Postat de Lenuş Lungu pe Septembrie 17, 2010 la 10:23
Frustrarea desemnează două fenomene : fie împiedicarea cuiva să-şi realizeze un drept sau o dorinţă, fie starea psihică ce rezultă din acest blocaj. Prin blocaj se înţelege un obstacol care este recunoscut şi este trăit ca atare de persoana respectivă. Există blocaje subiective (ţin de persoana frustrată) şi obiective. De asemenea, ele pot avea un caracter permanent (de exemplu, vederea mai slabă) sau temporar. Reacţiile faţă de aceste blocaje ar fi : 1. Eliminarea blocajului. Când o furtună mă împiedică să ajung la un concert, iau un taxi cu ajutorul căruia ajung la timp. Desigur există şi soluţii mai complicate. 2. Ocolirea obstacolului. Un funcţionar ar vrea să avanseze într-un post mai bine plătit, însă, în instituţia sa, are un coleg mai bun. Atunci se transferă la altă firmă, unde nu există un rival potenţial. 3. Reacţii compensatorii. Sunt însă multe cazuri când nu este posibilă nici eliminarea, nici ocolirea barierei. Atunci, uneori, apare: a. Substituirea motivului, cum e cazul unui student îndrăgostit de o colegă care se marita cu altcineva. Aceasta frustrare puternică îl face pe tânăr să-şi înzecească eforturile profesionale şi să devină o personalitate în domeniul său. Dacă iubirea sa ar fi fost satisfacută, probabil că nu ar fi ajuns la o asemenea performanţă. Alfred Adler a subliniat acest gen de reacţii: oamenii care au o inferioritate vădită tind să şi-o compenseze, căutând să-i domine pe ceilalţi într-un domeniu sau altul. b. În alte cazuri se substituie obiectul reacţiei. Şeful de serviciu admonestează un funcţionar mărunt (fără a fi vinovat). Acesta se înfurie, dar nu îndrăzneşte să reacţioneze. Întors acasă, pornind de la o vină imaginară, îşi descarcă nervii pe soţie şi pe copii. 4. Reacţii de apărare a eului. Termenul a fost creat de Sigmund Freud. a. Refularea este actul prin care negăm complet un conflict şi motivul său principal. În practica psihanalizei se cunosc multe asemenea cazuri: o femeie vine la medic din cauza unor tulburari (ticuri, obsesii). Povestindu-şi viata, rezultă că nu a avut nici un fel de viaţă sexuală, ea negând existenţa unor trebuinţe de ordin senzual, erotic. Psihanalistul, cu mult tact, reuşeşte să o convingă să se casătorească. Dupa aceea, toate tulburarile nevrotice au dispărut. b. Compensarea prin fantezie. Când cineva are insuccese repetate sau se loveşte de bariere insurmontabile, se consolează oarecum în visare. Violonistul ratat visează că dă concerte de mare succes. Faptul devine periculos când e însoţit de consumul de alcool sau de droguri. c. Identificarea. Adultul care a dorit în tinereţe să studieze medicina şi nu a reuşit, se identifică cu fiul său şi face toate eforturile pentru ca acesta să realizeze cariera visată de el. d. Proiecţia. Când e vorba de o barieră subiectivă, deficienţa este uneori atribuită altuia, proiectată asupra lui, astfel încât să i-o poată reproşa. Mincinosul care şi-a îndepărtat prietenii îi acuză pe ceilalţi de nesinceritate. e. Raţionalizarea este un mod de gândire eronat, în sensul atribuirii de motive superioare unei conduite reprobabile. Un membru al unui partid nazist îşi denunţă fratele de a fi înlesnit fuga unui evreu. El o face cu convingerea că a contribuit la triumful cauzei, când, în fond, la baza a stat ura împotriva fratelui (preferat de părinţi). f. Atitudinea reacţionala o constatam atunci când cineva, împiedicat să-şi realizeze o dorinţă, acţionează într-un sens contrar ei. Când mama îi interzice băiatului să meargă la cinema, el se înfurie şi începe să înveţe. Stresul se referă atât la situaţia, factorul care ameninţă pe cineva, cât şi la starea fizică şi psihică ce rezultă. Conflictele se nasc atunci când, simultan, apar mai multe tendinţe în relaţie cu diferite alternative şi când intensitatea lor e relativ egală. K. Lewin a descris trei tipuri de conflicte posibile: l Evitare-evitare, când ambele alternative sunt negative. Un elev nu şi-a făcut tema la un profesor exigent. Totuşi alternativa de a nu se duce la şcoală atrage supărarea şi/sau pedeapsa părinţilor. Ambele perspective sunt sumbre. 2 Apropiere-evitare. Tânăra care vrea să se căsătorească, dar logodnicul pleacă pentru mult timp în străinătate şi căsătoria ar însemna să renunţe la studiile sale la care ţine mult. 3 Apropiere-apropiere. O fată este cerută în căsătorie de doi pretendenţi. Amândoi sunt persoane respectabile şi ea îi preţuieşte deopotrivă. Se citează un asemenea caz în care tânăra a căzut într-un somn apăsător, din care nu reuşea să se trezească. Un factor care duce la eliminarea stresului şi a frustrării este visul care se derulează în timpul somnului . Somnul este un repaus periodic al organismului, al organelor de simţ şi al mişcărilor în timpul căruia corpul îşi reface forţele. Ritmul de veghe (circadian) este în genere alert, ritmul de somn (micterian) este lent şi superficial. Dupa 1960 s-a lărgit şi înnoit optica asupra somnului. Se vorbeşte printre altele de “oboseala sinaptică” a neuronilor şi de “slăbirea centrilor de trezie” (vigilitate) din sistemul reticulat activator şi de intrarea în acţiune a “centrilor somnului”. Există cel puţin două sisteme antrenate în somn: unul al somnului propriu-zis, al 2 lea al activităţii onirice (vis). În somn este implicat sistemul histochimic (ce conţine monoamine ca: serotonina, noradrenalina etc.). Caracteristicile somnului se analizează prin intermediul actogramelor. Acestea relevă patru faze: o fază de dormire, una de somn lejer, una de somn profund şi una traversată de vise. Adormirea, ca prima fază, dureaza câteva minute, numindu-se şi faza pre-dormitară. În această fază se surprinde ritmul alfa (al stării de veghe). În stadiul al 2 lea apare activitatea mai lentă a creierului, asociată cu momente Spidles (de la 12 la 14 Hz). În stadiul al 3 lea apar undele theta şi delta (somn profund), iar în faza a 4 a (somn foarte profund) apar undele delta de amplitudine mare (2-3 Hz). În fapt, aceste faze se pot reduce la două, una de mişcări lente şi alta de mişcări rapide ale ochilor . A 2 a corespunde viselor şi fenomenelor denumite somn paradoxal. Acesta se însoţeşte de mişcări oculare agitate (electroencefalografia între 2 şi 6 cicluri/s), salve cu urme de unde afla, însă cu linişte electronicografică (musculară) cu unele modificări de ritm cardiac şi respirator. Timpul visului e cam de +/- 50-100 minute în 5 perioade. Fazele REM au tendinţa de a fi mai lungi spre dimineaţa şi reprezintă cam 20-25% din somnul total. Există multe soluţii pentru calmarea stresului (mai multe tipuri de medicamente) dar dintre toate cel mai sănătos rămâne somnul . extras din psihologie.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri