Iată, foarte pe scurt, cum ar fi răspuns la vremea lor G.I.Gurdjieff şi Jiddu Krishnamurti:
„Nu dormim la propriu ci trăim într-o anumită stare de existenţă asociativă (asocieri aleatoare de clişee ale gîndurilor şi sentimentelor), de semi-inconştienţă. Nu suntem capabili nici de cea mai mică acţiune spontană sau independentă. Nu reprezentăm decît rezultatul influenţelor exterioare. Nu putem acţiona conştient şi în conformitate cu propria voinţă.”
„Trăim fragmentaţi. Suntem un personaj în societate, altul la muncă, altul acasă; vorbim despre democraţie, libertate însă în inima noastră suntem un dictator; vorbim despre iubirea aproapelui şi totuşi îl ucidem prin spiritul nostru de competiţie; o parte din noi înşine lucrează, priveşte, acţionează independent de cealaltă.”
Mulţi oameni ar spune: „nu este adevărat !”, mai puţini ar spune: „da, dar aşa este viaţa!” şi probabil cîţiva ar spune: „da, şi ce este de făcut ?”.
Să acceptăm pe moment faptul că avem un slab control asupra evenimentelor din viaţa noastră şi să vedem dacă există cauze ale stării de confuzie în care ne aflăm şi soluţii pentru ieşirea din ea.
De multe ori recunoaştem o problemă dar neavînd o rezolvare imediată, neştiind sau neavînd timp să căutăm o soluţie sau, odată începută căutarea, neavînd certitudinea că vom găsi soluţia corectă, preferăm să lăsăm lucrurile în aşteptare şi să uităm de ele. Uitarea este doar la suprafaţa psihicului, problemele sunt tot acolo şi ne aşteaptă. Nu înţelegem că pe noi ne aşteaptă şi, la rîndul nostru, aşteptăm ceva din afară.
Pe un fond de aparentă coerenţă şi stabilitate oferit de, să spunem, locul de muncă, familie, locuinţă, religie gîndurile şi sentimentele noastre sunt permanent schimbătoare sub influenţe exterioare sau, mai precis, sub influenţa reacţiilor noastre la aceste influenţe. Iar în dinamica actuală a vieţii nici fondul tradiţional nu ne mai ajută. Aproape nu mai găsim nimic pe care să ne bazăm pe termen mediu şi lung.
Totuşi tînjim după ceva, avem nişte nevoi de bază pe care nu avem răgazul să le definim.
Iată-le în viziunea Barbarei Ann Brennan, specializată în terapia cîmpului energetic omenesc:
- senzaţii fizice de confort, plăcere şi sănătate
- acceptarea şi iubirea de sine aşa cum suntem
- o minte agilă, în bună stare de funcţionare, clară
- relaţii afectuoase cu prietenii, colegii şi familia
- aliniere la voinţa divină din interior – sentimentul scopului puternic, al ordinii şi preciziei
- dragoste divină şi extaz spiritual – sentimente de bucurie, exaltare, fericire (muzică inspiratoare, ceremonii religioase, meditaţie, a trăi frumuseţea naturii, a vedea frumuseţea din orice)
- legătură cu mintea divină şi înţelegerea modelului universal larg – cunoaşterea perfecţiunii divine şi a seninătăţii (idei creatoare, înţelegerea conceptelor largi, generale în legătură cu existenţa, cu lumea şi cu natura sa).
Aceste nevoi sunt corelate cu şapte nivele ale cîmpului energetic omenesc. Evident ele sunt de vibraţii diferite şi au nevoie de hrană specifică.
În majoritatea cazurilor aceste nevoi nu sunt satisfăcute integral şi, în plus, nu suntem conştienţi de ele. Cîmpurile în interacţiune se echilibrează automat pentru a putea menţine corpul fizic viu. Acest echilibru aparent provine din descentrarea cîmpurilor, în cazul în care ele nu primesc „alimentaţie” adecvată, iar efectul îl reprezintă asocierile haotice din gînduri, sentimente şi acţiuni şi, ca stare generală, senzaţia de nesiguranţă, de instabilitate, de lipsă de control (se produc oscilaţii plăcere-neplăcere, dragoste-ură, apar judecăţile negative, relaţiile sunt instabile, se manifestă blocajul exprimării, imposibilitatea iubirii necondiţionate, lipsa speranţei profunde).
