Gândul bun

„Aveţi încredere în propriile forţe! Bazaţi-vă pe aptitudinile dvs.! Nu puteţi dobândi nici succesul, nici fericirea râvnite fără o doză modestă, dar legitimă de încredere în capacitatea de care dispuneţi. Nu puteţi reuşi decât dovedind o încredere reală în dvs. inşivă.”

Astfel debutează cartea de mare succes a doctorului  Norman Vincent Peale, intitulată „Forţa gândirii pozitive”.

Deşi de această dată mi-aş fi dorit să scriu un articol despre un cu totul alt subiect, anumite circumstanţe m-au determinat să adopt o schimbare de optică în dorinţa de a veni în sprijinul acelor persoane care nu au cunoscut până acum puterea nemărginită a gândului bun.

Poate că motivaţia mea pare una nefondată, însă, dacă mă uit în jurul meu nu de puţine ori văd oameni frustraţi, nemulţumiţi, cu priviri „negre şi întunecate” şi cu o gândire preponderent negativă.

Ceea ce doresc să le fac cunoscut este faptul că viaţa noastră depinde într-o mare măsură de maniera în care ne fabricăm gândurile. Gândul este cel care ne modelează viaţa, el ne poate aduce realizări, împliniri, dar şi insuccese sau dezamăgiri. Cu alte cuvinte, cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi viaţa… după cum spunea şi un mare maestru indian Swuami Shivananda:

„Omul seamănă un gând şi culege o acţiune
Omul seamănă o acţiune şi culege un obicei
El seamănă un obicei şi culege un caracter
Semănând un caracter el culege un destin.”

 

 

Gândirea pozitivă reprezintă o modalitate raţională de abordare a problemelor, implică luarea unor decizii creatoare, bazându-se pe încrederea în posibilităţi, chiar şi atunci când faptele indică contrariul. Dacă despre gândirea pozitivă am putea spune faptul că este o capacitate înăscută de a determina rezultatele dorite gândind pozitiv, gândirea negativă  este în mare parte învăţată şi se datorează de obicei eşecurilor ce au fost întâmpinate de o persoană de-a lungul vieţii. O caracteristă comună între cele două „dimensiuni” este aceea că atât gândurile pozitive cât şi cele negative se referă la fapte.

 

 

Scott  W. Ventrella în cartea sa „Forţa gândirii pozitive în afaceri” expune faptul că, omenii, în general atunci când aud sintagma „gândire pozitivă” găsesc ca termeni sinonimatici „a privi partea bună a lucrurilor”, „a vedea viaţa în roz”, „a fi vesel şi optimist”, „a fi rupt de realitate”.

O persoană care va gândi pozitiv va face ca lumea în care trăieşte să devină pozitivă. Va vedea în fiecare clipă o modalitate de a experimenta bucuria, savoarea sublimă a miracolului şi îşi va face chiar şi din problemele cotidiene un prilej de bucurie şi satisfacţie sufletească. Contrar acesteia, o persoană care va gândi negativ şi care nu va oferi o semnificaţie prea mare gândului bun, va vedea viaţa ca pe o înşiruire de insuccese, dezastre interminabile; cu alte cuvinte va fi un om trist pentru care întreg universul este jalnic.

Din această  ultimă categorie, fac parte  cel mai adesea persoane cu o stimă de sine scăzută, persoanele introvertite, cele care nu au o viaţă socială activă şi mai ales persoanele singure care simt lipsa unui partener de viaţă.

Gândurile negative sunt cauza unor dezechilibre organice care pot genera boli şi  de cele mai multe ori, tratamentul medicamentos este ineficient în a pune diagnosticul, deoarece problema îşi are rezolvarea la nivel mental. Astfel, gândurile negative pot genera afecţiuni atât biologice cum ar fi: dureri de cap, de stomac, angină pectorală cât şi afecţiuni la nivel psihic cum ar fi: depresia, anxietatea, frustrarea,stările de panică, etc.

 

 

Care sunt trăsăturile esenţiale ce caracterizează un adept al gândirii pozitive? Au fost identificate zece astfel de trăsături dintre care: optimismul, entuziasmul, credinţa, integritatea, curajul, încrederea în sine, hotărârea, răbdarea, calmul şi nu în cele din urmă concentrarea adică direcţionarea atenţiei către fixarea obiectivelor şi a priorităţilor.

Gândirea pozitivă este adesea confundată cu optimismul (termen ce derivă de la latinescul optimus, care înseamnă „cel mai bun, optim”). Deşi oamenii folosesc termenii  în mod alternativ, ei nu au acelaşi sens. Toţi cei care gândesc pozitiv sunt optimişti, dar nu toţi optimiştii gândesc pozitiv.

