Nevoia de adaptare a organismului, necesitatea acestuia de a face fata unor solicitari exterioare din ce in ce mai complexe au dus la aparitia unor fenomene de captare si prelucrare a informatiilor, la structurarea unor modalitati de raspuns la influentele exterioare. La un anumit nivel al dezvoltarii organismului forma sub care reactioneaza este excitabilitatea. Insa ea se manifesta doar in contactul direct cu stimulii biologiceste necesari, excitabilitatea are un caracter limitat, posibilitatile de orientare in mediu ale organismului fiind reduse. Astfel, la un anumit moment al evolutiei a fost necesara aparitia unei noi capacitate care sa permita organismului cautarea si depistarea stimulilor biologicesti necesar in multumea celor indiferenti. Aceasta noua capacitate este sensibilitatea.
Daca la nivelul excitabilitatii, reactia era generalizata, realizata cu intregul organism, la nivelul sensibilitatii ea este diferentiata, realizata prin intermediul organelor de simt specializate pentru receptionarea anumitor modalitati de energie externa. Organele de simt au clar determinate nu doar segmental receptor ci si caile de conducere, ca si centrele de prelucrare corticala a informatiei.
Sensibilitatea este pentru A.N.Leontiev, o forma evoluata a adaptarii intrucat indeplineste functii de semnalizare in raport cu schimbul de substante. Ea reprezinta o componenta mijlocitoare a miscarii si actiunii, a comportamentului in general deoarece orienteaza organismul in mediu (Leontiev).
Intre sensibilitate si motricitate exista o puternica legatura functionala: sensibilitatea se dezvolta in perspectiva si in legatura cu demersurile motorii; la randul ei, motricitatea devine un servomecanism al orientarii senzoriale, confirmand-o sau chiar infirmand-o. Pentru N.Wallam, drumul de la act la gandire trece prin exercitiile senzorio-motrice. Fuziunea copilului cu situatia este mijlocita tocmai de constelatiile perceptivo-motorii sau de plasticitatea senzorio-postulara. Primul stadiu desprins de J.Piaget in evolutia intelectului il reprezinta stadiul senzorio-motor cu semnificatia sa majora pentru tot restul dezvoltarii inteligentei.
Nu doar activitatea isi pune amprenta asupra sensibilitatii, ci si personalitatea. B.G.Ananiev a elaborat conceptul de senzitivitate, aceasta fiind inteleasa ca proprietate a personalitatii exprimata in nivelul general al sensibilitatii, in viteza, ritmul si forta reactiilor senzorio-motorii in selectivitatea lor, in adancimea si complexitatea campului sensibil,in relatia dintre informatia senzoriala si afectivitate. Sensibilitatea devine astfel nu doar o dimensiune a personalitatii ci si un important factor de psihologie diferentiata.
Pentru curentul asociationist, care a dominat psihologia pana in a doua decada a secolului XX, senzatia era caramida din care se cladeste intregul edificiu al vietii psihologice pe baza actiunii legilor asociatiei similitudinii, in contrastul, contiguitatii spatio-temporale. Ea constituie atat punctul de pornire cat si cel de sosire in intregul demers al cunoasterii psihologice, procesele psihice zise superioare trebuind a fi studiate si explicate prin descompunere si reducere la senzatii. In calitate de parte, senzatia era absolutizata iar existenta integralitatii vietii psihice anulate, aceasta fiind interpretata ca un singur conglomerat.
Cunoscutul psiholog american Ed. Titchner,intr-un ultim effort de a salva asociationismul a elaborat asa numita teorie a nucleu-contextului in care incearca sa demonstreze ca asociatiile dintre senzatii nu trebuie privite in maniera plata,rectilinie.Mecanismul asociatiei functioneaza, credea el, si dupa criterii de selectivitate, operand in masa initiala a senzatiei o anumita ierarhizare in senzatii principale, care formeaza nucleul, si senzatii secundare, care formeaza contextul. Pozitiile celor doi termeni sunt intersanjabile in functie de situatia externa si de starile dispozitionale ale subiectului.
Orientarea configurationist-structuralista (gestaltista), opunandu-se ascociationismului, declara artificiala si nefireasca existenta senzatiei ca entitate cu individualitate proprie, sustinand ca prima structura psihica este perceptia.Dispute aprinse s-au purtat si in jurul naturii si functiei de cunoastere a senzatiei.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri