inceputuri ale logicii romanesti

[Lenuş Lungu]

Fondul de manuscrise slave din secolele XIII-XIX al Academiei Republicii socialiste Romane cuprinde, intre altele, scrieri de filozofie antica si medievala, printre care un insemnat numar de texte de logica. Prin depozitele si bibliotecile principale din tara noastra se mai gasesc, desigur, si alte manuscrise slave avand continut filozofic. Va trebuie sa ne intreptam atentia si spre acele manuscrise slave care s-au copiat in tarile romane si care se gasesc prin numeroase arhive si biblioteci in aproape toata Europa.In manuscrisul slavon nr. 72 alcatuit din 28 de caiete, fiecare din cate 8 foi de pergament, din Biblioteca Academiei,datand din secolul al-XIV-lea, se afla inclus si un scurt tratat de logica. Aceasta pare sa fie cel mai vechi text cu un astfel de continut care a ajuns pana la noi. Examinarea lui mai de aproape ne va ingadui sa ne facem o imagine mai clara si mai adecvata despre filozofia si logica pe care le-au cultivat carturarii romani de orientare slavona in perioada constituirii si consolidarii statelor feudale romanesti de sine statatoare.
Poate ca tocmai acest caracter de "manual, iar nu cercetare originala, a facut pe istoricii culturii romane sa lase la o parte examinarea unora dintre aceste scrieri, precum si a rolului lor in ansamblul preocuparilor filozofico-teoretice din cultura romana in vesmant slavon.
Cercetarea atenta a manuscrisului slavon de logica demonstreaza lipsa de temei a acestei lipse de interes sustinut privind studierea acestor manuscrise.
Relevand orientarea rationalista a preocuparilor de logica prezente in acest manuscris, autorul cartii schiteaza cateva idei interesante si originale despre contextul ideologic al secolului al-XIV-lea romanesc.
Lucrarea de fata este rezultatul activitatii intreprinse de cercetatorii Institutului de Filosofie si Psihologie "C. Radulescu-Motru" al Academiei Romane in colaborare cu specialisti in domeniul logicii de la institutii universitare si culturale de prestigiu din Romania. Scopul elaborarii prezentei Istorii a logicii romanesti a fost de a infatisa publicului interesat contributiile logicienilor romani la dezvoltarea disciplinei, incepand de la primele scrieri care s-au pastrat si pana azi.
Lucrarea slava pastreaza in intregime caracterul nominalist, formal si teoretic al logicii damaschiene. Acest lucru l-am putut observa prin reductiile si adaosurile ce le cuprinde, scrierea slava accentueaza caracterul mistic al logicii: fiintele isi au inceputul, numele si miscarea de la Dumnezeu; parintii bisericii au inlaturat "certurile filozofilor "cei vechi, stabilind solutiile logico-filozofice in functie de dogmele crestine. In aceasta conceptie substanta singura, in intelesul de totalitate a ipostazelor, are existenta naturala, iar esenta este la Dumnezeu.
Scopul lui Aristotel si al adeptilor sai, fie pagani, fie crestini, era de a lua in stapanire formele gandirii, de a face cunoscute criteriile prin care sa poata determina cazurile in care gandirea este corecta si cand anume ea nu este corecta.Unui scop similar ii este destinata si lucrarea slavona. Totusi aici se impune un corelativ important: autorul slav nu se ocupa de cercetarea si elaborarea formelor gandirii, ci se multumeste sa infatiseze pe scurt rezultate deja stabilite prin cercetare.
Este admis ca la Aristotel logica nu poate fi privita ca avand un caracter dominant psihologist, desi solutioneaza si unele momente de psihologia cunoasterii, mai ales in Analitice si in Despre interpretare, mai putin in Categorii. In schimb, ea prezinta un puternic aspect lingvistic, aspect ce s-a dovedit foarte dificil pentru cercetatorii din veacurile urmatoare. Se pare ca a fost dificil sa se stabileasca faptul ca Aristotel apreciaza corect legaturile intime dintre gandire si limbaj, ca in logica sa el porneste totdeauna de la distinctiile verbale curente, nu pentru a se opri la ele, ci pentru a putea pasi mai departe in sfera regulilor si legilor gandirii. Daca in clipa inceperii cecetarii se pare ca formele logice sunt subordonate structurii limbajului, gramaticii, apoi curand se observa cum nu se poate mai limpede ca lingvistica este subordonata formelor gandirii.
Judecand din punctual de vedere al problemei conditiilor, aspectul de manual al scrierii slavone confirm o data mai mult parerea ca ea era destinata unor invatacei, se adresa tinerilor care invatau carte spre a deveni capabili nu numai sa caligrafieye si sa copieze texte, ci oameni in stare sa alcatuiasca acte si scrisori, sa talmaceasca populatiei textile evanghelice, hrisovele duhovnicesti sau scrisorile negustorilor, sa militeze, ca preoti si calugari, impotriva ereziilor si impotriva catolicismului militant.