Care sunt momentele din viaţă în care e nevoie de puterea gândului bun? Exemplele ar putea fi nenumărate. Avem nevoie ori de câte ori suntem într-o sală de examene, atunci când suntem la un interviu pentru ocuparea unui nou loc de muncă, atunci când mergem la medic pentru soluţionarea unor probleme de sănătate sau de ce nu, chiar şi atunci când suntem la prima noastră întâlnire cu o persoană alături de care ne dorim să avem o relaţie.

De ce este necesar să gândim pozitiv? Aşa cum am menţionat şi anterior, gândirea pozitivă va influenţa în sens pozitiv calitatea destinului nostru, va constitui o adevărată sursă de energie pozitivă, dar mai ales un izvor de sănătate pentru trup şi suflet. Vindecarea stă în puterea gândului, mărturie fiind zecile de cazuri de persoane care s-au însănătoşit schimbându-şi modul de gândire. Astfel, gândind pozitiv vom avea şanse reale de a simţi gustul succesului, fie el de orice fel.  Dacă am analiza cu atenţie pe cei care sunt foarte norocoşi sau plini de succes în afaceri, carieră, dragoste sau o sănătate de invidiat vom  remarca faptul că toţi sunt plini de optimism şi încredere în ei înşişi.

Un lucru pe care îl ştiu aceşti adepţi ai gândirii pozitive, şi pe care ar trebui sa-l ştim şi noi, este acela că, un gând bun sau rău, îşi pune amprenta nu numai asupra celui căruia îi este destinat, ci în primul rând asupra celui care îl emite. Gândul atrage gânduri similare, amplificând astfel binele sau răul inţial, totul întorcandu-se asupra celui care îl transmite ca un bumerang.

 

 

Gândirea pozitivă având ca reprezentanţi pe Dale Carnegie, Joseph Murphy, Norman Vincent Peale, Napoleon Hill sau Erhard F. Freitag a generat de-a lungul timpului şi câteva probleme controversate. Psihoterapeutul german, dr. Giinter Scheich, unul din puţinii care a îndrăznit să critice această tehnică de gândire, prin cartea sa intitulată “Gândirea pozitivă îmbolnăveşte”, prezintă destul de amplu suferinţele unor “gânditori pozitivi”. Potrivit acestuia gândirea pozitivă exagerată reprezintă de fapt o sursă de alimentare a gândurilor negative. Deoarece se creează un cerc vicios între gândurile pozitive şi cele negative, acest lucru va produce daune sufleteşti destul de grave. “Orientarea către pozitiv”, aparent atât de favorabilă vieţii, este în realitate un act ostil pentru viaţă, deoarece nu acceptă decât latura plăcută a vieţii. În afară de aceasta, produce fantezii de omnipotenţă (omnipotenţă, termen derivat din latinescul omni potens, se traduce prin „toată puterea” sau prin „putere nelimitată”).

În încheierea acestui articol, chiar dacă îmi este cunoscut faptul că nu am atins toate aspectele de mare interes, în ceea ce priveşte un subiect destul de controversat, şi anume „gândirea pozitivă”, sper ca aceste informaţii prezentate să vină în sprijinul atât al persoanelor cu o gândire pozitivă exagerată cât şi a acelor adepte ale gândirii negative.

Îndemnul meu este să gândiţi pozitiv, dar să nu uitaţi niciodată de simţul realităţii!

 

Psiholog Delia Palade

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Informatii interesante si utile ,multumesc !

     

    JOSEPH  MURPHY spunea:

    1 Subconstiientul controleaza toate procesele vitale ale organismului si cunoaste raspunsul la orice  intrebare.

    2 Inainte de a adormi ,oferiti anumite sugestii pozitive ,armonioase subconstientului ,convingeti-va astfel de puterea sa miraculoasa.

    3 Tot ceea ce imprimati in subconstient se va exprima in lumea obiectiva sub forma de conditionari ,evenimente sau experiente.De aceea ,trebuie sa supravegheati orice idee si orice gand pe care il emiteti.

    4 Daca veti permite gandurilor sa se opreasca asupra obstacolelor si asupra dificultatilor ,atunci subconstientul va fi blocat ,neputand sa actioneze spre binele dumneavoastra.

    5 Puteti sa afectati ritmul normal ai inimii ,al plamanilor ori al celoalte organe  prin ganduri anxioase si teama constant intretinuta . Hraniti subconstientul  doar cu ganduri armonioase ,de sanatate si pace si atunci activitatea tuturor organelor va reveni la normal.

    6 Obisnuiti-va sa asteptati mereu ceva bun caci subconstientul va raspunde fidel acestui gand intretinut .

    7 Imaginati-va mereu un deznodamant  fericit ,solutionarea problemei cu care va confruntati , traiti pe deplin si cu anticipatie bucuria reusitei ,caci orice va imaginati sau simtiti cu toata fiinta va fi acceptat si realizat de catre subconstient .

    • Mulţumesc frumos Elena pentru minunata complectare.
  • Trebuie sa gandim pozitiv...suntem ceea ce gandim...multumim lenus,interesante si utile informatii ale acestui articol
Acest răspuns a fost șters.
-->