Freud adopta initial a doua varianta, in descrierea de tip neurologoc a manifestarilor psihopatologice. El este fascinat de posibilitatea de a cladi o "psihologie" pe baze pur neurologice. Produsul acestei incercari este "Schita unei psihologii stiintifice", al carei manuscris este trimis lui Fliess in septembrie-octombrie 1895.
Este o ambitioasa incercare de a explica intregul comportament normal si patologic prin doua entitati materiale: neuronul si "cantitatea libera", o energie fizica sau chimica neprecizata. Nu era aici necesara postularea directa a unor procese psihice inconstiente; totusi unul dintre postulatele de baza din "Schita" este acela ca "memoria este incompatibila cu constiinta".
Esenta procesului de refulare nu consta in suprimarea, in anularea unei reprezentari ce reprezinta o pulsiune, ci consta in a o impiedica sa devina constienta. Spunem atunci ca ea s-ar gasi in starea de "inconstienta"; trebuie insa sa aducem destule dovezi in favoarea faptului ca ea poate produce si in mod inconstient efecte, chiar si pe acelea care ajung in cele din urma constiente. Tot ceea ce a refulat trebuie sa ramana inconstient, insa noi vrem sa stabilim inca de la inceput ca ceea ce e refulat nu acopera tot ceea ce e inconstient. Inconstientul are o cuprindere mai mare; ceea ce e refulat e o parte din inconstient.
Justificarea INCONSTIENTULUI dupa Freud
A accepta un psihic inconstient si de a lucra cu aceasta supozitie in mod stiintific ne va fi contestata din mai multe puncte de vedere. Insa, impotriva acestora putem spune ca admiterea inconstientului este necesara si legitima, si ca detinem mai multe dovezi, pentru existenta lui. El este necesar fiindca datele constientului sunt in mare masura lacunare; atit la cei sanatosi, cit si la cei bolnavi se produc frecvent acte psihice ce presupun, pentru explicarea lor, alte acte, despre care constientul insa nu mai poate spune nimic. Exemple de asemenea acte nu sunt numai actele ratate si visele in cazul celor sanatosi, iar in cazul celor bolnavi tot ceea ce nu mim simptom psihic si fenomen obsesional. Toate aceste acte constiente ramin incoerente si neintelese, in caz ca dorim sa pastram exigenta ca noi sa aflam numai prin intermediul constientului tot ceea ce se petrece in actele psihice; aceleasi acte se ordoneaza, insa intr-un context ce poate fi expus, daca interpelam actele inconstiente accesibile. Cistigul de coerenta si de sens este insa un motiv foarte justificat care s-ar cuveni sa se faca sa depasim experinta nemijlocita. Daca insa se mai dovedeste ca pe admiterea inconstientului se poate cladi o actiune plina de succes prin care noi influentam in mod relevant cursul proceselor constiente, atunci am dobindit o dovada incontestabila pentru existenta a ceea ce a fost admis. Trebuie sa se sustina, atunci, punctul de vedere conform caruia nu e nimic altceva ecit o aroganta nejustificata sa ceri ca tot ceea ce se petrece in psihic sa trebuiasca sa devina cunoscut si constiintei.
Putem sa afirmam, mai de parte, in sprijinul admiterii unei stari psihice inconstiente, ca in fiecare moment constiinta nu cuprinde decit un mic continut, in asa fel incat cea mai mare parte a ceea ce numim noi cunoastere constiente trebuie sa se afle oricum, in cele mai lungi perioade in stare de latenta, asadar intr-o stare de inconstienta psihica. Conflictul cu inconstientul ar deveni, luind in considerare toate amintirile noastre latente, complet neinteligibil. Ne lovim atunci de obiectia conform careia aceste amintiri latente nu mai trebuie desemnate drept psihice, ci ele ar corespunde resturilor din procesele somatice din care poate aparea din nou psihicul. Este foarte usor de replicat ca, dimpotriva, amintirea latenta este un reziduu indubitabil al unui proces psihic Dar, e mai important insa sa lamurim faptul ca obiectia se bazeaza pe echivalarea constientului cu psihicul - echivalare tacita, dar fixata totusi din capul locului. Echivalarea poate fi ori un petitio principii, care nu accepta intrebarea daca tot ceea ce e psihic trebuie sa fie si constient, sau o chestiune de conventie, de nomenclatura. In cea din urma postura ea este, fireste, irefutabila ca orice conventie.
Concepţia lui Carl Jung despre inconştientul colectiv se bazează pe experienţa sa cu bolnavii schizofrenici de pe vremea cînd lucra la spitalul de psihiatrie Burgholzli şi cu propriul său inconştient din perioada confruntării cu imaginile şi viziunile interioare.
Deşi Jung a urmat iniţial teoria freudiană a inconştientului, ca strat psihic format din dorinţe refulate, mai tîrziu îşi va dezvolta propria teorie în care introduce noi concepte. Cel mai important dintre ele este arhetipul.
Arhetipurile constituie structura inconştientului colectiv - ele sînt dispoziţii înnăscute de a experimenta şi reprezenta situaţii şi conduite specifice umane. Astfel, relaţia mamă-copil este guvernată de arhetipul maternal (la copil). Tată-copil - de arhetipul paternal. Naşterea, moartea, puterea şi declinul sînt controlate de asemenea de arhetipuri (vezi în acest sens arhetipul eroului). Experienţele religioase şi mistice sînt şi ele guvernate de arhetipuri. Cel mai important dintre toate, Sinele , este arhetipul centrului persoanei psihice, totalitatea sau completitudinea ei.
Arhetipurile se manifestă prin imagini arhetipale (în toate culturile şi doctrinele religioase), vise şi viziuni. De aceea psihologia jungiană se axează şi ea pe interpretarea viselor şi simbolurilor pentru a descoperi compensarea arhetipurilor ca marcări ai transformării psihice.
Inconştientul colectiv este un datum universal, altfel spus fiecare fiinţă omenească are de la naştere în dotarea sa psihică acest strat arhetipal. Arhetipul poate fi descris şi ca o librărie universală de conduite (paternuri) umane, ori Înţeleptul din om, înţelepciunea transcendentală care ghidează omenirea. Arhetipul poate fi considerat chiar Dumnezeu în om. psihologie
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri