Orice durere a sufletului trebuie să fie privită ca un semnal de alarmă tot aşa cum orice durere a corpului ne arată că ceva nu este în regulă cu trupul nostru. Atunci cînd suferim, mă refer la suferinţele de ordin sufletesc, trebuie să eliminăm nu numai durerea, ci şi cauzele care au provocat-o. Durerea în sine este doar un sistem de avertizare. Nu durerea este inamicul! Nu trebuie să facem din ea ţinta principală a preocupărilor noastre. Ea ne anunţă doar că ceva nu este în regulă cu sufletul nostru şi mai ales cu mintea noastră. Nu durerea este adevărata problemă! Nu asupra ei trebuie să ne focalizăm atunci cînd suferim, ci asupra restabilirii armoniei şi sănătăţii sufletului prin „repararea" sau dezvoltarea minţii.
Rareori ne gîndim să cercetăm cauzele mai adînci ale suferinţei. E ca şi cum dacă ne-am înţepat într-un cui ruginit bandajăm rana fără să o dezinfectăm sau chiar fără să scoatem cuiul. Aceasta duce la septicemie şi moarte sigură. Modul în care îngrijim o afecţiune fizică trebuie să fie adoptat şi în privinţa afecţiunilor sufleteşti. Dacă te doare un dinte nu dai vina pe durere, ci pe o anumită dereglare a integrităţii şi sănătăţii dintelui. Chiar dacă iei un algocalmin pentru a ameliora durerea, cauţi în acelaşi timp să ajungi la dentist pentru a rezolva adevărata cauză a problemei. Similar trebuie să procedăm în privinţa tuturor durerilor sufleteşti. Ori de cîte ori suferim problema este în primul rînd în structura minţii noastre. Ceva nu mai este sau nici nu a fost vreodată în regulă cu o anumită parte a minţii. Eforturile noastre trebuie să fie orientate în direcţia însănătoşirii sau dezvoltării acelei părţi a minţii din cauza căreia am ajuns să suferim. Aceasta este adevărata cauză a suferinţei şi acesta este modul cel mai înţelept de a acţiona. Rareori cineva se gîndeşte că are vreo problemă cu integritatea minţii sale atunci cînd cineva sau ceva îl face să sufere. Ne dăm seama de acest lucru abia mai tîrziu după ce ne mai liniştim. Abia atunci spunem că a fost o prostie să suferim sau că am suferit din prostie.
Un om adevărat învaţă din propria sa experienţă şi de la un moment dat încolo ştie că, dacă a ajuns să sufere înseamnă că ceva nu funcţionează cum trebuie în mintea sa. În general vorbind, un om suportă să-l faci în fel şi chip, însă foarte greu acceptă să-i spui că nu-i prea deştept, mai ales atunci cînd suferă. Acceptându-şi limitările va şti cum să îndrepte lucrurile. Dacă el consideră că durerea pe care o resimte se datorează numai şi numai unor cauze exterioare nu va avea şansa să se transforme, să se îmbunătăţească şi totodată să se protejeze împotriva durerilor viitoare. "arta de a trai" psihologie
-->
Răspunsuri
Nu stiu de ce tuturor ne place sa ne torturam singuri, dar asta facem,incepem ziua imaginandu-ne in avans toate nenorocirile ce ar putea sa se abata asupra noastra in urmatoarele ore.De fapt ne torturam singuri si ne provocam cu buna stiinta sau inconstient aceasta tortura.Fiecare om are un rezvor inepuizabil de creativitate, momentan blocat. Micsorand frecventa undelor cerebrale prin relaxare, , gasim calea de acces la acest rezervor. Incetinind undele cerebrale, activezi emisfera cerebrala dreapta. Ea reprezinta legatura noastra cu functia creativa, deoarece cu ajutorul ei vizualizam si cream astfel ceea ce vrem. Inclusiv propria atitudine, propria imagine, propria viata.Chiar dc nu suntem pe deplini constienti, mintea subconstienta receptioneaza mesajul, iar aceasta perioada a vietii este re-creata incet – incet, un timp fara ego.Suntem o planeta cuprinsa de insomnie, iar chestia asta ne pune in pericol cariera, viata sexuala si activitatea in orice domeniu.
Motto: “Din viaţă rămânem doar cu 2 mari acumulări pozitive: cunoştinţele ştiinţifice din toate domeniile, care ne ajută să fim mai buni decât ieri şi faptele de iubire morale. ” (Valeriu Popa)