Una dintre functiile importante controlate sau mediate de maduva spinarii este reprezentata de starile emotionale, care apar frecvent ca efect al satisfacerii sau manifestarii unor tendinte biologice.
Emotiile se definesc ca stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor mele cu un obiect sau o situatie, deci au un caracter situational (Andrei Cosmovici). Emotiile pot fi declansate de o imprejurare reala sau de una imaginara (gandul ca politia poate fi pe urmele sala sperie talharul care are banii furati in geamantan). Intensitatea lor e foarte variata: poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare , zguduind intregul organism.
Atat in vorbirea curenta , cat si in lucrarile de specialitate psihologica, emotiile sunt frecvent identificate cu sentimentele , cum ar fi iubirea si ura (dar sunt multe feluri de iubire: de tata , de sot , de prieten , dragoste de munca, de patrie etc. dupa cum exista si variate obiecte ale urii: fata de un rival , de un dusman , hot, secta, o ideologie etc). Intorcandu-ne la marii filozfi care au analizat afectivitatea , constatam o asemenea lipsa de diferentiere. Astfel, Rene Descartes, in lucrarea sa Les passions de lame (Pasiunile Sufletului) descrie 40 de pasiuni, printre care figureaza , pe langa emotii , sentimente , dorinte si chiar trasaturi de caracter. Dar marele filosof francez considera ca toate isi au originea in numai 6 pasiuni primitive: mirarea, iubirea,ura,dorinta,bucuria si tristetea. Toate celelalte n-ar fi decat varietati ale acestora sau rezultatul unor combinari ale lor. Cum se vede 3 din pasiunile fundamentale sunt emotii,doua-sentimente,iar una,dorinta, constituie o denumire generica in care pot figura nenumarate aspiratii.
1.Emotiile se asociaza in cupluri contradictorii (bucurie-tristete, manie-relaxare, admiratie-dispret, simpatie-antipatie ), imprimand polaritatea caracteristica vietii afective. De aici si dihotomia clasica : emotii stenice care sporesc activitatea, maresc forta si energia persoanei, si emotii astenice , care diminuiaza energia si activismul persoanei. Aceasta polaritate rezulta din corespondenta, respectiv discordanta dintre nevoile, convingerile , obisnuintele individului si situatiile sau evenimentele vietii. 2 a)Teoria intelectualista
Teoria intelectualista a fost elaborata la inceputul secolului trecut si apartine lui Herbart si Nahlowski. Ei erau adeptii unei psihologii asociationiste, care dadea o mare importanta reprezentarilor si asocierilor . Acesti filosofui au explicat emotiile prin dinamica reprezentarilor. O stare afectiva ar lua nastere din interactiunea imaginilor. De exemplu, acordul dintre reprezentari produce bucurie, in timp ce conflictul dintre ele genereazaa tristetea. Trairile afective odata aparute dau nastere unei serii de modificari organice. Astfel, vestea mortii unui bun prieten imi aduce imaginea lui in minte, care imi evoca numeroase amintiri fericite , petreceri,glume,discutii, dar acestea sunt stavilite de noua reprezentare a trupului sau neansufletit, imobil si rece.Ciocnirea lor brutala constituie ceea ce noi presimtim ca fiind o adanca tristete,durere.
Conceptia intelectualista era unilaterala si simplista facand emotia reductibila la actul de cunoastere.
b)Teorii fiziologice periferice
Teoria fiziologica periferica e legata si ea de doua nume: William James si Carl Lange; intre ei au fost unele deosebiri , dar James , cunoscut filosof este acela care a contribuit la raspandirea punctului sau de vedere-o viziune paradoxala. Potrivit versiunii clasice, succesiunea cauzala in determinismul emotiei ar fi: stimulul( situatia)?perceptia situatiei?emotia?expresia emotiilor (mimica,modificari fiziologice). William James rastoarna aceasta ordine si propune alta: stimul?perceptia stimulului?expresia emotionala?emotia. Noi rationam gresit , spunea el. Consideram ca, vazand ursul in padure, ma sperii si atunci devin palid, mi se zbarleste parul, tremur , etc . De fapt ordinea ar fi inversa: vad ursul, incep sa tremur, palesc etc ,si constiinta acestor modificari fiziologice este ceea ce numesc eu frica. Deci perceptia atrage dupa sine modificarile fiziologice. Iar constiinta acestora constituie ceea ce eu numesc emotie. Nu fiindca sunt trist plang , ci invers, fiindca plang ma simt trist.
Aceasta conceptie a lui James isi are radacina intr-o intamplare din copilarie.Un veterinar se ocupa de un cal bolnav.La un moment dat , sectionand o artera a tasnit un suvoi de sange. James, care asista, a lesinat fara sa fi avut timp de reflexiune.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri