Gândirea

[Lenuş Lungu]

Definitie: Gandirea este procesul psihic cognitiv de reflectare mijlocita si generalizare abstracta – sub forma notiunilor si rationamentelor a insusirilor comune, esentiale si necesare ale obiectelor si a relatiilor logice dintre ele. Gandirea - Structura si dinamica psihicului uman ni se dezvaluie din trei perspective distincte: pe de o parte din doua perspective particulare, pe de alta parte dintr-o perspectiva unica. Prima consta in considerarea psihicului uman in cadrul raportului “individ uman-realitate inconjuratoare", iar a doua in cadrul raportului “individ uman-societate"; impreuna ele dau o perspectiva integrala. Gandirea - In cadrul raportului “individ uman-realitate inconjuratoare" psihicul ne apare ca activitate psihica, caz in care avem de-a face cu structura si dinamica activitatii psihice. In cadrul raportului “individ uman- societate", psihicul ne apare ca sistem de insusiri psihice ale individului ca fiinta sociala. In cazul primului raport, individul uman ne apare ca individ singular, iar psihicul ca apartinand pur si simplu individului uman. Gandirea - In cadrul activitatii psihice distingem doua categorii: 1.procesele psihice; 2. insusirile psihice. Procesele psihice sunt interactiuni proprii raportului dintre individ si realitatea inconjuratoare. Procesele psihice sunt impartite in trei categorii: - procese psihice cognitive (de cunoastere), - procese psihice afective, - procese psihice reglative (involuntare si voluntare). Din categoria proceselor psihice cognitive fac parte senzatiile, perceptiile, reprezentarea, imaginatia si gandirea. Toate aceste procese psihice formeaza intelectul. Procesul psihic cognitiv superior (intelectual) prin intermediul operatiilor de analiza si sinteza, abstractizare si generalizare obtine produse sub forma ideilor, conceptelor si rationamentelor se numeste gandire. Cognitia este termenul folosit de psihologi pentru a descrie gandirea, modul in care acumulam si manipulam cunostintele. Psihologii cognitivisti studiaza gandirea, felul in care oamenii invata, organizeaza cunostintele, rezolva problemele. Psihologii intr-un mod mai larg, definesc gandirea ca fiind manipularea reprezentarilor mentale ale informatiilor. Manipularea se refera in general la orice transformare, combinare sau modificare a prezentarilor mentale. Reprezentarile mentale pot lua forma cuvintelor, a sunetelor a imaginilor vizuale, a actiunilor. Informatia se refera la semnificatia sau sensul acordat modificarilor energiei din mediul inconjurator. Rezultatele proceselor psihice prin care se realizeaza reflectarea doirecta, nemijlocita a realitatii obiective au caracter intuitiv; ele sunt desemnate prin termenul generic de imagine psihica. Produsul psihic intuitiv are ca obiect fie o insusire izolata a entitatii, fie insusirile globale ale acesteia. Produsul psihic intuitiv este de doua categorii. Exista produs psihic intuitiv prin care lucrul este redat in conditii in care reflectarea este realizata in cadrul unui raportnu numai direct, nemijlocit dintre subiect si lucru, ci si actual, semnalul care a fost emis de lucru fiind actualmente in contact cu receptorii. Exista, insa, produs psihic intuitiv prin care lucrul, desi este redat in conditiile in care reflectarea este realizata in cadrul unui raport direct, nemijlocit dintre subiect si lucru, acest raport, nu mai este efectiv prezent, ci dimpotriva, este un raport care in mod efectiv a avut loc doar in trecut. Definirea si cararacterizarea gandirii Termenul de gandire este utilizat, de multe ori, in viata de zi cu zi in sens diferit de cel pe care-l are in psihologie. Gandirea este nivelul cel mai inalt de prelucrare si de integrare a informatiei atat despre lumea externa cat si despre noi insine. Definitie: Gandirea este procesul psihic cognitiv de reflectare mijlocita si generalizare abstracta sub forma notiunilor si rationamentelor a insusirilor comune, esentiale si necesare ale obiectelor si a relatiilor logice dintre ele. Gandirea: - Are un caracter mijlocit ea nu opereaza direct asupra realitati, ci asupra informatiilor furnizate de perceptii si reprezentari; - Are un caracter general-abstract opereaza cu concepte si operatii logice; - Se organizeaza in sistem multifazic se intinde pe toate cele 3 coordonate temporate; - Are capacitatea de a rezolva probleme. Structura psihologica interna a gandirii Din punct de vedere structural gandirea poate fi: definita,pe rand, ca: a) Sistem de notiuni, de judecati si de rationamente (latura de continut); b) Sistem de operatii (latura relationale); c) Sistem de produse (latura operatorie a procesului); Psihologul american J.P.Guilford, a propus un model larg acceptat al structurii gandirii, alcatuit din 3 elemente: a) Operatii: evaluare, gandire convergenta, gandire divergenta, memorie, cognitie; b) Continuturi: comportamental, semantic, simbolic si figural; c) Produse: unitati, clase,relatii,sisteme,transformari si implicatii. Rezulta o structura multifunctionala a gandirii alcatuita din 5 x 4 x 6 = 120 de patternuri,definite simultan pe baza a trei criterii: operatii, continuturi si produse. Pornind de la modelul de mai sus, Guilford a pus in evidenta patru trasaturi principale ale procesului global al gandirii. 1) Flexibilitatea (modidificarea prompta a unghiului de abordare a unei probleme); 2) Fluiditatea sau cursivitatea (densitatea ideilor, opiniilor, solutiilor in unitatea de timp); 3) Originalitatea (gradul de noutate al produselor); 4) Elaborarea (gradul de completitudine si elaborare a proceselor gandirii umane). A. Gandirea ca sistem de notiuni, judecati si rationamente Unitatea informationala de baza a gandirii este notiunea spre deosebire de perceptie si reprezentare, notiunea nu se aseamana cu obiectul, este loc de intalnire intre diverse dimensiuni conceptuale. Dupa modul in care satisfac criteriile esentialitatii si necesitatii, obtiunile pot fi: a) empirice sau cotidiene / limitate, saracacioase, subiective, etc. b) stiintifice. Dupa isusirile pe care le reflecta, notiunile pot fi: a) concrete; b) abstracte. Principilor si a legilor generale in analiza si explorarea relului,in diversitatea laturilor si formelor sale particulare. B. Operatiile industriale se realizeaza in doua forme: 1. algoritmica o succesiune strict determinanta a secventelor a carei espectare conduce, in mod necesar, la obtinerea rezultatului preconizat. 2. euristica se desfasoara aborescenta, in evantai, a cautarilor si a transformarilor. Se poate vorbi despre o euristica a reprezentativita si una a disponibilitatii. C. Gandirea ca sistem de produse Intelegerea este functia esentiala a gandirii, nucleul tare al activitatii de cunoastere in plan individual, de a depinzand desfasurarea ulterioara a celorlalte faze: - Interpreatea; - Explicarea; - Teoretizarea. Intelegera contribuie la formarea memoriei semantice, la sistemul erarhizat al notiunilor => intelegerea de noi situatii si solutionarea de probleme complexe. Gandirea ca proces de rezolvare a problemelor Problema este un obstacol de ordin informational-cognitiv, pe care gandirea il intalneste pe traiectoria sa, de la o situatie initiala la cea finala. Problema se defineste prin trei elemente: - Starea initiala sau punctul de plecare - Scopul problemei sau starea finala Judecata este o structura informationala mai complexa, care reflecta obiectul in relatia cu alte obiecte. Rationamentul este o operatie a gandirii si o structura discursiva erarhizata, in care se porneste de la anumite date si se obtin altele noi. Gandirea ca sistem de operatii Componenta operatorie a gandirii consta dintr-un ansamblu de actiuni siprocedee mintale de transformare a informatiilor si a notiunilor in vederea obtinerii unor cunostinte noi sau a rezolvarii de probleme se pot distinge doua tipuri de operatii: - fundamentale - instrumentale Operatii fundamentale sunt: 1. analiza operatie de descompunere, in minte a unui obiect in elementele sale componente si de apreciere a semnificatiei fiecarui element in cadrul intregului; 2. sinteza consta in reconstituirea, in minte a unui obiect, intreg in elemente sau insusirile date izolat; 3. comparatia presupune evidentierea pe plan mintal a asemanarilor si a deosebirile esentiale ale obiectelor si ale fenomenelor, pe baza unui criteriu; 4. abstractizarea operatie de selectie ce consta in relevarea si retinerea unor insusiri sau relatii si lasarea in afara a altora considerate esentiale si accidentale; 5. generalizarea operatie de sinteza superioara care presupune extinderea rezulatatului sintezei notiune-principiu-lege asupra tuturor cazurilor particulare care poseda insusirile date; 6. concretizarea (individualizarea) operatie de aplicare a notiunilor; 7. actiunile sau operatiile care conduc de la starea initiala la cea finala. 1) Dupa cunoasterea elementului care-o alcatuiesc, o problema poate fi: - bine definita; - slab definita. 