Suntem oare conştienţi de această lipsă de claritate a existenţei noastre? Inconştienţi între inconştienţi, desigur în grade diferite şi în sectoare diferite de viaţă, ne judecăm unul pe altul şi pasăm între noi presupusa vină. Dar oare, dacă ne-am propune să trecem peste diferenţele aparente şi peste identificările personale, nu am avea şanse mai multe să înţelegem că inconştienţa este boala speciei umane ? Şi, dacă am înţelege profund acest lucru, oare următorul impuls nu ar fi acela de a colabora sincer, deschis, cinstit, responsabil pentru a depăşi această stare ?
Se spune că omenirea în ansamblu nu are nici o şansă să se trezească; şanse sunt doar pentru indivizi luaţi separat. Totuşi în domeniul conştiinţei nimic nu este absolut. Ce este azi „da”, mîine poate fi „nu”. Cum ar fi ca exact acum, trezirea globală să fie posibilă ?
Trezirea unui om începe în momentul în care îşi dă seama că nu se îndreaptă în nici o direcţie şi că nu ştie unde să meargă. Omul se află în somn hipnotic de diferite grade şi crede că poate dobîndi calităţi noi rămînînd ceea ce este. Pentru a deveni o fiinţă diferită omul trebuie să dorească foarte mult acest lucru şi pentru o lungă perioadă de timp.
Trezirea reprezintă datoria faţă de Sine. Înseamnă a te înţelege pe tine însuţi, căutînd fără oprire răspuns la întrebarea „cine sunt eu ?”. Căci nici un răspuns nu este cel final. Finalul nu mai are întrebări.
Diferenţele dintre oameni pot fi reduse la diferenţele dintre gradul de conştienţă cu care acţionează. Dacă există o evoluţie, ea se referă strict la conştiinţă şi, la modul general, are în vedere dobîndirea conştienţei de sine şi a conştienţei obiective.
Studiul modelelor metafizice devine bază pentru auto-observare şi observarea celor din jur, în scopul cunoaşterii de sine. Aceasta poate fi o metodă potrivită mai ales celor care trec totul prin filtrul gîndirii.
Iată cum sintetiza Rodney Collin, pe la 1950, metodele de cunoaştere:
„Omul are două moduri de a studia universul:
- inducţia – examinează fenomenele, le clasifică şi încearcă să extragă legi şi principii din ele – mintea logică obişnuită, gîndirea liniară.
- deducţia – după ce a descoperit sau i s-au revelat anumite legi şi principii generale, el încearcă să deducă aplicarea acestora în viaţă – funcţia mentală superioară.
Între aceste două nivele ale minţii este o diferenţă mare de viteză.
Viaţa se derulează cu o viteză ce nu poate fi atinsă de gîndirea logică, obişnuită.
În funcţie de ceea ce urmărim la un moment dat este util să folosim un mod de gîndire adecvat, ştiind că avem la dispoziţie şi o funcţie mentală superioară.
Toate formulările adevărate ale unor legi universale derivă din acţiunea funcţiei mentale superioare, într-un om, cîndva. Dar într-o perioadă cînd aceste revelaţii nu mai sunt accesibile omul trebuie să se bazeze pe mintea logică, obişnuită.”
Deşi are viteză mică, gîndirea liniară poate deveni suport, fond de lucru pentru toate procesele vieţii, aşa cum pămîntul, deşi pare că nu participă, susţine viaţa organică.
Cele două funcţii mentale puse în corelaţie cu cele două emisfere cerebrale duc la ideea tradiţională conform căreia creierul are două modalităţi de a vedea, căci fiecare emisferă culege aceleaşi informaţii, dar le prelucrează diferit. Emisfera stîngă are funcţie analitică, măsoară timpul, exprimă ideile în cuvinte, determinînd o abordare logică şi liniară a vieţii. Emisfera dreaptă ne ajută să înţelegem, să ne imaginăm, să vedem conexiuni şi să avem intuiţii.
În teoriile actuale se discută despre o a treia cale de cunoaştere rezultată din funcţionarea echilibrată a celor două emisfere, o funcţionare de tip hologramă ce transcende căile tradiţionale ale cunoaşterii.
Folosirea corectă a gîndirii liniare în procesul cunoaşterii de sine implică reflecţia asupra evenimentelor trăite de noi sau de cei din jur, cu intenţia de a le include în nişte modele prestabilite.
A reflecta fără a avea în vedere acest aspect reprezintă gîndire incorectă. În mod curent reflectăm avînd ca repere condiţionările personale pe care le considerăm, fiecare din noi, absolute. În majoritatea situaţiilor avem despre lume o viziune strict personală. Nu ţine cont de context şi se raportează doar la „eu”.
Ar fi un punct cîştigat dacă am prefera din cînd în cînd să adăugăm unei afirmaţii tranşante şi observaţia: „este punctul meu de vedere”.
Aspectul incorect al gîndirii curente provine din necunoaşterea condiţionărilor şi prejudecăţilor pe care se bazează conexiunile noastre mentale. Trecem peste cauzele şi utilitatea în viaţa de zi cu zi a condiţionărilor existente în fiecare din noi. Dar trebuie să ne întrebăm dacă ele sunt utile scopului nostru central de a deveni conştienţi. Dacă răspunsul este negativ cea mai la îndemînă metodă este studierea unor modele determinînd astfel alte condiţionări ale minţii, conforme cu scopul declarat. Efectul va fi înlocuirea unor convingeri, condiţionări de care nu suntem conştienţi cu un set de modele conştient dobîndite.
Nu se pune problema că am putea rezolva prin reflecţie ceva concret, că ar putea să dispară problema care ne preocupă sau că lumea se va schimba. Lucrul care se rezolvă este educarea gîndirii, disciplinarea minţii. Antrenăm mintea pentru trecerea de la analiză la sinteză, pregătim o trecere lină către nivelul superior al minţii.
Primim tot timpul impresii din exterior. Cu toate astea doar unele ne atrag atenţia, probabil cele cu care avem o afinitate, o rezonanţă. De multe ori o astfel de rezonanţă ne distrage atenţia de la ce am dori să facem şi astfel un eveniment declanşat de o impresie se consumă folosind energia noastră, fără acceptul nostru. Atunci noi nu mai existăm. Am fost înghiţiţi de evenimentul în desfăşurare. Introducînd intenţionat filtre reprezentate de modelele studiate, impresiile vor trece prin ele dar va fi prezent şi cel care le vede trecînd. Vom alege apoi să participăm activ la eveniment sau să privim prin filtrele construite conştient. Privirea este tot o participare. Şi aici e marea capcană pe care o creează mintea liniară: iluzia puterii. Ne spunem: „eu sunt superior căci văd lucrurile în ansamblu”. Apare mîndria de a nu mai fi identificat, înghiţit de eveniment. Dar acum suntem identificaţi cu mîndria. Singura cale de a trece această probă, dacă am ales să privim evenimentul în desfăşurare, este să privim din Iubire. Şi atunci participarea noastră va consta în canalizarea iubirii în eveniment, fără a impune mental un rezultat sau altul dependent de interpretarea pe care o dăm prin filtru.
Intelectul este atît de obişnuit să se infiltreze în toate nivelele vieţii, încît vedem asta ca pe ceva normal. A spune „nu mai gîndi!” sună frumos dar este neproductiv pentru că, dacă urmează întrebarea „cum să fac ?”, nu poţi indica o cale. Gîndirea este un instrument pe care trebuie să învăţăm să-l folosim, altfel ne foloseşte el. Să ne amintim că atunci cînd gîndirea a început să se manifeste, noi eram.
În cîmpul conştiinţei putem lucra doar cu modele metafizice şi ele au în spate intenţia de a sintetiza funcţionarea unei zone de cîmp. Sunt reprezentări rezultate în urma observării dinamicii vieţii, în urma unor revelaţii sau o combinaţie din cele două. Nu există un model absolut.
