constituind o componentă importantă a medicinei de astăzi". Tratamentul placebo a avut efecte pozitive într-o arie largă de specializări ale medicinei, de la afecţiunile stomacului la depresie.
Faţă de medicamentele convenţionale, pilulele placebo au câteva avantaje majore: au mai puţine efecte secundare şi nici nu costă mult. Însă doctorii germani au făcut o descoperire interesantă: cu cât placebo-ul era mai scump, cu atât procentul cazurilor tratate cu succes era mai mare. De asemenea, cu cât un fals remediu este mai complex, de exemplu o injecţie în comparaţie cu o pilulă, cu atât este mai eficient. Rezultatele descoperite de doctorii germani confirmă studiul efectuat de Dan Ariely în 2008, care a arătat că un fals remediu prezentat ca fiind mai scump are o rată de succes mai mare decât unul cu un preţ mai scăzut.
În mod curios, şi medicamentele placebo au efecte secundare, deşi nu conţin nicio substanţă activă. Un studiu efectuat pe un fals remediu ce a fost prezentat pacienţilor ca fiind un medicament contra migrenelor a arătat că acesta a provocat efecte secundare similare cu cele produse de medicamentele anti-migrenă! Atât beneficiul de pe urma pilulei-placebo cât şi efectele secundare sunt exclusiv efectul gândirii noastre, iar efectul negativ poartă numele de nocebo.
Doctorii germani nu sunt singurii care apelează la pilule placebo. Un studiu efectuat în 2008 în SUA arăta că aproximativ 50% din doctorii americani prescriu pacienţilor lor tratamente placebo, deşi Asociaţia Medicală Americană recomandă acestora să prescrie doar medicamente asupra cărora pacientul este pe deplin informat.
Dacă vă gândiţi că asemenea false remedii pot fi administrate doar sub formă de medicament, vă înşelaţi. Un studiu efectuat în 2002 a şocat la momentul respectiv lumea medicală. Cercetarea s-a axat pe pacienţi ce sufereau de osteoartrită. Aceştia au fost supuşi unei false operaţii, în care au fost anesteziaţi şi doar li s-a făcut o incizie, fără a le fi operată zona cu probleme. Surpriza a apărut când s-a descoperit că aceia ce au avut parte de operaţia placebo au înregistrat o reducere mai mare a durerii provocate de artrită decât cei cărora li se făcuse o artroscopie, ambele categorii de pacienţi obţinând o îmbunătăţire a funcţiei articulare.
Cercetările în domeniu arată că efectul placebo a devenit mai puternic în ultimii ani. Un studiu efectuat asupra unor medicamente antidepresive a arătat că reacţia pozitivă la placebo s-a dublat în comparaţie cu anii '80. Pentru a fi aprobat, un medicament nou trebuie să demonstreze în două teste un efect pozitiv semnificativ mai mare decât un placebo, iar companiile farmaceutice constată că acest lucru este din ce în ce mai dificil. De asemenea, unele medicamente ce au fost aprobate în anii '80 şi '90 ce sunt retestate astăzi arată o diferenţă de eficacitate mult mai mică în comparaţie cu pilulele placebo.
Specialiştii afirmă că toate aceste dovezi demonstrează că puterea creierului de a influenţa procesul de vindecare este subestimată.
Creierul şi realitatea
Acestea sunt doar câteva cazuri în care creierul ne schimbă în mod activ percepţiile. Pe măsură ce oamenii de ştiinţă aprofundează studiile asupra mecanismului intern ce ne conduce pe toţi, se conturează din ce în ce mai tare o concluzie ce poate părea înfricoşătoare: aceea că rolul creierului nu este unul pasiv, limitat la înregistrarea realităţii cu ajutorul organelor senzoriale, ci presupune participarea activă la construirea acesteia.
sursa:descopera.ro
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Emil Cioran despre "MUNCA"
"Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi. Munca este un blestem.
Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil.
Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.
Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr- un plan fad de obiectivitate. Omul nu se mai ntereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei.. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara.
De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza...
Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.
Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi.
Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce,ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea.
Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic.
In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara - a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara.
Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubite, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni.
Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pt a o putea lua de la cap a doua zi..
Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala.
In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabuinta sa munceasca pentru a avea banii pentru respectiva distractie."
Adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul emoţional.Viaţa şi experienţa fiecărui individ arată că, spre deosebire de IQ, care nu se schimbă mai deloc după adolescenţă, inteligenţa emoţională este, în mare parte, învăţată, şi continuă să se dezvolte pe măsură ce înaintăm în varstă şi învăţăm să cunoaştem emoţiile şi sentimentele şi să le utilizam pozitiv. Poate că nu întamplător se vorbeşte în popor de maturizare, care, în fond, este potenţialul pe care-l dobandim de a învăţa abilităţile practice bazate pe componentele EQ.Supremaţia trăirilor sufletesti care ia locul spiritului materialist, al gandirii reci, al gestiunii şirurilor de cifre, al statisticilor şi deciziilor luate de sus. Adevăratele valori se dovedesc a fi : intuiţia, blandeţea, simpatia, puterea de concentrare, înţelegerea, empatia.
Creierul marele patron
Desi este studiat asiduu, creierul este departe de-a ne fi dezvaluit toate secretele sale. Dar si mai fabulos este faptul ca noi nu simtim greutatea creierului! Efectiv, el este mentinut in suspensie in craniu de catre lichidul cefalo-rahidian, in care se scalda, si de catre un fenomen de presiune craniana, care-l protejeaza.
Creierul este cel care dirijeaza marele concert al emotiilor
noastre. Este receptaculul a tot ce se intampla inauntrul si in afara noastra. Regleaza viata noastra emotionala, relationala, metabolica, hormonala si nervoasa. Orchestreaza si armonizeaza functii importante ale organismului, precum digestia, coordonarea miscarilor, viata sexuala. Stocheaza si triaza informatiile pe care le primeste (10 miliarde biti pe secunda!). Gandeste, deci, construieste idei, visuri, teorii, teze… Memorizeaza, si ce memorie! Poate pastra toata viata amintirea unui miros, a unei culori, a unui gest, a unei priviri, a unui cuvant, a unei impresii… Teoretic, el este cel care decide trecerea la fapte. Dar se mai si intampla ca el sa fie scurtcircuitat de catre sistemul nervos al organismului, ce se poate activa mai repede decat gandirea, sau de catre reactiile emotionale care se sustrag vointei (inconstientul).
Emisfera stanga, emisfera dreapta
* Emisfera stanga este specializata in vorbire (la persoanele dreptace), in calcul, logica, rational, in reactiile pozitive si agreabile precum bucuria si rasul.
* Emisfera dreapta este specializata in ascultarea muzicii, in creativitatea artistica, in intuitie, imaginatie si orientare in spatiu. Ea inregistreaza emotiile care ne-au marcat profund viata si – sa recunoastem – acestea nu sunt deloc cele mai placute. Tristetea, melancolia, regretele, remuscarile, frustrarea, frica tin de resortul ei. Toate in negativ! De aceea, emisfera dreapta joaca un rol important in manifestarea simptomelor depresive. In mare parte, emotiile puternice, cele care marcheaza viata, se fixeaza in zona parietala dreapta. Scanerele cu fotoni si cu pozitroni evidentiaza faptul ca aceasta zona conserva memoria trecutului emotional. Nu este singura, dar este cea mai receptiva.
Memoria: un sistem sacru
Inainte de a se fixa in zona parietala dreapta, memoria emotiilor trece prin sistemul limbic, partea cea mai primitiva a creierului nostru, constituita dintr-un ansamblu de zone mici situate in straturile sale profunde. Acest sistem initiaza si controleaza emotiile si comportamentele care decurg din ele. Sa nu uitam faptul ca emotia si instinctul au precedat gandirea. Un caine de vanatoare crescut intr-un apartament isi regaseste repede instinctul de vanator daca i se da drumul afara, pe camp. Memoria lui ancestrala si genetica nu-l va abandona. El va reveni in mod natural la comportamentele aflate la originea rasei sale.