2) Dupa operatiile prin care se pot rezolva problemele,acestea pot fi: a) probleme de rearanjare a elementelor ; b) probleme de structurare a elementelor; c) probleme de transformare. Rezolvarea unei probleme presupune mai multe etape: 1. reformularea sau simplificarea problemei este foarte importanta, deoarece da specificarea starii initiale si a celei finale, depinde coincidenta dintre solutia gasita si cea asteptata; 2. avansarea ipotezelor - cu privire la modul de rezolvare, unde se utilizeaza strategii algoritmice daca problema este simpla sau familiara, daca problema este noua sau complexa se vor utiliza strategii euristice bazate pe incercare si eroare; 3. testarea ipotezelor executarea efectiva a operatiilor care le solicita problema; 4. verificarea - presupune compararea rezultatului obtinut cu starea finala, solicitata de problema; 5. reluarea mersului rezolutiv daca rezultatele nu sunt cele asteptate. Tipologia gandirii Pe baza raportului analitic- sintetic, avea tipul de gandire: a) analitic caracterizat prin predominarea functionala a analizei, prin centrarea pe detalii, pe disocieri succesive, operand in profunzimea lucrurilor b) sintetic caracterizat prin predominarea funtionala a sintezei, prin centrarea pe ansamblu, pe sistem, pe intreg, pe subestimarea detaliilor surprizand generalul si universalul din lucruri. Pe baza raportului dintre concret si intuitiv, avem tipul de gandire: a) intuitiv-concret unde predomina capacitatea de operare in sfera sarcinilor si a situatiilor concrete,intuitive, bazandu-se permanent pe imagini sau schem figurate (perceptii si reprezentari); b) abstract-formal unde predomina capacitatea de a opera in sfera constructiilor teoretice pure, a structurilor logico-simbolice, desprins de orice suport intuitiv, imagistic. In functie de tipul de gandire dominant, avem tipul de gandire: a) divergent lasa liber imaginatia sa multiplice ipotezele si solutiile, fiind vorba de concretivitate; b) convergent urmeaza o linie deja trasata, recurgand la solutii model incarcate de logica. Dupa demersurile logice implicate, avea tipul de gandire: a) inductiva; b) deductiva; c) analogica. Apartenenta la un tip sau altul de gandire este conditionata atat genetic, cat si educational. Gândirea reprezintă nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a informaţiei despre lumea externă şi despre propriul nostru EU. Prin ea se realizează saltul calitativ al activităţii de cunoaştere de la particular la general, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a existenţei obiectului la interpretarea şi explicarea lui legic-cauzală, se face trecerea de la procesele psihice cognitiv senzoriale la cele cognitiv superioare.Prin urmare, gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi generalizat-abstractă - sub forma noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor - a însuşirilor comune, esenţiale şi necesare ale obiectelor şi a relaţiilor legice, cauzale între ele.Caracterul mijlocit al gândirii constă în aceea că ea operează nu direct asupra realităţii, ci asupra informaţiei furnizate de percepţii şi reprezentări. Desfăşurarea ei presupune întotdeauna fie existenţa unei informaţii care se extrage în prezent în cadrul contactului senzorial cu obiectul, fie a unei informaţii evocate din tezaurul memoriei. În acest fel, chiar produsele unei activităţi a gândirii devin, la rândul lor, obiect al unui proces ulterior de gândire. Dar, cum rezultă şi din definiţia de mai sus, deşi elaborarea gândirii este precedată de formarea experienţei şi schemelor perceptive, şi a sistemului de reprezentări, ea nu este o continuare în linie dreaptă a acestora, ci apare ca un moment de discontinuitate, de salt, de restructurare calitativă a mecanismelor şi principiilor comunicării informaţionale a omului cu lumea externă. Caracterul general-abstract al gândirii rezidă în aceea că ea se desfăşoară permanent în direcţia evidenţierii însuşirilor generale şi esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor, şi a subordonării diversităţii cazurilor particulare unor modele ideale generale – noţiuni, principii, legi. Gândirea se organizează ca un sistem multifazic, întinzându-se pe toate cele trei coordonate temporale: trecut, prezent şi viitor. Ea realizează o permanentă corelare între diversele momente şi stări ale obiectului: foloseşte informaţia despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui, integrează informaţia despre trecutul şi prezentul obiectului pentru a determina starea lui în viitor. Ea realizează o reflectare de tip predictiv, anticipativ, pe lângă funcţia interpretativ-explicativă, dobândind şi o funcţie creatoare: elaborarea de modele, proiecte şi planuri ideale pe baza cărora, în cursul activităţii practice, se realizează noi obiecte, noi configuraţii ale mediului înconjurător. Fiind procesul de cunoaştere de rangul cel mai înalt, care asigură pătrunderea în esenţa lucrurilor, înţelegerea relaţiilor logice dintre acestea, explicarea şi interpretarea lor, şi care face posibilă rezolvarea problemelor complexe, de ordin teoretic şi practic, gândirea ocupă un loc central în sistemul psihic uman. Atributul centralităţii este conferit gândirii nu numai de faptul că se bazează pe celelalte funcţii şi disponibilităţi ale subiectului (trecând succesiv de la fenomen la esenţă, de la particular la general, de la concret-intuitiv la abstract-formal), ci şi de faptul că ea acţionează ca un adevărat mecanism de comandă-control asupra celorlalte procese psihice, organizându-le, modificându-le în concordanţă cu criterii şi exigenţe logice obiective: într-un cuvânt, le conferă dimensiunea raţionalităţii. De asemenea, centralitatea gândirii în cadrul sistemului psihic uman se demonstrează şi prin aceea că trăsăturile şi funcţiile conştiinţei îşi găsesc expresia cea mai înaltă în structura şi dinamica ei. Conţinutul informaţional al gândirii Gândirea este un proces de cunoaştere, alături de senzaţii, percepţii, reprezentări, memorie, imaginaţie. Procesele de cunoaştere au un punct comun în reflectarea realităţii – ele reflectă aspecte, laturi, însuşiri ale realităţii. Dar, în timp ce procesele senzoriale reflectă însuşiri concret intuitive, accesibile simţurilor, gândirea reflectă însuşiri esenţiale (invarianţi cognitivi). Un invariant cognitiv exprimă ceea ce este comun, constant, invariabil şi definitoriu pentru o întreagă categorie de obiecte sau fenomene. Însuşirile concret intuitive fiind accesibile simţurilor, ne apar aşa cum sunt ele. În schimb, gândirea trece dincolo de aparenţă la esenţă, dincolo de particular la general. Însuşirile esenţiale sunt impalpabile, inaccesibile simţurilor. În schimb, sunt accesibile simţurilor prin intermediul unor operaţii complexe de abstractizare şi generalizare. Însuşirile esenţiale sunt extrase din realitate, îndepărtându-se tot ceea ce este conjunctural, contextual, neesenţial. Reflectarea din gândire este o reflectare multiplă, mijlocită prin intermediul cunoaşterii perceptive, a reprezentărilor, a experienţei acumulate, dar mai ales prin intermediul cunoaşterii ştiinţifice. Limbajul este un factor mijlocitor şi un mecanism de integrare şi vehiculare a informaţiei. Reflectarea din gândire, spre deosebire de cea din procesele senzoriale, se desfăşoară pe axa timpului, între trecut, prezent şi viitor. Gândirea îşi extrage conţinuturile din stocurile memoriei, le reactualizează selectiv în raport cu cerinţele prezentului şi emite predicţii cu privire la viitor. Reflectarea din gândire prezintă un grad înalt de libertate, astfel încât se poate deplasa nu numai pe axa timpului, ci şi pe verticala cunoaşterii. Funcţiile gândirii Gândirea are o funcţie cognitivă, având rolul esenţial în cunoaşterea abstractă, formală a realităţii. În baza acestei funcţii, gândirea realizează trecerea dincolo de aparenţă la esenţă, dincolo de formă la conţinut. O a doua funcţie este cea adaptativ reglatorie. Gândirea are un rol central în sistemul psihic uman. Pe de o parte, gândirea valorifică rezultatele celorlalte activităţi şi procese psihice, fiind multiplu mijlocită. Pe de altă parte, gândirea valorizează, dezvoltă şi perfecţionează celelalte procese psihice. În acest mod, se dezvoltă formele complexe ale percepţiei şi observaţia, reprezentările generale, memoria logică, imaginaţia reproductivă, motivaţia cognitivă etc. Structurile operatorii ale gândirii Gândirea este procesul psihic care dispune de cel mai vast sistem de structuri operatorii, fiind procesul psihic maximal operaţionalizat. Operaţiile fundamentale ale gândirii sunt: analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea, abstractizarea şi concretizarea. Produsul gândirii Gândirea se finalizează prin concepte, judecăţi, raţionamente, prin sisteme cognitive încheiate. Unitatea de bază a gândirii este noţiunea – integrator categorial care selectează şi sistematizează însuşirile esenţiale, logice şi necesare, cu privire la o întreagă clasă de obiecte sau fenomene. Structura de conţinut a procesului gândirii nu este o simplă înlănţuire de noţiuni luate separat, ci un sistem de relaţionare logică a noţiunilor în judecăţi şi a acestora în raţionamente. Judecata este o structură informaţională mai complexă, care reflectă obiectul în relaţie cu alte obiecte sau dezvăluindu-i anumite însuşiri, care în noţiunea luată separat sunt ascunse. Raţionamentul este o structură informaţională discursivă şi ierarhizată, în care gândirea porneşte de la anumite date (judecăţi) şi ajunge la obţinerea altora noi (concluzii). Cel mai important aspect psihologic al noţiunii ca produs al gândirii este trăirea ei în plan subiectiv ca semnificaţie. A gândi înseamnă a înţelege, a pătrunde semnificaţia noţiunilor cu care operăm. Altfel, noţiunile nu sunt decât, cel mult, etichete verbale lipsite de conţinut. psihologie