Ne va atrage spontan modelul cu care rezonăm, care ne dă un răspuns la o întrebare rostită sau nu.
Interesul pentru informaţia metafizică poate fi trezit de un amestec de corelaţii logice susţinute de o percepţie directă, emoţională, o senzaţie ce se poate traduce prin „aşa este!”- o înţelegere calitativă. Dar de cele mai multe ori ne mulţumim cu o bucurie de moment dată de faptul că am înţeles o idee sau că am avut o intuiţie confirmată de fapte. Acceptăm că viaţa poate fi şi altfel, că există momente de extaz, le dorim, sperăm, visăm la ele dar totul rămîne la fel. Şi nu ne spune nimeni că aroma pe care am simţit-o este o invitaţie la căutare, nu la visare. Dacă totuşi începem să căutăm, de obicei greşim direcţia căutînd în afară. În noi trebuie să căutăm acel loc în care eram atunci cînd am avut o stare de extaz la privirea unei flori, a unui chip de copil, a unei scene de film, la ascultarea unei piese muzicale, la înţelegerea unei idei. Frumuseţea ne atrage atenţia dar cînd vom fi suficient de sensibili, vom vedea frumuseţea peste tot, ea nu va mai fi o excepţie.
Înţelegerea unui model necesită distanţare, separare, reflecţie. Rostul înţelegerii este să ne ridice conştiinţa la nivelul din care a izvorît modelul.
Plecînd de la una din premizele pe care se bazează modelul holografic, probabil concepţia metafizică a viitorului, care spune: „conştiinţa creează realitatea precum şi propria-i experienţă de realitate”, vom înţelege relativitatea modelelor şi mai ales faptul că fiecare conştiinţă individuală particularizează modelul.
Modelele întăresc mintea, pregătind-o pentru următorul pas, renunţarea la cunoaştere, fiinţarea în realitatea ultimă. Ele devin un ajutor important pentru cunoaşterea de sine. În drumul nostru interior vom întîlni acea calitate a „minţii în inimă” descrisă de Krishnamurti ca nefiind romantică, idealistă, imaginativă, ci faptică şi îmblînzită de iubire.
Este eficient să pornim studiul cu modelul cel mai vast pe care îl putem înţelege, pentru că altfel ne putem crampona de un model cu aplicabilitate restrînsă şi devenim specialişti. Înţelegere înseamnă înţelegerea unei părţi în relaţie cu întregul (a unei probleme mai mici în relaţie cu o problemă mai mare).
Este de asemenea eficient să-i ascultăm, să-i studiem pe cei treziţi chiar dacă nivelul nostru actual de conştiinţă respinge, neagă. Nu ca să-i imităm, căci am deveni ridicoli, ci ca să luăm astfel o amprentă a Realităţii. A nu înţelege ceva la un moment dat nu arată că acel lucru este fals. Dar nici a transforma în dogmă afirmaţiile unui om cu un intelect superior, nu le face să funcţioneze. Ele funcţionează doar pentru cel care se racordează la nivelul de conştiinţă din care ele au izvorît. Atitudinea corectă este acceptarea. Acţiunea corectă este informarea plecînd dintr-o dorinţă, intenţie de a atinge acel nivel de conştiinţă.
Dacă informarea are un scop lucrativ rezultatele vor crea confuzie mai mare. Indirect vom obţine unele rezultate practice: vom fi capabili să privim un eveniment din mai multe unghiuri, să oferim mai multe nivele de interpretare fără a ne identifica cu vreunul. Vom cîştiga astfel în obiectivitate. Dar acesta este un efect nu un scop. Plecînd de la o viaţă care nu ne convine putem dori să schimbăm ceva, dar a dori să atragem vibraţii superioare pentru a ni se rezolva problemele uzuale denotă aroganţă spirituală. Această situaţie este, la începutul studiului de sine, totuşi, inevitabilă. Putem evita doar să ne cramponăm în ea.
Modelele nu pot, evident, să acopere toate laturile vieţii şi nu trebuie să cădem în capcana de a crede că înţelegerea unui model ne va permite să manipulăm viaţa. Dar vom avea un indicator care ne va canaliza atenţia. Vom elibera mintea de centrul său obişnuit iar la un moment dat, liniştită şi calmată, poate recepta valorile eterne. Se va activa astfel funcţia mentală superioară.
Studiul modelelor metafizice ne ajută să ne creştem sensibilitatea. În aparenţă introducem o separare, decupăm un fragment din Întreg. Este totuşi un pas către acceptarea ideii că Viaţa se conduce după reguli, după Legi universal valabile. Modelele nu sunt ca să le imităm, să le urmăm, să le folosim ca scuză pentru ignoranţa noastră de moment. Ele fac parte din viaţă, nu viaţa se orientează după ele. Esenţial este să nu uităm pădurea cînd privim copacii.
La nivel psihic nu contează vîrsta. Iar ceea ce cu toţii căutăm este Iubirea din care venim şi starea de siguranţă percepută în primii ani ai copilăriei. Atunci nu ştiam, de fapt, că lucrurile se împart în „ceea ce este” şi „ceea ce ar trebui să fie”. Totul era natural, perfect.
La scăderea vibraţiei, în procesul materializării corpului fizic, energia a fost atrasă automat în acest scop şi tot aşa şi atenţia spiritului încarnat. Rămîne o amprentă, o senzaţie, o amintire a stării perfecte pe care căutăm apoi s-o recreăm, majoritatea dintre noi, toată viaţa.
Cîtă vreme vom oscila între bine şi rău,
Cîtă vreme vom căuta în orice afirmaţie a cuiva o laudă sau critică,
Cîtă vreme vom căuta să ne impunem un punct de vedere,
Cîtă vreme îi vom critica pe ceilalţi pe motiv că nu fac cum credem noi că trebuie,
Cîtă vreme după o acţiune vom exprima prin gînd, vorbă sau atitudine importanţa de sine,
Cîtă vreme nu vom învăţa să exprimăm ceea ce credem,
Cîtă vreme vom exprima ceea ce vrem cu pretenţia ca ceilalţi să ne ajute,
Cîtă vreme vom compara ceea ce vedem cu ceea ce am vrea să vedem,
Cîtă vreme nu vom înţelege că vedem incomplet, prin filtrul care este „eu”,
Cîtă vreme ne vom proiecta negativitatea,
Cîtă vreme vom comenta critic negativitatea pe care o vedem,
Cîtă vreme nu vom înţelege că vedem o reflexie a negativităţii personale,
Cîtă vreme nu vom înţelege că suferinţa conţine o mare cantitate de egoism,
Cîtă vreme nu vom înţelege că fiecare are exact cît poate duce,
Cîtă vreme nu ne vom plictisi să suferim,
Cîtă vreme nu vom selecta din „ceea ce trebuie” ceea ce ne foloseşte,
Cîtă vreme nu vom căuta în noi înşine răspuns la întrebarea „ce ne este de folos?”,
Cîtă vreme ne vom ascunde de prezent în trecut sau viitor,
Cîtă vreme nu vom înţelege că trecutul există ca să învăţăm din el, nu ca să-l repetăm,
Cîtă vreme nu vom înţelege că viitorul este efectul a ceea ce simţim, gîndim, facem în prezent,
Cîtă vreme nu vom înţelege că învăţare înseamnă reflectare şi extragerea esenţei din experienţe,
Cîtă vreme vom căuta acceptare şi aprobare la ceilalţi,
Cîtă vreme nu vom înţelege că ceilalţi sunt ca şi noi, în permanentă căutare,
Cîtă vreme vom spune că vrem să fie altfel dar vom gîndi, simţi, acţiona la fel,
Cîtă vreme vom crede că „liberul arbitru” ne scuteşte de consecinţele gîndurilor şi faptelor noastre,
Cîtă vreme nu vom înţelege că ne poate fi mai bine,
Cîtă vreme nu vom înţelege că „mai bine” înseamnă să ieşim din starea de „bine-rău”,
Atîta vreme,
Ne vom merita soarta ! Dan Oprisan
-->
Răspunsuri
Omul-imagine vs omul din spatele imaginii.
V-ati intrebat vreodata de ce facem anumite lucruri, devenite "banale" sau obisnuite in timp?Ne imbracam diferit in functie de situatia in care suntem pusi, folosim artificii de infrumusetare, avem grija de igiena personala, avem grija la postura corpului in public, cum mergem, cum ne asezam pe un scaun, avem grija la exprimare in fata anumitor persoane (de exemplul; preotului ne adresam cu "parinte", "sfintia ta", ministrului ne adresam cu "domnule ministru" etc).De ce nu mergem la un interviu de angajare in papuci de casa? Raspunsul este simplu: avem grija de imaginea noastra in societate.Indiferent de varsta, sex, religie, statut social, situatie materiala etc, toti oamenii isi construiesc in timpul vietii o imagine pe care o arata lumii.Imaginea sociala a individului este proiectia Eului social.Ne raportam in cea mai mare parte a timpului la oameni in functie de imaginea pe care o afiseaza.Judecam sau toleram anumite actiuni ale lor pe baza asteptarilor ce ni le-am creat in concordanta cu imaginea lor.De exemplu: de la un profesor asteptam sa fie sincer, demn, sa se exprime elevat, sa posede o gandire "curata", logica, de la un sportiv asteptam corectitudine, performanta etc.Imaginea sociala a fiecaruia este data pe de o parte de statutul/functia pe care respectivul individ il/o ocupa si pe de alta parte de aspiratiile, idealurile, valorile personale in care fiecare crede si investeste.In functie de ceea ce vrea sa devina fiecare persoana adauga sau diminuiaza unele aspecte ale propriei imagini.
Astazi mai mult ca oricand se pune accent pe construirea unei imagini impecabile, dezirabila modelului de societate in care omul traieste.Imaginea sociala prezinta pentru individ avantaje si dezavantaje.Sa luam spre exemplu persoanele
public
Persoanele publice vand in cea mai mare parte a timpului o imagine studiata construita pe asteptarile publicului.Toti stim ca un produs frumos ambalat se vinde mai bine decat unul care la suprafata nu arata destul de bine astfel incat sa incante ochiul.Cei din spatele persoanelor publice (in special politicieni) cunosc si exploateaza foarte bine acest aspect. Sub denumirea oarecum metaforica de "om-imagine" includ acele categorii de persoane care beneficiaza de statutul de persoana publica permanenta.Oameni care prin natura profesiei pe care o practica ies in evidenta, fie ca vor, fie ca nu, oameni de la care intodeauna se asteapta ceva: o solutie, un raspuns, o transformare, un gen de comportament etc.Acesta categorie de persoane cuprinde: politicieni, artisti, sportivi, creatori de moda etc, in general, persoane care si-au creat un nume si un renume datorita imaginii publice pe care au afisat-o de-a lungul timpului. Aceste persoane, de regula, pentru a fi recunoscute unanim drept publice, trebuie sa: -activeze intr-un domeniu de interes public (politica, sport, arta, cultura, mass-media etc); -actiunile lor personale sa aiba impact asupra unui public tinta.Fiecare persoana publica isi are propriul public, pentru ca, desi privitori la acelasi spectacol public, fiecare individ selecteaza informatiile, evenimentele si persoanele care prezinta interes pentru el.Omul-imagine prezinta cateva caracteristici care il evidentiaza din multime:-este intotdeauna bine imbracat.Tinutele sale trebuie sa reflecte domeniul de activitate, dar sa fie intotdeauna elegante, cu stil si neaparat sa arate lumii locul pe care il ocupa persoana in ierarhia sociala.(fiecare isi alege vestimentatia in functie de ceea ce reprezinta pentru el intelegerea termenului de "eleganta" si "bun gust).-poseda arta discursului in public.Este intotdeauna atent la ce, cum si cat comunica celorlalti.