„Devoratoare”, „arzătoare”, „fatală”… cuvintele nu sînt suficient de puternice cînd este vorba de pasiune. Căci pe lîngă această energie bulversantă, de nestăvilit, chiar şi marea dragoste şi tandreţea par palide, plictisitoare şi de rutină. De ce o asemenea fascinaţie? Dacă pasiunea ne seduce pe toţi şi inspiră poeziile şi romanele, ea totuşi nu este bine văzută de psihologi, care o consideră drept o boală a sufletului şi se tem de perturbările severe pe care le poate produce. Pentru că pasiunea este arzătoare, ea ne face să visăm. Pentru că e distrugătoare, ne sperie. Dar pentru că ne împinge să ne depăşim limitele, ea ne poate ajuta să ne descoperim pe noi înşine.
A vibra, a trăi senzaţii puternice, a fi luat pe sus de atracţia faţă de celălalt aşa cum se întamplă în iubirea pasională, ne dorim cu toţii (sau aproape toţi ne-am dorit măcar o dată să trăim). Dar pînă unde? Asemenea emoţii sînt viabile pe termen lung? Şi cu ce preţ?
Un studiu al Universităţii Harvard arată că tinerii de astăzi „preferă să-şi construiască viaţa, mai degrabă, în jurul unui CV, decît dintr-o romanţă”. Această neîncredere în iubire relevă şi o mare incapacitate de a iubi. Psihoterapeuţii afirmă existenţa unui număr crescînd de „anorexici de iubire”, care afirmă că nu doresc să cunoască pasiunea intensă, dintr-o teamă inconştientă şi refulată faţă de abandon. Astfel, şi aceştia deşi caută să se protejeze, devin victime ale pasiunii.
Dacă nu se poate controla incontrolabilul, nici să evităm pasiunea atunci cînd ne cuprinde, am putea urmări să o trăim pînă ce se transformă într-o iubire, care la rîndul ei, să ne transforme. Există cupluri care deşi au părăsit exaltarea permanentă, nu au uitat-o. Şi atunci cînd sentimentul rutinei le invadează viaţa, pot retrăi momentul de pasiune de la început.
Există şi cazuri cînd pasiunea lasă răni adînci în sufletul şi inconştientul unora, acestora nu le rămîne decît să-şi înveţe lecţiile dintr-o astfel de experienţă. De aceea am putea considera pasiunea ca pe un drum iniţiatic… căci în iubire, ca şi pe mare, deşi calmul mării este securizant, nu poţi înainta dacă nu sînt valuri. Iar atunci cînd marea este dezlănţuită, deşi ţi-e teamă să nu-ţi pierzi viaţa, descoperi în tine noi forţe nebănuite, de care pînă atunci, poate, nu erai conştient…autor:Elena Velescu
-->
Răspunsuri