Cand nu functioneaza bine
Sistemul limbic este ordonatorul a numeroase functii, cum ar fi respiratia, bataile inimii, libidoul, pofta de mancare, somnul, stimularea hormonala. El pare sa detina comenzile asupra unei parti importante din echilibrul fiziologic al organismului.
Dar este, de asemenea, la originea tulburarilor de ordin psihic, precum atacurile de anxietate sau de panica. Acest lucru este frecvent la persoanele a caror emotivitate a fost deja solicitata excesiv sau care au – in mod natural – un prag de reactivitate foarte jos. Iata un exemplu: o femeie ramasa vaduva de curand, deci aflata intr-o faza de sensibilitate emotionala exacerbata, se intoarce acasa la caderea noptii. Pe drum, trece pe langa un grup de tineri, care rad si vorbesc tare. Femeia grabeste pasul. Tinerii nu se iau dupa ea, dar, cu toate acestea, cand ajunge in fata usii si vrea sa vare cheia in broasca, este cuprinsa de panica. Isi simte pieptul strans ca intr-o menghina, inima ii bate cu putere, mainile ii tremura si n-o mai tin picioarele. Un vecin o vede si-si da seama ca e in mare dificultate. Femeia se tine de zid, respira cu greutate si ii spune, abia murmurat, sa cheme ambulanta. Vecinul se gandeste imediat la un atac cardiac si cheama salvarea, care-o transporta de urgenta la spital. Diagnosticul: nu era o criza cardiaca, desi asa paruse, ci o criza de panica. Ecoul visceral al emotiilor! Sistemul limbic pusese efectiv stapanire pe ratiunea acestei persoane, afectata, deja, de pierderea sotului ei.
Sistemul limbic si organele: o legatura intima
Cand starea noastra emotionala este foarte intensa, ne pierdem autocontrolul, deci capacitatea noastra de a rationa. Atunci, neintarziat, organismul sufera repercusiunile acestor emotii prea puternice. Organele noastre reactioneaza primele, pentru ca se afla intr-o relatie intima cu sistemul limbic. Legatura se face prin intermediul talamusului. Reflexele viscerale si comportamentul instinctiv preiau, in acel moment, controlul. Aceste reactii imediate sunt adeseori acute: criza de stomac, dureri abdominale, voma, tahicardie, crampe, diaree…
Sincopa: debransare…
Cand ne copleseste emotia, devenind intolerabila, creierul emotional pareaza fara greseala: debranseaza. Scurtcircuit total. Gata cu durerile, cu emotia, cu agitatia. Aceasta este sincopa. Cu alte cuvinte “lesinam”. Creierul urmeaza acelasi proces ca si atunci cand trebuie sa lupte impotriva unei dureri fizice insuportabile.
Dar sincopa este doar o solutie pe termen scurt: cand persoana isi revine in simtiri, problemele sunt in continuare prezente, poate ceva mai putin intense…
…dar organismul nostru a inregistrat tot
Reactiile primare, ghidate de sistemul limbic, se inscriu negresit in memoria organelor. Raul a fost inabusit si s-a refugiat in adancul organismului, unde ramane latent, iar revenirile lui ulterioare sunt de temut. Simptomele sunt mai putin acute si mai putin spectaculoase, dar pot fi mai serioase: crize de astm, ulcer stomacal, eczeme, psoriazis, colite, cistite. Maladiile se pot fixa, de asemenea, pe veriga slaba a organismului si sa se declanseze cu intarziere. Victime ale unui stres important, dvs. puteti sa contractati, de exemplu, o recto-colita hemoragica, care pana atunci nu se manifestase in nici un fel, dar era inscrisa in genele dvs. Uneori, lucru si mai grav, stresul poate fi un factor care sa declanseze cancerul. Sistemul imunologic este foarte dependent de zonele emotionale. Un stres durabil si puternic poate anihila sistemul imunitar si poate genera sau resuscita afectiuni grave. Memorizarea viscerala isi urmeaza drumul ei: celulele organului vizat inregistreaza mesajele, dupa care le retransmit creierului imediat sau mai tarziu. Aceste mesaje sporesc dezechilibrul emotional al creierului. Se poate, deci, spune ca organul exercita o rezonanta emotionala.