(ca toti se vor oratori si numai unii reusesc, este firesc).Intotdeauna discursul omului-imagine trebuie sa transmita un mesaj convingator publicului sau tinta, sa explice o cauza, o consecinta, sa aiba caracter actional. -asocierea cu un om-imagine (chiar si prin simpla alaturare a numelor) scoate din anonimat sau produce schimbarea perceptiei publice asupra persoanelor asociate .Un anonim devine automat public prin asociere cu omul-imagine.Romania e plina de astfel de exemple.Se afla mereu in centrul atentiei sociale.Un eveniment oarecare este imediat adus in atentia publicului daca la el ia parte si o persoana publica.De asemenea, evenimentele personale (nunta, botez, deces etc) capata nuanta publica.Omul-imagine se vrea a fi cult, educat, manierat, fara greseala.El stie ca reprezinta un model in societate.Aceste standarde de calitate pe care trebuie sa le atinga o persoana publica si multe alte aspecte nementionate aici sunt trecute prin filtrul personal al oricarui individ aflat in aceasta postura si, in consecinta, sunt aplicate in practica dupa criterii subiective si in functie de domeniul pe care il reprezinta (nu-i poti cere unui solist de muzica rock sa iasa pe scena in costum office). Dincolo de toate aceste "evidente" care isi au valoarea si rostul lor in construirea unei imagini, si pana la un punct sunt firesti, exista un pret mai mic sau mai mare pe care il plateste fiecare pentru ceea ce vrea sa fie.Imaginea promovata public aduce succesul, puterea si implicit urcarea pe scara sociala.Astazi cand dorinta de putere a devenit aproape un viciu, intalnim tot mai multe cazuri extreme de manifestare a consecintelor imaginii.Este greu de stabilit limita pana la care te poti expune.Unele persoane publice nu se pot detasa de imagine nici in viata personala si ajung sa clacheze in momentul in care dintr-un motiv sau altul reflectoarele s-au stins.Atat de mult isi doresc celebritatea incat ajung, ca atunci cand o obtin sa o transforme intr-un laitmotiv pentru tot restul vietii.Interiorizarea excesiva a imaginii conduce automat la dezechilibru.Numai stii cine esti dincolo de imagine, nu iti mai este nimic suficient in afara de publicul tau.Imaginea este scutul sub care se ascund atat bucuria cat si frustrarea, atat puterea cat si neincrederea in fortele proprii.Daca ai pierdut imaginea ai pierdut valoarea pe care credeai ca o ai.Aceste persoane sunt de regula personalitati slab conturate, dezvoltate intr-un climat afectiv de nesiguranta.In viata personala stabilesc cu greu relatii interumane.Au o stima de sine scazuta si un grad de adaptabilitate la schimbare mic.Traiesc in permanenta cu teama esecului.Imaginea publica este modul prin care compenseaza toate aceste carente afective.Imaginea este "masca" sub care pot fi cu adevarat ceea ce sunt ca persoane.Cand masca este aproape de a cade definitv teama ca nu mai pot fi ceea ce sunt ii conduce spre stari psihologice distructive si spre gesturi extreme.(Madalina Manole). Altii, dimpotriva, se regasesc pe ei insisi dupa retragerea din viata publica.O alta categorie de persoane publice sunt cele care lasa la "usa casei" imaginea.Cele care se pot detasa de aceasta imagine atunci cand sunt cu propria familie, cu prietenii etc.Se simt bine si in postura publica si in cea privata.La polul oarecum opus, se afla persoanele publice care, desi se simt bine cu ei insisi si in sfera privata atunci cand ii ameninta "conul de umbra" tin sa mai reaminteasca publicului cine sunt sau cine au fost prin diverse actiuni (de regula scandaloase).Gama manifestarilor extra imagine publica este diversa si greu de prevazut.Uneori socante, alteori amuzante, aceste manifestari tin sa ne reaminteasca ca in spatele imaginii sunt totusi oameni cu nevoi, trairi si comportamente specifice speciei umane.Oricat si-ar dori omul nu poate detine controlul asupra tuturor emotiilor si asupra tuturor lucrurilor.Trairile umane sunt complexe si "evadeaza" uneori de sub cenzura impusa de anumiti factori externi si interni, aratandu-ne lumii exact asa cum suntem.Acesta "evadare" ne diferentiaza de alte vietuitoare si consfinteste ideea de frumusete si eternitate a omului.Orice am face, bun sau rau, supus criticii sau tolerabil, din statutul de persoana publica sau non persoana publica, fiecare lasam in urma ceva intiparit in memoria colectiva.