Emotii masculine, emotii feminine?
Barbatii si femeile nu sunt identici din punct de vedere emotional. Sunt diferiti si complementari. Este bine stiut faptul ca femeile sunt mai predispuse la depresii decat barbatii. Hormonii joaca, pare-se, un rol foarte important. Dovada: schimbarea dispozitiei in functie de faza ciclului menstrual sau in perioada menopauzei. Asa cum tot bine stiut este faptul ca barbatii sunt mult mai susceptibili la acte de violenta din cauza testosteronului.
Cum ne ingrijim?
Pentru a avea un creier in stare buna de functionare: faceti regulat exercitii de respiratie, fiti activi, faceti exercitii fizice si mentale, cititi, calculati, memorizati, mergeti la teatru, la cinema, inscrieti-va in asociatii. In orice caz, nu va izolati. Din ce in ce mai mult, statisticile arata ca la o persoana care practica o activitate fizica, riscul de Alzheimer este mai redus. Exercitiile fizice amelioreaza circulatia sangelui, dandu-le celulelor posibilitatea sa se oxigeneze mai bine si sa fie mai stimulate. Dar exista si alti factori chimici si hormonali activati de miscare, care joaca si ei un rol important.
Pe plan alimentar
Fiti atenti la alimentatie, nu neglijati zaharurile lente (cereale, fructe, legume). Creierul este cel mai mare consumator de zahar din organism.
Pe plan fiziologic
Ingrijiti-va psihicul: yoga, relaxarea sau gandirea pozitiva sunt exercitii mentale benefice, in masura in care sunt dirijate de persoane competente. Este util sa invatati sa va stapaniti emotiile, fara sa le blocati sau sa le deturnati, pentru a va conserva placerea de a trai si de a fi activi. Si daca in capul dvs. “lucrurile nu merg chiar cum ar trebui”, nu ezitati sa consultati terapeutii: homeopati, acupuncturisti, osteopati, sofrologi, care va pot ajuta sa armonizati relatiile dintre creierul si organele dvs. si viceversa. Si daca totusi nu reusiti sa rezolvati problema, apelati la un psihoterapeut sau la un psihiatru.
Nu exista spirit sanatos fara un corp sanatos. Din timpuri stravechi se spune “mens sana in corpore sano”, o minte sanatoasa intr-un corp sanatos. Dar nici corp sanatos nu exista fara un spirit sanatos. Un eveniment dureros nu se uita niciodata. Problema este sa-l acceptam, sa-l lasam sa intre in viata noastra, ca si cand ar face parte din ea. Cand ii pierdem pe cei apropiati, rana nu se vindeca niciodata. Chiar daca se mai sterge, ea ramane inradacinata pentru totdeauna in fibrele noastre. Dar suntem obligati sa facem o constatare: “Eu continuu sa traiesc, viata merge mai departe, trebuie sa accept aceasta moarte, pentru a-mi regasi echilibrul si armonia”. Si-atunci, de ce sa nu perpetuam gandirea si actele persoanelor care ne-au parasit? Sa actionam in memoria lor, sa le omagiem valoarea, sa readucem la viata perceptiile lor in micile lucruri obisnuite de zi cu zi. De exemplu, “el sau ea” aprecia peisajul marin sau montan, asa ca le privesc si eu cu placere si intensitate dubla…
sursa:bloguri.piatza.net